Eu la zumba m-am dat tumba

Am avut o mare problema cu geamurile si cu usile de sticla mereu. Nu doar o data m-am lovit de cateva, noroc mare pe capul meu ca nu am ajuns si la spital. Cand ma grabesc, ar trebui sa port tricoul cu mesajul ”I am a calamity girl”. Ce legatura are cu zumba? Pai m-am dat tumba efectiv sa ajung intr-o seara de martie la zumba, dupa ce toate colegele de birou imi ridicasera in slavi beneficiile acestui sa ii zicem sport, pentru starea mea de bine si tonus. Era pe vremea cand inca nu eram pe deplin edificata de cum o sa ma ajute o ora de chin in plus seara, in grup organizat, care se preface ca se simte bine, inainte de o masa copioasa de seara si un somn pe cinste.

Plec la zumba! Acum!

M-am ridicat mai devreme de la birou, simteam ca nu ma mai pot concentra deloc. Aveam un abonament la sala deja de 2 saptamani, dar nu ajungeam la nicio clasa, desi sala era langa casa mea. Dar biroul meu era in nord, asa ca era imposibil sa mai fac ceva pentru starea mea de bine – miscare sau masaj, tratamente sau orice. Ca faceam cel putin o ora pana acasa. In ora asta simteam oricum ca imi ieseau peri de toate culorile, nu numai albi, asa ca dupa ce parcam nu imi mai doream nimic. Dar in seara aia, pe la 6 (uau, 6???), m-am ridicat hotarata: plec la zumba! Cateva perechi de ochi s-au ridicat uimite si speriate nitel din calculatoare, vorbeam despre altceva si eu brusc ma trezisem ca plec la….ce??? Zumba?! Cum, de ce, acum, de ce, unde? Cum zumba, ca avem la treaba….!?
M-am ridicat, mi-am luat geanta si am iesit pe usa, zicand un ”pa” scurt peste umar. Plecam la zumba! Bai, ce act de curaj! Cu o jumatate de ora inainte de inchiderea oficiala a programului, dar de fapt cu o ora cel putin inainte de ora la care pleca cineva timid din birouri.

Pan’ la zumba, m-am dat tumba!

Si m-am dat, nu gluma, ca am facut peste o ora pana la sala si ora incepea la 19.00. Am parcat in goana mare, fericita ca macar loc de parcare am gasit in seara aia neprietenoasa de martie, batand orasul in lung si in lat, ca sa imi arat mie ca daca vreau chiar pot. De bucurie, am intrat ca-n branza in usile de sticla de la intrare, de care m-am lovit zdravan. Visasem la momentul asta, sa ajung si eu ca omul o data sa fac o ora din abonament si sa arat si eu transpirata si obosita, dar muncita si fericita, cu endorfinele explodand, dupa o ora de sala. Si alesesem zumba, nu altceva! Bine, dupa cativa ani, pot sa recunosc ca in afara de spusele colegelor, nici timp si nici nu ma dusese capul sa vad pe youtube cum se desfasura o clasa de zumba nu avusesem.
Acum simteam cum imi canta pasarelele alea deasupra capului, ca in desene animate! Cu putinele ganduri care imi mai ramasesera intacte in cap dupa actul de curaj (plecarea la 6 de la birou), drumul de peste 1 ora si zguduitul usilor de sticla de la intrare, am indraznit sa formulez o idee de genul ”sper sa merite”.

Domnisoara, sunteti bine?

Da, chiar asa, o fi bine domnisoara? Stai, care domnisoara, ma intreb, dupa cateva secunde de buimaceala. In stanga mea, un domn isi facea freza in acelasi geam pe care eu reusisem sa nu il daram in goana mea dupa zumba. Calm si serios intreba o domnisoara daca e bine. Dar ce o fi patit domnisoara, de ar putea sa nu fie bine? ma intrebam eu in continuare. Alte cateva secunde mi-au trebuit sa imi dau seama ca eu eram domnisoara, ca se uita fix la mine. Ma simteam penibila de 2 ori – si de buzna data peste geam si de faptul ca nu m-am prins ca eu eram domnisoara. ”Aaaa….aaa….daaaa….da, cred ca da.” Am mimat un zambet stramb, am gasit usa de data asta si m-am strecurat prin ea cu viteaza, sa prind liftul. ”Domnisoara mai ca a daramat centrul de wellness” imi zic inca o data in gand, auzind franturi de conversatie de la vecinele de lift:
– Mamaaa, sa il vezi, ce tare e !!! Ce miscari, ce vibe si ce traire!!
– OMG, sa vezi ce bailando face!!! (?)
– Tu, vin de o jumate de an la clasa la el si tot asa pasionat a ramas!
Simt cum imi dau ochii peste cap. Desigur, de la impactul recent cu sticla rece. 🙂

Aici esti la zumba, fataaaa!!!!

