”Dar tu ești bine mereu, nu ai nicio problemă?” Sau ”Ești mereu așa pacifistă, nu te supără nimeni?” Mă mai ia lumea la întrebări, deh, când scrii undeva public și oamenii citesc, apoi te cunosc și în viața de zi cu zi, mai răsar și întrebări din astea. Firești, zic. Mă bucur sincer, înseamnă că le pasă și că vor să afle și mai multe despre mine, ce fac și ce trăiesc. Când scrii pe blog, ai momente când ți se pare că vorbești singur. Interacționezi cu cititorii, dacă lasă comentarii sau îți scriu în privat. În orice caz, nu e ca la birou, când ești mereu conectat la colegi, când îți suflă oamenii în ceafă, cu bune și cu mai puțin bune. Așa că interacțiunea cu cititorii am considerat-o mereu de bine, deși de multe ori au fost ciocniri nu tocmai plăcute. Azi vreau să vă povestesc de ce am ales să scriu de bine pe blog.

Cum a fost la început

Nu am curaj nici acum să citesc primele articole. Îmi amintesc perfect când le-am scris, unde și ce vreme era afară. Mi se tăiau picioarele când apăsam butonul de publish. Mi s-a părut cel mai mare act de curaj pe care l-am făcut în viața mea. Să îmi scriu părerea public și să rămână acolo, pe vecie, vorba fie-mii. M-am întrebat mereu dacă oamenii chiar au nevoie de părerea mea. Mă întreb și astăzi, când toată lumea are o părere despre orice și o oferă tuturor, fără ca să le fie cerută.
La început am scris încet, timid, puțin, rar. În ziua în care am văzut că m-au citit 100 de oameni m-am speriat. 🙂 Am închis laptopul și nu am mai scris câteva zile.
Apoi am scris mult despre evenimente și proiecte unde eram invitată. Și nu erau puține. În același timp, făceam multe interviuri cu specialiști din domeniul medical. Cumva, nu mai aveam stresul legat de părerea mea și de oamenii care ar fi putut fi lezați de ea. Era mai sigur și mai fără riscuri.

După o vreme

După 1 an și ceva de scris pe blog, am prins curaj. Am cunoscut mai mulți oameni, am mai prins încredere, m-au cunoscut și ei pe mine și s-a creat o legătură a încrederii că m-a împins pe valul spusului lucrurilor pe lume.
Spusul lucrurilor pe nume e un cuțit cu 2 tăișuri. Ce văd eu cu o anume claritate, e valabil doar pentru mine. Voi vă uitați la același lucru și vedeți altceva, conform experienței voastre de viață, cunoștințelor pe care le aveți și dorinței de a vedea ceva. Așa că puțini se pot identifica cu trăirile și perspectiva mea. Sunt oameni care citesc, aprobă și aplaudă, uneori. De cealaltă parte însă, sunt cei cărora o anumită abordare sau anumite afirmații le apăsa butoane dureroase și se pot mamifesta divers: cu agesivitate, cu sarcam, cu virulență. Le-am aflat pe rând, pe toate. E clar că nu poți avea acceptarea tuturor, indiferent de cine ai fi, ce ai face și cum ai povesti.

De ce am ales să scriu de bine pe blog

E o pantă alunecoasă. După ce prinzi curaj și încredere în tine, ai impresia că poți povesti despre tot și toate, așa cum vrei. Da, chiar poți. Dar chiar vrei? Oamenii citesc, iar poveștile tale stârnesc emoții. Pot deveni anxioși, nervoși, triști, fericiți sau veseli. Niciodată nu poți ști în ce moment al zilei sau al vieții povestea ta de pe blog se întâlnește cu omul respectiv. Într-un moment bun o primește cumva, în alt moment, cu totul altfel. Sunt bloggeri care spun că nu se simt responsabili de cum primesc cititorii poveștile lor. Dar oare e ok așa? Puterea cuvintelor e mare și merge departe. Cuvântul se înfige adânc în suflet și în creier. Ni le amintim la zeci de ani distanță. Un profesor din școala generală care ne-a aruncat ceva de genul ”nu ești făcut pentru matematică” e posibil să ne fi influențat cursul vieții, așa cum primul șef care ne-a spus ”ești foarte bun pe ceea ce faci” ne-a dat avât în viața profesională.

Am și eu probleme, ca fiecare om. Însă nu mi le strig online. Nu mi le strig nici la cunoscuți, în privat. Pentru că fiecare dintre noi ascunde povești personale împovărătoare și pentru că oamenii s-au săturat să audă de rău. Nu vreau să mai adaug și eu ceva la povara pe care o cărați zilnic în spate. Când ne întâlnim, online și offline, vreau să ne spunem lucruri bune, frumoase, pozitive și care să ne ofere imbold și energie pentru a fi și a deveni, pentru a face și a înfăptui.

În timp, am învățat ca înainte de fiecare idee de articol care îmi răsare să mă întreb ce scop are pentru mine și ce impact ar avea pentru cititori. Aceeași întrebare mi-o adresez și după ce scriu și recitesc. Uneori, mă gândesc la fetele mele și mă întreb ce ar gândi peste ani, când un articol al meu le-ar ajunge în fața ochilor. S-ar simți confortabil sau le-ar fi rușine cu mine?

Am învățat că mă simt și eu mai bine după ce scriu de bine. Răspândesc bine. Oamenii primesc bine de la mine într-o lume în care ura izbucnește ușor și se răspândește la fel de ușor. Ei au nevoie de locuri unde să meargă ca să se simtă bine, în siguranță. Am ales că blogul meu să fie un asemenea loc.

Sigur că am scris și eu despre lucruri care pot fi periculoase, de la alimente la oameni toxici sau la experți falși. Dar mi-am făcut un crez din povestea bună, fără noroi și pietre, fără virulența printre rânduri. Pentru toate acestea există alți oameni care să scrie și unii o fac foarte bine. Nu intru în competiție cu nimeni și nu vreau să dovedesc nimic. Pur și simplu vreau ca aici, la mine, oamenii să vadă bine și bune. Pentru celelalte este loc suficient pe alte platforme online.

Orice ați face, nu uitați să faceți bine!

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!

Sursa foto: aici