Se apropie 1 iunie si simtim vara in aer. Copiii nostri au rasarit de prin case dornici de harjoneala si de a trece de la jocurile de interior la joaca libera si zburd prin gradini si prin parcuri. Moment in care, intre imaginea lor si proiectele pe care le am, care se leaga cumva, imi apar amintiri din copilaria mea, cu jocuri educative si de miscare, care ne aduceau o bucurie poate greu de inchipuit astazi.
M-am nascut la oras, la casa, un privilegiu pe vremea aceea, cand toti parintii nostri erau chiriasii statului roman. Dar de la varsta de 6 ani, odata cu inceperea scolii, am fost fortati sa ne mutam la bloc. Eram micuta, dar si astazi imi amintesc curtea noastra primavara, cu ciresi si visini, cu banca din curte si masa de sub umbrar, cu bucuria de a ma juca in propria mea curte, singura sau alaturi de copiii veniti in vizita. Odata cu mutarea sau mai degraba socul mutarii la bloc, viata a inceput sa mi se para mai putin libera. Cand ai doar un balcon ca sa poti respira aerul, e greu sa te simti liber. Cred ca si acesta a fost motivul pentru care, odata mutata la casa mea, cu familia mea, am cautat mereu sa ne facem un cuib pe pamant, cum ii zicem noi. Pana astazi nu a fost vremea, dar tot mai tragem nadejde si ne bucuram intre timp de o terasa mare si spatioasa, in apartamentul nostru de bloc.
Dar copilaria e facuta in asa fel incat sa vada lucrurile intr-o lumina proprie, iar ”locuitorii” ei – copiii, sa se adapteze repede si sa se bucure de ce au. Am invatat sa ma bucur impreuna cu prietenii de la bloc de jocuri pe care voi, cei din generatia mea, cu siguranta vi le amintiti astazi. Noi fetele, jucam Elasticul. Era fascinant si imi amintesc cum priveam cu admiratie campioanele la acest joc, care evident erau mult mai mari decat mine de varsta si avusesera deci timp sa exerseze bine pana la acel moment. Apoi, fete si baieti impreuna, jucam Flori, fete si baieti, muzicanti sau cantareti. Doamne, ce mai radeam si ce ne mai distram pe seama echipelor…Imi mai amintesc, din categoria celor mai dinamice, Frunza, unde intotdeauna reuseam sa ma strecor in traseu, fara sa fiu trasa afara din el. Era unul din jocurile de care ma bucuram foarte mult, pentru ca mereu castigam. 🙂 Nu imi placea aproape deloc Tara, tara, vrem ostasi! Mi se parea ca am nevoie de prea multa forta si de aceea ramanem mai mereu in echipa adversa. Iar preferatul meu era Castelul, pentru perspectiva lui – care imi place si azi: anume aceea ca este usor sa damani ceva, dar mult mai greu este sa construiesti inapoi ceea ce ai distrus.
Veselia noastra umplea strada si aerul putin dintre blocurile cartierului Drumul Taberei. Cu ea ne umpleam copilaria, de atfel plina de privatiuni de tot felul, pe care le-am trait toti. Specialistii zic ca durerea si bucuria se simt in corp, iar corpul isi aduce aminte usor ce a simtit intr-o perioada. Eu stiu sigur, prin ceea ce imi transmite corpul meu astazi, ca am avut o copilarie fericita!
Sa avem o vara minunata si sa putem aduce bucurie multa in vietile copiilor nostri!
