Cum am facut copilul sa citeasca in 2016

Circula in ultima vreme vorba despre mamele blogger ca ar fi perfecte, la fel si familiile lor. 🙂 Nu stiu cine a scos parerea acestea, dar tare falsa e. La noi in familie, desi se citeste, pe unde se apuca (inainte de culcare, la bucatarie, la baie, langa copilul care face teme, in cada), copilul nostru nu a dat in branci pana anul acesta sa citeasca el de bunavoie si nesilit de nimeni – vezi doamna invatatoare sau mama lui. Adica i-a placut dintotdeauna sa aiba carti, sa le miroasa, sa le pipaie, sa se uite la imagini si sa i se citeasca. Dar sa citeasca ea, singura, cu voce tare sau in gand…mai putin catre deloc. Auzeam parintii in jur ca le citesc copiii inca de la 3-4 ani si ma intrebam unde am gresit. Ca activitati stimulatoare i-am propus de cand ma stiu si se stie. Cu toata acestea, nu parea sa aiba cine stie ce drag de citeala. Imi zicea mereu ca o plictiseste cititul. Cand o auzeam, fete fete ma faceam. Dar se pare ca tehnica picatura chinezeasca merge foarte bine si ca parintii, daca vor ceva, cu diplomatie si insistenta trebuie sa se lanseze pe calea obtinerii a ceea ce isi doresc. 🙂

Deci sa ne intelegem, nu ura cartile. doar ca ii era mai degraba lene sa faca ea efort sa priceapa ce scrie acolo. Facea orice altceva, numai sa nu fie nevoie sa citeasca singura. Ne punea pe noi sau pe bunici sa citim, asculta povesti cat e ziua de lunga la mp3 player-ul cu boxe, voia sa asculte in masina cd-ul cartilor care veneau la pachet cu variante audio. Stiam ca invatase foarte bine literele si ca poate citi, pentru ca o facea in alte contexte: pe strada, in magazine, pe reviste, titluri, la locuri de joaca etc. Asa ca ma luasem de idei – nu pricepeam si pace de ce nu vrea copilul sa citeasca singur cartile lui, la el in pat acasa, cum faceam noi pe vremuri.

O vreme am lasat-o, am pus-o pe seama faptului ca e prea incarcata cu lectiile elevului de clasa I. Adevarat ca si era. Timp prea putin liber, iar copilul voia sa se joace in minutele ramase intre teme, mese si somn.

Dupa care mi-am dat seama ca cititul pentru ea era un fel de tema. Deci sarcina primita de la scoala, prin urmare nu trebuie facuta in timpul liber acasa. Daca doamna invatatoare ii da 3 pagini de citit, le citea si nicio virgula nu mai citea in plus, ca nu trebuie si ca asa a zis doamna.

Si timpul trecea si eu simteam cum imi smulg firele mele albe si colorate din cap, de neputinta. Nu imi pusesem niciodata problema ca fie-mii nu ii va fi drag de carti, mai ales ca are casa plina si alte atatea in plan de a fi cumparate. Se stie ca pe vremea noastra mai mult imprumutam decat cumparam si stam prin bibliotecile de cartier cu o asemenea bucurie pe care nu stiu daca cineva din generatia lor o mai poate intelege astazi, cu atata abundenta de carti sub nas.

Dar nu m-am lasat. Insistenta a dat intotdeauna roade. Nu aveam cum sa dau gres daca o tineam pe a mea cu cartile.

Ce am facut?

Am continuat sa ii citesc eu si tatal ei. Dar dincolo de cititul propriu zis, am creat momente de discutie in jurul povestile. Intram in dezbatere, dramatizam, schimbam finaluri de poveste, ne amuzam. Seara era momentul preferat, care se termina cu glume, ce de cele mai multe ori plecau de la cele citite.

Am incurajat ascultatul povestilor

Va mai amintiti cum ascultam noi la discuri povestile? Ne-am zis ca e bine sa o incurajam sa asculte in continuare, ca poate intr-o zi ii va veni si pofta de cuvantul scris. 🙂

Am intrebat-o ce vrea sa isi cumpere – ce carte. Ne-a raspuns ca vrea reviste cu ponei. Perfect! I-am luat bucurosi reviste cu ponei.

Minune! A inceput sa le citeasca cu atentie! De mai multe ori chiar! Nu ne asteptam!! Am continuat sa ii cumparam toate revistele, fara macar sa le mai ceara. Se bucura de fiecare data si continua sa citeasca.

Fara televizor. Si fara desene animate. Foarte rar, catre deloc. 

Cand copilul nu mai pune mana pe telecomanda, gaseste singur modalitati de a se distra si a se juca. Iar daca mediul e plin de carti, intr-o zi va pune si mana pe ele, din proprie initiativa.

