Am citit fraza asta într-o carte și îmi pulsează în urechi ceva de speriat zilele acestea. Cred că a fost pentru mine, pur și simplu. Am deschis cartea respectivă, din care iau chiar notițe (e o carte de la cursurile mele). Și parcă m-a lovit în moalele capului. Mă tot gândesc la ea. E atât […]
Categorie: Sănătate și wellbeing
În ultima vreme, în ședințele de consiliere de nutriție, aflu că femei de toate vârstele sunt extrem de balonate și suferă, în același timp, de constipație. Din păcate, cercetările spun că la nivel mondial circa 30% din populație suferă de tulburări digestive, iar femeile sunt mult mai afectate de constipație decât bărbații. Și, odată cu vârsta, […]
Mă obișnuiesc greu cu toamna, noi nu suntem atât de bune prietene precum sunt cu primăvara și cu vara. Deși îmi plac culorile de toamnă, îmi place mirosul de lemne uscate arse și îmi place natura scăldată în soare, tot nu pot spune că e visul meu. Cu toate acestea, apreciez toamna pentru energia pe […]
Sunt direct interesată de tratamentele de estetică dentară, căci anul acesta am finalizat tratamentul ortodontic. În prezent, lucrez împreună cu medicul dentist la lucrările protetice și mă interesează, evident, albirea dentară, ca procedură finală cu care să închei toată partea legată de sănătatea și estetica dinților mei. Mereu am zis că dincolo de tratamente faciale […]
Am ținut prima mea dietă acum 20 de ani. De atunci, am mai ținut câteva, până când mi-am dat seama că nu dietele sunt soluția. Cine m-a sfătuit prima oară nici măcar nu m-a întrebat ceva despre obiceiurile mele de viață. Mi-a oferit direct o dietă. Am înțeles că funcționează și m-am bucurat. După care […]
Asta-s eu cu soarele în ochi, dis de dimineață, fără pic de make up și doar cu o cremă hidratantă și una de protecție solară pe față, înainte de Dermapen. Cam așa am stat mai tot anul, știți de ce: because of Covid. Ceea ce nu neapărat a fost rău (make up-ul mai puțin lasă […]
Hai ca v-am facut curioase, nu? 🙂 Ar putea la fel de bine să fie o poveste despre cum să reaprinzi focul după apariția copiilor. Sau cum să faci ca să te bucuri de o relație trainică și pe vecie. Sau despre sufletul pereche. Sau oricum s-ar zice, doar să vorbim despre cupluri care se […]
Dragile mele, vă povestesc astăzi despre cum noi, femeile, ar trebui să sincronizăm mișcarea cu fazele ciclului de 28 de zile. Pentru că da, o femeie nu trebuie să se antreneze ca un bărbat. O femeie are nevoie să își miște corpul în funcție de fazele ciclului. Voi știți care sunt aceste faze și știți […]
Dragile mele, din păcate, excesul de estrogen reprezintă unul dintre cele mai comune dezechilibre hormonale care afectează femeile. Excesul de estrogen se pare că este factorul cel mai comun pentru care femeile ajung să nu se mai simtă bine în corpul lor: se simt mereu melancolice, greoaie, cu schimbări bruște de dispoziție și fără niciun […]