Primesc des întrebarea: ”De ce nu slăbesc?”. În funcție de fiecare dintre noi, pot fi mai multe cauze. La modul general, am listat primele 9 cauze. V-ați gândit așadar la următoarele?
Nu slăbesc pentru că nu am nevoie să slăbesc
Da, poate fi în capul meu că am nevoie să mai slăbesc. Să mă văd în oglindă într-un fel, din cauza oboselii sau a un perioade grele din punct de vedere emoțional. Sau pur și simplu să mă deranjeze părți din corp: brațele ori abdomenul. Ceea ce se poate remedia din antrenamente sportive ori în saloanele de remodelare corporală. Sau pur și simplu cu nițel mai puține glucide simple, ca să nu mai avem ce transforma în grăsime de depozit.
Cel mai corect este efectuarea unei analize corporale, ca să se vadă exact nu doar numărul de kilograme, dar și procentul de grăsime din corp și nivelul masei musculare. Apoi calcularea unui IMC (indice de masă corporală). Plus niște măsurători cu centimetrul, dar făcute corect. Asta pentru stabilirea unui obiectiv corect, proporțional cu vârsta și înălțimea.
Pur și simplu mănânc prea mult
Doar când încep să țin un jurnal alimentar îmi dau seama de cât mânânc E oglinda așezată direct în fața mea.
Uneori avem impresia că am mâncat mai nimic într-o zi. Mai ales aceia dintre noi care mai mult ciugulesc, nu au o masă principală de prânz.
Sau cei care mănâncă la fast food, unde doar un burger poate avea 1.000 calorii. Care, evident, nu ajunge nici pe o măsea.
Dar chiar și cei care mănâncă alimente sănătoase pot exagera din punct de vedere cantitativ dacă mănâncă o pungă de 100 gr de migdale o dată sau un avocado întreg la o masă.
Consum prea multe glucide, în detrimentul proteinelor și grăsimilor
Am la micul dejun sandviș, la prânz mănânc paste și seara cartofi, iar între mese mănânc biscuiți digestivi și batoane cu cereale? Nu numai că se adună multe calorii, dar raportul de macronutrienți e dezechilibrat în favoarea glucidelor. Deci, un motiv pentru a crește în greutate, nicidecum pentru a slăbi.
Nu mă odihnesc
Odihna face parte din procesul de refacere. Dacă mergem la 00.00 la culcare și ne trezim la 5, poate fi un motiv pentru excesul ponderal. Privarea de somn afectează secreția de cortizol, unul dintre hormonii care intervin în reglarea apetitului. Eu sunt una dintre persoanele care nu reuseșc să scape de câteva kilograme în ultimii 2 ani fix din această cauză. Momentan, m-am pus la program de odihnă, deci după ora 22.00 se poate petrece orice, dar eu nu voi putea fi de față. 🙂
Sunt stresată
Toate suntem. Unele mai mult decât altele. Unele am învățat să gestionăm stresul. Altele am învățat terapii eficiente pentru combatere. Stresul ne îngrașă la propriu. Stresul crește constant producția de cortizol, care înseamnă creșterea apetitului și depunerea excesului de grăsime pe abdomen.
Să vă zic cum mă simt eu inundată de valurile de cortizol, pur și simplu, atunci când sunt stresată?
Sunt sedentară
Se poate slăbi și fără sport, însă de la caz la caz, sportul ajută ca boost pentru metabolism, mai ales dacă sunt incluse și antrenamentele cu greutăți. Altminteri, efortul cardio e de mare folos în procesul de slăbire și ce e bine e că susține rezultatele pe termen lung.
Flora intestinală poate fi motivul pentru care nu slăbesc
Se pare că flora noastră intestinală e responsabilă de multe bazaconii/dezechilibre în corp. Legat de greutate, dacă flora e populată de bacterii rele mai multe decât de bacterii bune, aceasta ar însemna că din ceea ce mâncăm se extrag mai multe calorii. E o teoerie interesantă despre care citesc și eu în prezent, lucrurile sunt complexe. Un lucru e cert însă, situația se poate schimba odată cu eliminarea junkului din alimentație, a zahărului în exces și a glucidelor simple. Atât de simplu și totuși atât de complicat….
Am o problemă hormonală
Cu hormonii nu e de glumit. O vizită la medicul endocrinolog trebuie să facă fiecare femeie. E ecografie și câteva analize la sânge pot depista posibile dezechilibre. Nu e nimic complicat.
Din păcate, prea mult estrogen favorizează stocarea de grăsime și poate contracara și hormonii tiroidieni. Și e doar un exemplu. So, go to the doctor, woman!
Iau medicamente
Yeap, unele medicamente au ca efect excesul ponderal, după administrare mai îndelungată. Aici pot intra: anticoncepționale, antipshihotice, corticosteroizi etc.
Nu am răbdare
Mă cântăresc frecvent, la orice stagnare îmi vine să renunț ori cedez la orice sindrofie la birou. Ori accept ideea de cheat day ori cheat weekend. 🙂 Am mai auzit și de asta. Adică în weekend stric toată munca din timpul săptămânii cu ieșiri în oraș unde sar calul de tot. Mda, așa e cam greu, nu fac decât să mă amăgesc.
Cum te pot ajuta eu
Aruncă o privire pe programele de toamnă de AICI și scrie-mi la adresa [email protected]! Hai să descoperim împreună cum poți slăbi sănătos și cum te poți menține!
Să fie pentru sănătate, că e mai bună decât toate!