Nu stiu cum m-am echipat, turmentata cu totul si jenata de faptul ca mai si intarziasem. Intreb la receptie unde e clasa de zumba si imi fac curaj sa intru. Stau cateva secunde la usa, suficient cat sa aud rasete zgomotoase, muzica la maxim si un urlet ca de tigru, care se sfarseste cu: ”Fataaa, aici esti la zumba!!!””. Nu stiu de ce am crezut ca vorbeste cineva cu mine, ca am intrat repede. Mi-am ales prost momentul, ca nici nu intru bine si muzica se opreste si mai aud un: ”Lasati chitaiala, ca nu sunteti la piata, aici sunteti la zumbaaaa!!”. Am ramas cu sechele din copilarie, cand tipa cineva la mine, ca simt cum mi se tranteste usa singura din mana. Bun, acum toti ochii sunt pe mine, desigur. Ma inrosesc pe dinauntru si dau sa ma ascund in spate, tot ca in copilarie, ca eram cea mai inalta din clasa. Dar vocea mi se adreseaza mie de data aceasta:
– Tu, unde crezi ca te duci?!! Fataaaaa, aici esti la zumbaaaa!!!
Incremenesc, in pozitia pantera roz. Ma uit in jur, o clasa de peste 50 de femei (OMG, unde au incaput atatatea?!! Si de ce??) pironiseara ochii pe mine.
– Eu?! ingaim cu frica deja.
– Da, tu, tu asta care ai intarziat la clasa mea!! Nu stii regula numarul 1?!
– Nuuu, zic incet. Abia am venit.
Intre timp, incercam sa reperez omul care mi se adresa. Incremenise corpul, dar ochii se plimbau. Bau! Cand ma uit, domnul cu freza din geamul aproape daramat de mine, care mi se adresase politicos in urma cu 10 minute cu ”domnisoara”, se uita la mine de data asta cu privirea aia de profesor care ma scoate la tabla si e pe cale sa ma traga de urechi ca nu stiu nici macar tabla inmultirii.
”Today is not a good day for science” imi zic in gand si regret imediat tot efortul facut de la 6 incoace. Mai bine ramaneam la birou, trecea si traficul, nu mai loveam usi cu capul si nu ma faceam deloc de ras de fata cu toata floarea cea vestita a cartierului…
– Da-i drumul la locul tau acuma, doar n-o sa stai in usa toata ora! imi porunci domnul cu freza din geamul aproape spart de mine, dand drumul imediat la muzica in ritm latino. Corpurile incepusera sa se unduie, cele 50 (nici nu stiam ca suntem atatea femei in micul nostru cartier!), in timp ce eu ma intrebam unde sa ma asez si ce sa fac.

Fundul la treaba, fataaaaa!!! Aici esti la zumbaaa!!!

Toata lumea parea sa stie ce face, iar domnul cu freza se admira intens in oglinda din fata. Habar nu aveam de miscari si ma straduiam sa nu par o barza in camara cu portelanuri. Cautam un ajutor ceva, dar fetele erau absorbite de instructor si miscarile lui. Pf, ce mi-o fi trebuit?! O vecina de rand imi sopteste complice: ”Stii, el e balerin profesionist! Si extrem de pasionat de munca lui!”. Ce noroc pe noi, imi zic in gand, dand din aripi derutata.
”Fataaaa, fundul la treabaaaa!! Aici esti la zumbaaaa! Tu, aia noua si intarziata!!”. Pfoai, iar e despre mine si iar sunt vinovata de ceva! ”Haide, misca-te, ai venit sa muncesti aici, nu sa stai la barfe!”.
Venisem de 10 minute si deja eram admonestata de 2 ori. Imi plimbam ochii prin sala, cautand de zor o scapare, orice. Loc sa ma ascund nu era, un prieten nu puteam sa imi fac asa repede. Fetele se unduiau de parca stiau din perioada intrauterina miscarile, erau in extaz aproape mistic, domnul cu freza se misca singur in oglinda, nu avea treaba cu sala prea mult, nu corecta miscari, dar avea un ochi in ceafa, din ala de soacra a lui Creanga, cu care deja ma vedea pe mine, aia noua si intarziata. Pfoai, am dat de bucluc. A, si deja se luase de fundul meu, ceea ce imi displacea profund. Ca sa zic asa, totul pana la fund!!

Bailandoooo, ca suntem la zumbaaaa!!

Simteam cum curg apele pe mine, apa de baut nu mai era, muzica imi sparsese urechile, de pauze nici gand, era un fel de scapa cine poate. ”Si acummmmm, bailandoooo, ca suntem la zumbaaaa!!!” Un vuiet de entuziasm cuprinse sala de 50 de adepti ai ritmului latino, dupa care explozia de miscari care ma da peste cap. Ma impiedic de vecina, care venea in transa inspre mine. Asta, speriata de impact, scoate un tipat prelung. Domnul cu freza se enerveaza brusc, opreste muzica si tuna in incapere:
– Bai asta noua si intarziata, de ce imi strici ora?! De ce nu esti serioasa, fataaa??? E melodia mea preferata si a fetelor!! Ce trebuie sa fac ca te apuci si tu serios de treaba?!
Nu stiu daca endorfinele fusera, bata-le vina sa le bata, dar am simtit ca mi se urca in cap. Stiam ca am o problema cu autoritatea. Dar nu imi inchipuiam ca o sa ajung chiar la zumba sa ma gandesc la asta. Cuvintele mi-au iesit lent, clar si apasat, in timp ce imi strangeam de jos sticla goala si prosopul:
– Fata, sa ma ierti, dar eu nu ma dau in vant dupa bailando si nici dupa oamenii care fac referire la fundul meu! (priviri perplexe) Haideti, fataaaa, fundul sus, aici sunteti la zumbaaaa!
Si am iesit razand, trantind usa. Dupa mine a mai iesit o colega de suferinta, razand in hohote. Ne-am decis in vestiar ca vom merge la pilates, ca la zumba ne-am dat tumba si nu prea e de noi, fataaaa!
Asa s-a terminat relatia mea cu zumba. Inainte de a incepe. Pacat, poate i-as mai fi dat o sansa. Doar ca eu cred ca daca trebuie sa fac prea multe eforturi pentru ceva, e posibil sa nu fie pentru mine. Si, mai ales, tonul chiar face muzica. Si adresarea. Fataaaaaa!!!
Daca doriti sa aflati ce forme de miscare am mai ales de-a lungul timpului, de la zumba incoace, intrati la rubrica Miscare.
Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!
Sursa foto: aici