Ce fel de terapie am facut dupa nastere

Cine a avut pana acum experienta maternitatii stie despre cum se imparte viata ei. E un fel de Before and after. Adica practic este o diferenta extrem de mare intre stilul de viata si ideile despre viata si lume pe care le avea pana sa nasca si cele pe care le capata dupa ce vine copilul pe lume. Sunt vieti diferite. Si parca ar fi vorba despre persoane diferite, nu de aceeasi femeie de acum 9 ani, sa zicem, care nici nu visa genul de viata pe care o are azi. Asa ca diferenta aceasta enorma dintre viata de dinainte de bebe si cea de dupa bebe e posibil sa o afecteze destul de mult pe proaspata mama. Nici vorba sa creada pe cineva care ii spune despre cum vor sta lucrurile pana nu ajunge ea insasi la linie despartitoare. Cand tocmai zice ca a scapat (de sarcina), de fapt de atunci incepe totul. Sa nu ne mai ferim sa recunoastem, ne loveste drept in cap. Pentru ca tot universul de pana atunci se da peste cap! 
Pana sa nasca, mama insarcinata isi facuse tot felul de planuri: cum il va organiza ea pe bebe, cum il va hrani, cum il creste, cat timp ii va dedica pana sa se intoarca la birou, cum il va integra in viata familiei, cum (nu) va dormi cu el sau cum isi va relua ea viata sociala. Si, mai ales, cate activitati va face ea in casa pentru casa sau pentru ea cat bebe va dormi. 🙂 Cum se va intalni in continuare cu prietenele sau vor face mici petreceri la ea acasa, cum vor pleca imediat in vacanta la mare ei 3. Ha, ha, ce mai glume, nu-i asa? Si, ce sa vezi, vine bebe si, dintr-o data, mama se vede cu puiul mic in brate si cu o multime de planuri care nu prea se potrivesc cu ce gandea ea. Pentru ca bebe nici vorba sa tina cont de planurile ei, el o tine pe-a lui cu somnicul la mami in brate, care nici pomeneala sa mai faca altceva decat sa stea cu bebe. Iar cand vine vorba de somn…care somn?! In reprize mici, patutul are ace si bebelusului nu ii place in el, iar noaptea e non stop concert.
Sigur ca mama isi iubeste bebele si isi doreste sa ii fie o mama cat mai buna, sa nu ii faca rau din nestiinta sau din greseala. Dar zilele trec si proaspata mama ajunge repede la epuizare. Pentru ca nu apuca sa se odihneasca, pentru ca mereu este ceva de facut in casa – de la banala ordine, pana la curatenie si mancare. Iar ea este toata ziulica singura acasa cu franzeluta mica, la dispozitia ei. Oboseste, dar nu se plange, pentru ca ii e rusine in sinea ei si ii e rusine si de familie – daca vor zice ca nu e o mama buna?!! Mamele bune au super puteri si nu se plang nicioadata, asa a auzit ea la mama, la colege si prietene. Daca ele au putut, poate si ea, ca doar tot femeie e si s-a nascut cu maternitatea in sange.
Doar ca oboseala nu e poveste, epuizarea este reala. Monotonia zilelor este si ea o realitate. Sunt multe femei care pana sa nasca au avut o viata profesionala si sociala extrem de activa. Unele au muncit pana sa nasca, in chiar ziua respectiva. Cu bebele in brate, la o perioada dupa ce isi revin, incep sa se gandeasca si la jobul lor, la colegi, la proiectele pe care le aveau. Incepe sa li se faca dor. Unele sunt curajoase, altele nu indraznesc sa povesteasca oricui ce au in gand. Le e frica de judecata altor mame. Cum adica sa stea cu gandul la serviciu, cand ele abia au nascut? Dar este o realitate, oameni buni! Chiar credeti ca o femeie care naste vineri si a muncit pana joi, uita dintr-o data si de tot cu ce se ocupa deunazi? Mai ales daca face de ani de zile o munca ce ii place foarte mult. Ei bine, nu. Va zic eu, din proprie experienta!
Dupa prima nastere, m-am intors la 6 luni la birou. Aveam un job super fain. Se si impunea sa ma intorc, datorita domeniului de activitate. Dar mi-am si dorit, recunosc. Pe vremea respectiva, eram complet rupta de lume. Facebook era abia la inceput, grupurile nu existau. Telefoane inteligente, nici atat. Aveam emailul si google-ul. Am nascut in decembrie, era frig si urat afara. O iarna grea si parca foarte lunga. Mi-a fost greu, de ce sa nu recunosc. Ma mai sunau 2 prietene care imi erau si colege de birou. De la ele aflam mai tot ce se petrecea la firma si ma simteam nitel conectata. Dar in lunile respective, cat am stat acasa, mi-as fi dorit sa ma organizez mai bine, asa incat, in paralel cu cresterea piscotelului mic sa mai fac si un ceva cat de mic pentru mine. Pentru ca asa sunt eu, om de actiune. Stiu ca sunteti multe ca mine si ma veti intelege. Si daca vreau si pot, de ce sa nu fac?! Dar nu am facut, nu am reusit sa ma organizez. Si dupa 6 luni am revenit la birou. Insa nu am fost impacata 100% cu decizia, imi era greu oricum…Long story. Am facut multe greseli. Tarziu am reusit sa trec peste ele.
