Ce fac eu ca sa raman sanatoasa la cap sau cum a fost in vacanta in Scandinavia

Cand sunase telefonul in seara aia nici nu imi trecuse prin cap cam ce decizie voi lua. Finalul convorbirii a fost: “Pai s-a facut, cautam bilete de avion!”. Era o seara urata de noiembrie, dar brusc devenise mai luminoasa si mai vie. Lumea se pregatea de sarbatorile de iarna deja, eu pregateam petrecerea fie-mii de 8 ani. Pufosenia mica, de 4 luni numa’, se uita mirata la mine cu falcutele ei rotunde si ochii verzi care sclipeau in seara. Maica-sa tocmai hotarase cu prietena ei din Suedia ca vor pleca peste 6 luni in vacanta impreuna!

Deci ce fac eu ca sa raman sanatoasa la cap?

Ce nebunie, asa-i? Dar ce bucurie, asa-i? Dupa 1 an in care nu mai fusesem nicaieri – deh, sarcina, munca, sarcina, munca, nastere, bebe, scoala copila mare, bebe si tot asa de la capat, visam la o vacanta. In orice formula/pozitie, numai sa fie: in 4, in 2, in 3, singura, orice, numai sa dorm nitel si mai vad si altceva decat orasul pe alocuri ostil, in care nu ai pe unde scoate caruciorul cu bebe, unde aglomeratia si poluarea ma sufoca, unde oamenii sunt atat de tristi ca imi vine mie sa plang, desi nu am motive. Unde timp sa citesti e din ce in ce mai putin, iar prietenii sunt atat de luati cu viata ca ne vedem din Pasti in Craciun si la petreceri de copii. Care se raresc si alea, ca ne cresc copiii si nu mai sunt de ”vulpe tu mi-ai furat gasca”. Mno, dupa atata vreme fara timp liber iti pute tot si daca nu pute, de fapt.

Sau mai bine zis, ce nu fac?!

– De cand ai copii si mai ales de cand ai 2, parca umbli mai mult decat pana acum! imi zice coafeza mea. (Da, Cornelia, despre tine e vorba, te-am dat in vileag!!)
– Ti se pare, zic. (Ferm convinsa, evident).
– Nu, tie ti se pare ca nu umbli, dar pe noi ailalti ne doare capul deja numai sa te urmarim!
Pam, pam! Femeia are dreptate!
De cand am copilele am nevoie de pauze scurte, dar dese. Asa ma incarc eu. Si ma tine ceva timp. Dupa care, trece timp si incep sa vad butonul rosu de alarma si imi zic – hop, e cazul sa ma opresc! De obicei butonul de alarma apare cand ma supar din orice, ma simt atat de obosita incat ajung sa ma tarasc, tip la fete sau ma infurii rau de ma sperii si eu.

Stiti care e ironia, de fapt?

Ca toti cei care vad ce fac, pe unde umblu si cu cine, isi pun problema ori asa: ”mamaaaa, asta nu se mai satura de imagine!!”, ori asa: ”moamaa, ce de bani castiga!!!”, ori asa: ”frate, dar pe bune, cum sa lasi copiii si barbatul si tu sa pleci creanga, n-ai si tu stapan?!”

:))

 

Mamelor, iesiti din casa!

Studiile arata ca femeile de cariera care devin mame se simt dintr-o data foarte izolate si cad intr-o crunta depresie. Sentimentele asociate maternitatii sunt frumoase, dar complexe si de cele mai multe ori iau femeia pe nepregatite si o pun la grea incercare din punct de vedere emotional. Asteptarile familiei si ale societatii sunt foarte mari si nerealiste in ceea ce o priveste – toti considera ca e perfect normal prin ce trece, iar daca ”sta” acasa cu bebele poate face toate treburile casei oricum. Prietenele nu o mai suna, ca sa nu o deranjeze, parintii ii sunt departe. Izolarea si depresia o pandesc, cu toate zambetele lui bebe si frumusetea momentului. Ceea ce pentru ea e coplesitor si o poate duce la o depresie crunta! In loc de suport, are parte din jur doar de judecata altora si incurajari de genul ”toate am trecut prin asta, doar nu te plangi tu acuma?!”.
Am mai scris despre asta aici.

De ce nu recunoastem ca avem nevoie de pauze de la copii si casa?

Pentru ca ne e rusine.
Pentru ca ne e frica sa nu fim aratate cu degetul ca mame rele.
Pentru ca mereu ne comparam cu alte femei si ne gandim ca se cade sa facem si noi la fel. Daca prietenele si vecinele nu se plang si nu umbla creanga singure, cum naiba sa indraznim noi sa rupem cercul asta?!

Adevarul este…

….ca femeile mame ar da orice pentru cateva clipe ele cu ele, sa nu mai bea cafea in baie si sa nu se mai simta vinovate ca butoneaza telefonul la o barfa mica cu cineva care abia le-a bagat in seama;
….ca multe dintre noi am ramas fara prieteni, pentru ca ne-am izolat in rutina casei si a jobului, am devenit niste roboti frustrati pe alocuri;
….ca multe dintre noi nici nu visam sa plecam singure vreo zi de acasa;
…,si ca nu plecam pentru ca de fapt nu visam!

La fel de adevarat este ca:

• Ce zic eu aici se potriveste doar pentru unele femei. Ca sa ne intelegem si sa sarim peste partea de paruiala, pentru ele si scriu. Pentru cele care isi doresc pauze si nu stiu cum sa o zica, dar mai ales nu stiu sa o admita.
• E perfect normal si asa si asa. Lumea e pestrita, nevoile diverse. Rau e sa iti doresti sa pleci nitel si sa nu admiti asta, sau sa admiti si sa nu indraznesti sa zici sau sa zici si sa nu pleci pentru ca iti e rusine sau frica.

