O prejudecata des întâlnită la părinți este cea conform căreia copilul este prea mic pentru a colabora cu medicul oftalmolog, drept urmare nu este cazul de un control până când copilul nu are cel puţin 4-5 ani. Nimic mai eronat! Am stat de vorbă cu dna dr. Roxana Cozubaş, medic specialist oftalmolog, cu experienţă în oftalmologia pediatrică, pentru a ne demonta acest mit. Și înainte de toate vă mai spun că primul control al Măriucăi la oftalmologie a fost în ziua în care a împlinit 1 an. Nu am fost mai devreme pentru că nici medicul pediatru nu s-a alertat cu nimic, medic în care noi avem foarte mare încredere.
Roxana, ce informaţii poţi obţine de la un pacient care, pe lângă faptul că nu vorbeşte mai deloc, este predispus să se plictisească în 5 minute?
În primul rând contează momentul zilei în care faci programarea – dacă cel mic are un program fix de somn, nu programa o întâlnire pentru un consult de rutină în acel interval orar. Vino la control cu bebe hrănit corespunzător şi adu-i jucaria preferată pentru a crea un mediu mai prietenos. Este bine să ajungi cu 5-10 minute mai devreme pentru a-l lăsa să se obişnuiască cu locul nou unde l-ai adus.
(Am bifat aici, pentru că am pus consultația seara, la ora 19.00, când cheful de joacă era în toi pentru ambele fete. 🙂 Au avut ocazia să se joace în sala de așteptare, ceea ce le-a făcut să nu se simtă la medic. Masa fusese luată, jucării de acasă aveau, m-au văzut și pe mine îmbrățișând-o pe doamna doctor. Apropo, sper că nu mai sunt părinți care amenință copiii cu doctorul și injecția, după care se miră că cei mici nu vor să intre pe ușa niciunui cabinet!!)
În cabinet avem multiple metode prin care putem afla starea de sănătate a ochilor unui copil, fie el vorbitor sau nu. 🙂 Mai întâi facem un screening cu un aparat foarte prietenos cu cei mici – arată ca o faţă zâmbitoare (de unde şi numele de “Zâmbărici”) şi care măsoară dioptriile de la distanţa de 1 metru, în câteva secunde. De aici, avem un punct de început pentru consultaţie. Se mai fac câteva teste simple care detectează poziţii şi mişcări anormale ale ochilor, plimbând o jucărie prin faţa ochilor copilului. Dacă avem cea mai mică suspiciune (dar şi de rutină) este bine să instilăm nişte picături care ne ajută să vedem dioptria reală a ochiului, fundul de ochi şi strabisme cât de mici.
Pentru ca Măriuca este deja “mare”, i-am arătat şi un test de vedere în spaţiu, la care a reacţionat chiar mai bine decât vârsta ei – cu ajutorul unor ochelari speciali, a indicat aripioarele unei musculiţe sau nişte animăluţe care par că ies din carte înspre ea. Chiar dacă nu vorbeşte, doar din acest test ne-am putut da seama că ochii ei sunt perfect aliniaţi şi că formează vederea tridimensională, în spaţiu.
(A fost un test grozav, care m-a fascinat și pe mine. Fetiței i-a plăcut mult.)
Dar noi, adulţii, de ce ar trebui să revenim la controlul oftalmologic periodic?
Atât în cazul copiilor fără probleme oftalmologice, cât şi în cazul adulţilor, se impune un control de rutină o dată pe an, sau la maxim doi ani. Sunt multiple afecţiuni care pot apărea: miopia apare la vârsta şcolară (8-10 ani, uneori şi mai târziu); glaucomul, cataracta sau retinopatia diabetică sunt afecţiuni tipice persoanelor trecute de 40 de ani, iar sindromul de ochi uscat apare în mod caracteristic la persoanele de orice vârstă care petrec mult timp la ecrane (calculator, tabletă, telefon).
Noi am fost împreună, toți 4. Măriuca este ok, la Teo sunt puțin îngrijorată. Un copil de școală, care a petrecut mult timp pe caiete, cărți și chiar în device-uri, deși eu încerc să limitez cât de mult pot această expunere, poate prezenta semne de miopie. Ne vom întoarce însă la control peste 9 luni, ca să urmărim dacă a fost vorba doar de ochi obosiți sau e altceva. Altminteri, soțul și-a făcut ochelari noi, iar eu trebuie să mă întorc la picăturile mele pentru ochi uscați, pe care uit mereu să mi le pun, deși petrec zile întregi la laptop și pe social media, de pe telefon.
Sper că v-am convins și că nu mai stați pe gânduri, cu ochii nu e de glumit!
Informații utile pentru părinți – copilul mic la medicul oftalmolog
Despre cele mai întâlnite afecțiuni oculare la copii am scris aici.
Despre semnalele de alarmă în ceea ce privește vederea copiilor – aici.
Să știți că sunt și afecțiuni oculare cu care se pot naște copiii, din păcate.
Unde o puteți găsi pe dr. Roxana Cozubaș
Nouă ne-a fost mai comod să ne programăm seara, la clinica Ocuvista, de pe str. Vasile Lascăr 158, telefon programări: 0741033566. E mai simplu pentru noi, decât sa mergem la Spitalul Grigore Alexandrescu, unde o mai puteți găsi.
Aici suntem la un eveniment unde am fost amândouă vorbitoare.
Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!
Credit foto: arhiva personală și arhiva dr. Roxana Cozubaș