Ce vreau sa spun este ca fiecare femeie care naste are nevoie de terapie. Ceva. Orice. Un psiholog, un prieten cu care sa practice listening partnership (sa isi spuna temerile, sa vorbeasca si sa fie ascultata, fara sa fie judecata), un proiect propriu – sa scrie o carte, sa croseteze, sa colectioneze timbre, sa faca prajituri, sa coloreze, sa faca orice simte ca ii face bine, asa incat sa se poata elibera de ganduri, temeri, frustrari, idei, inchipuiri, anxietati, indoiala. Sa isi mute pentru cateva minute sau ore zilnic gandul de la parinteala la altceva. Eu n-am apelat prima oara la niciun fel de terapie. Si pentru ca nu am facut acest lucru, am picat in erori mai mari, crezand ca ma voi vindeca de toate cele de mai sus. Am crezut ca daca voi accepta sa ma intorc la birou mai devreme, ma voi vindeca. Dar mi-am facut mai mult rau si am picat din eroare in eroare. A urmat o perioada lunga, in care in loc sa ma bucur, mi-am sporit temerile.
Insa la aproape 8 ani am repetat experienta din nou. O alta fetita se decisese sa ma aleaga mama. 🙂 Probabil ca facusem si ceva bun un anii acestia…:) E drept ca eram si alt om, dar ma aflam si in alta situatie de viata. Aveam si o experienta mai bogata de mama, dar si profesionala. De data aceasta, eram freelancer. Stapana pe timpul meu si chiar pe proiectele mele, cu doza lor de neprevazut. La o varsta la care se zice ca am mai putine temeri si nu mai am nevoie de confirmari. 🙂 Cred ca instinctiv mi-am dat seama ca de data aceasta nu voi refuza terapia. Si am descoperit imediat ce fel de terapie voi face dupa nastere.
Am avut multe joburi si proiecte pe care le-am gestionat datorita acestora. Mai toate mi-au adus satisfactii. M-am simtit legata de ele, cu unele m-am identificat, pentru ca erau ideile mele puse in practica. Dar pe toate le-as fi predat colegilor ca sa merg sa nasc, daca ma prindea acest moment la job. Insa proiectul meu de anul acesta, cel de-al 3lea copil al meu, a fost si terapia mea. Blogul, despre el e vorba. Desi il deschisesem de 1 an cand am nascut, practic in iulie 2016 el s-a mai nascut o data, cu Mariuca si cu dorinta ei de a fi fetita mea. Nu l-am putut abandona. Ne-am ajutat unul pe altul. El pe mine – hartie aproape zilnica unde imi asterneam ideile si gandurile, eu pe el, caci crestea mai abitir ca Fat Frumos. La finalul lunii decembrie, Mariuca implinea 5 luni, iar blogul atingea aproape 20.000 de oameni care ma citeau! Blogul meu, proiectul meu si doar al meu, a fost terapia mea in aceasta perioada, locul in care mi-am canalizat frici sau dorinta de a face si altceva decat ce fac zilnic acasa, cu fetele. Ma bucur ca de data aceasta am avut acel ceva unde sa ma pot exprima si sunt sigura ca acest lucru ma va impiedica sa fac greseli de alt gen, ca odinioara! Va multumesc si voua, celor care m-ati citit in aceasta perioada si care m-ati incurajat sa scriu mai departe. Tare mult m-ati ajutat si indrept ganduri calde si frumoase de recunostinta catre voi!
Am scris in putinele clipe pe care le aveam libere, am scris in parc pe telefon, am scris in spatele blocului cu un picior pe carucior si o mana pe laptop, am scris cu bebelusa pe mine, am scris in orice moment am putut si pe care l-am avut liber de la cei 2 copii ai mei.
Fetelor, nu va mai simtiti vinovate ca va doriti sa mai faceti si altceva in perioada pe care o petreceti acasa cu puii vostri! Cu puiul mic strans la piept, in timp ce alaptati sau el doarme, puteti face o sumedenie de lucruri: sa scrieti, sa cititi, sa invatati o limba straina, sa parcurgeti cursuri online, sa crosetati, sa desenati, sa colorati, sa creati, sa faceti ce va place voua si ce va ajuta sa va pastrati mintile la voi si sa evitati depresia postpartum. Nu veti fi o mama rea daca veti indrepta ochii si urechile voastre catre altceva o perioada zilnic. Dimpotriva, veti capata energie pe care o veti darui toata copilului vostru! Va dati seama cata experienta veti capata in 2 ani pe un domeniu pe care il aprofundati acum?!!
Aveti curajul sa va ridicati si sa va organizati zilele asa cum va doriti, ca sa duceti viata pe care o vreti voi, nu pe cea pe care v-o dicteaza societatea si gura lumii. Faceti ce va aduce implinire si bucurie, ceea ce simtiti voi ca este mai bine pentru voi si copilul vostru! Se va simti in relatia voastra si in starea de bine a intregii voastre familii!
Sa va fie de folos si pentru sanatatea voastra emotionala!
Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!
Sursa foto: aici