I-am aratat cum cumparam noi carti online. Am citit in timpul liber pe care l-am avut impreuna acasa. Cocotati in varful patului. 

Cand venea comanda de la elefant.ro, abia astepta sa deschida ea coletul si sa vada ea cartile. Dupa care incepeam sa citesc curioasa, ca sa o indemn si pe ea la lectura. Uneori mergea, alteori nu avea chef.

Ne adunam in varful patului, cu cartile sub brat. Venea, se rostogolea peste noi, peste carti, se juca, ne smulgea cartile. Noi, ca Ana lui Manole, prin furtuna, nu ne lasam, ii dadeam cu cititul. Nu mai avea importanta ce pricepeam, ca la un moment dat mai mult radeam decat citeam, dar nu ne lasam! 🙂

I-am daruit carti cu fiecare ocazie. I-am indemnat pe prieteni sa ii ofere carti, in loc de dulciuri. 

La inceput a avut reactia – ”Iar carti?!”. Am ignorat-o si i-am spus pe un ton neutru ca e norocoasa sa primeasca atatea carti, pentru ca eu nu am avut atatea cand eram copil. A parut interesata si m-a intrebat de ce: i-am explicat despre comunism, despre lipsuri, despre cartile din podul bunicilor. Tot o poveste si asta. I-a cam placut. Se ducea in camera ei si incepea sa le mangaie. 🙂 Ma gandeam ca poate o sa devina doar colectionara de carti, nu si cititoare.

I-am cumparat carti pe teme din desene animate

Pentru ca vazuse desenul animat si era captivata de actiunea lui, a fost super atrasa de carte. Si curioasa pana la final. Punct ochit, punct lovit!

I-am propus carti in format Kindle

I-am aratat colectia mare de povesti pe care i-am pus-o pe Kindle si o perioada a fost foarte fericita. Pentru ca erau povesti foarte lungi, care ne tinea foarte mult timp aproape de ea.

I-am dat voie seara sa mai stea cu lampa aprinsa si sa rasfoiasca, chiar daca depasea programul stabilit.

A inceput cu cateva minute de rasfoit si citit pe alocuri. Dupa care vedeam lumina aprinsa si cate 1 ora dupa ce ne pupam de noapte buna. Incepeam sa prind viata! 🙂 Inca putin, inca putin, imi ziceam.

Am dus-o la medicul oftalmolog

Da, m-am gandit inclusiv ca e posibil sa aiba probleme si sa nu stie cum sa ni le comunice. Am scris aici despre consultul oftalmologic si de ce e bine sa il facem copiilor scolari.

Am incurajat-o sa mearga la biblioteca scolii. Nu am certat-o (rau) cand a pierdut carti de acolo. 

M-am bucurat ca a fost ea singura si ca si-a ales carte. I-am cumparat volume si am inlocuit ce a pierdut. M-am folosit de ocazie ca sa ii mai povestesc despre valoarea cartilor si despre cum trebuie sa ne purtam cu ele.

Am luat-o cu mine la evenimente publice unde se lansau carti. 

A fost tare bucuroasa sa ma insoteasca si sa cumpere ea cartea. A deschis-o cu atentie, a inceput sa citeasca si sa puna intrebari. A stat la coada la autografe. Am ajuns acasa si s-a asezat langa mine sa o citim impreuna. A inceput ea si a citit-o pana la final. A doua zi a citit-o inca o data. Minune!!! 🙂 Pana acum, a fost maximul din ce am reusit sa obtin.

I-am propus un plan de citit – o seara ii citim noi, o seara ne citeste ea noua

I-a placut si o perioada a mers bine. Dupa care ne-a rugat sa ii citim tot noi, ca citim mai repede.

Ce nu am reusit sa fac, dar e in plan

Sa merg eu cu ea, singure, in Carturesti Carusel. Sa ii arat acolo cum sunt asezate cartile pe domenii, sa ne alegem impreuna si sa ramanem la ceai sa rasfoim fila cu fila cartile preferate.

Acum citeste ”Craiasa zapezii”, ilustrata. Singura. Zilnic. Chiar daca e tema de vacanta de la scoala. Dar cartea e primita de la Mos Craciun. Si e curioasa foc sa vada cum se termina. Ce sa zic, Doamne ajuta! 🙂

Si imi citeste mie sms-urile cu o viteaza care o depaseste pe a mea de a le ascunde. 🙂

In timp ce scriu randurile acestea imi dau seama ca imi va citi curand si postarile. Si nu imi dau seama daca e rau sau e bine, in orice caz pentru mine inseamna ca trebuie sa scriu si mai atent si mai responsabil si mai asumat decat pana acum.

Voi ce trucuri ati mai folosit ca sa stimulati dorinta copiilor de a citi singuri?

Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!

Sursa foto: aici