Eu plec

Plec de cand ma stiu. Am plecat cu biroul – deplasari cu trainingurile pe care le organizam. Intai in tara, apoi afara. Ca incepusem sa lucrez pe proiecte europene si erau mega oportunitati pentru mine la 20 si ceva de ani. Apoi in press tripuri. Tot in tara si afara. Valize, pasapoarte, avioane, liste, oameni, plangeri. Imi placea. La primele plecari copiii nu erau in viata mea. Apoi, la prima plecare de cand aveam copil, Teo avea 1 an. Am fost la Amsterdam. Am dormit pe ruptelea o noapte intreaga, cum nu mai dormisem de 1 an. Am mancat si mancarea nu mi-a stat in gat. Am baut cu oamenii mari, am vorbit de ale noastre si timpul a trecut. M-am intors odihnita si nitel aiurita. Parca visam. Copila a fost bine merci, cu tatal ei, bucuros ca poate sta si el cu ea.
Apoi am plecat din nou, ca prietena mea se mutase in Suedia. Pfoai, ce senzatie! La birou erau atat de marite pupilele si intrebarile:

• Te lasa sotul sa pleci????
• Dar nu plange Teo fara tine?
• Dar poti calatori singura, nu iti e frica?!

M-am intors safe and sound, cu somn de voie, cu buzunarele goale (deh, tara scandinava), dar cu povesti si pentru copii si pentru nepoti!

Cireasa de pe tort

Am plecat insarcinata, cu o alta prietena, in Germania, la o conferinta. 🙂 Pretext, evident, voiam sa vedem targul de Craciun din Munchen. 3 zile, doar atat. S-au inrosit firele de telefon si ma suna care mai de care daca sunt bine. In afara de greturile din primul trimestru si de frigul lui decembrie, chiar nu am avut nimic!! Si acasa a fost liniste si pace, Fata cu parul de aur dadea petrecere cu tac-su, ca doar abia fusese ziua ei si ramasese pe party mood.

Si bomboana de pe coliva

Am plecat in mini tur in Scandinavia anul asta la inceput de mai. Singura. Pana in Suedia. Dupa care teleleu cu prietena mea in Copenhaga. Si tot asa.
In timp ce prin Romania nu mai puteau toti de grija sotului – cum de ma lasa sa plec singura (?) sau a copiilor (saracii de ei, mama lor pleaca singura in vacanta), nimeni nu s-ar fi bucurat pentru mine. Da, ma, sa zica: uite asa, se odihneste si ea nitel si isi readuce la viata neuronii distrusi intre pipi, caca, nani, papa, sterilizat, spalat, casa etc. Nu, n-ai sa vezi! Nu avem exercitiul bucuriei pentru altul, mai ales daca acela iese din tiparul clasic. Sau mai ales daca e femeie si pare ca se relaxeaza si ea nitel.

Ce am facut in Scandinavia:

• Am stat la soare (contrar bancurilor cu si despre tarile nordice);
• Am vizitat muzee;
• Mi-am rupt picioarele de atata mers, dar ce placut mi le-am rupt!
• Am mancat numai in oras, deci nu am mai pus si strans mese;
• Nu m-am ingrijit de ziua de maine – liste de cumparaturi, meal plan-uri, cine ce copil ia sau duce unde;
• Am citit seara, in avioane si prin aeroporturi;
• Am scris pe blog doar cand am avut inspiratie;
• Am stat printre oameni mari, veseli si misto, in pub-uri si alte locuri publice pline de viata;
• Am vorbit non stop cu prietena mea si ne-am dat seama ca aniversam 10 ani de prietenie, dintre care vreo 6 la distanta; am aruncat in Univers un gand de recunostinta pentru asta; prieteniile sunt cu adevarat un dar minunat!
• Am vazut atatea locuri noi sau am revazut locuri, m-am umplut de culoare, miresme si imagini.

In Stockholm eram a 3-a ora. Lucky me! Dar am vazut Copenhaga pentru prima oara, acel amestec de Amsterdam, Brugges si Stockholm. Inima mea a ramas acolo, pe ape si pe canale, trebuie sa imi iau partenerul si sa ma intorc cu el, sa ne bucuram impreuna! Copenhagen Contemporary e preferatul meu. Mergeti, imi veti multumi! Acolo am facut un Facetime cu toata familia de acasa, sambata seara, de au ramas si parintii meu cu gura cascata! Street food, concert si un vibe nemaivazut pe la noi!

Nu vreau sa va fac un ghid de calatorie, sunt pline blogurile de asa ceva. Vreau doar sa va indemn sa va urmati visele! Dati-va la o parte din calea voastra!

Si nu,

Daca pleci singur de acasa, nu inseamna ca iti inseli partenerul! Poti sa o faci si acasa, ziua, la tine in oras! Iesiti din paradigma asta de secol 14, pentru numele lui Dumnezeu! Respectati-va unii pe altii si aveti incredere unul in altul, aratati-le copiilor acest lucru si faptul ca sunteti niste adulti siguri pe ei, nu niste adolescenti care bajbaie intre presiunea parintilor si zambetele ironice ale prietenilor!

Deci ce fac eu ca sa raman sanatoasa la cap?

Printre altele, din cand in cand, asta fac eu ca sa raman sanatoasa la cap. Mai plec. Ma intorc mereu, ca aici e acasa. Ma asteapta mereu 3 inimi: el si fetele noastre! Nimic mai mult, dar totul pentru mine!
Am scris aici despre cum arata cea mai buna mama. Hm, voi ce ziceti?
Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!
Sursa foto: aici