”Trebuie sa regandim strategia pentru clientul asta, ca mai mult ne consuma resurse decat sa incasam bani.” Ma uit la femeia din fata mea si ma gandesc ca as mai bea o cafea. Desi e a treia si nu e nici pranzul. O zi de joi normala. Sau nu. E Joia Mare. Brusc, imi bazaie telefonul: ”Mama, nu vii si tu mai devreme azi, ca e Joia Mare?”. Sorb zdravan ultimele picaturi de pe fundul cestii de cafea si ii raspund repede: ”Mama, imi pare rau, stii ca nu lucrez la stat.”. ”Deci, ce parere ai?”, repeta femeia din fata intrebarea. ”Am parere ca trebuie sa ma duc naibii acasa, daca vreau sa mai mancam ceva de Pastile astea!” – imi zic in gand si incerc sa ma concentrez ca sa ii raspund. Gandurile imi zboara la rufele nestranse de pe balcon, la mormanul de rufe necalcate, la lista de cumparaturi pentru Pasti – cadouri si ce ne-am propus sa bucatarim. Si ma uit la ceas, e ora 11, Joia Mare. In acelasi timp, beculetul de la blackberry imi palpaie non stop in ochi, semn ca mailurile intra nestingherite, in timp ce eu incep sa ma gandesc la cozonaci: ”Cozonaci, Dumnezeule, oi fi dat comanda aia luni??”. Pe usa biroului intra exploziv o colega din departamentul pe care il conduc, pronuntand cateva cuvinte de dulce intr-o zi de post atat de mare. Pf, chiar ca e o adevarata Saptamana a Patimilor! Al doilea mesaj de la mama ma face sa pufnesc in ras: ”Mama, dar prima de Pasti primesti si tu?”. Dau sa ii raspund ceva legat de sistemul privat si cum e cu bonusurile de performanta, care se dau doar la final de an si nu au legatura cu nicio coada de iepure. Dar imi scapa ceasca de cafea din mana, tocmai cand cineva propune pe de-a dreptul sa renuntam la clientul sus numit.
Asta-s eu, in urma cu 3 ani. In Joia Mare, cu copil mic acasa, cu mama care are grija de el, de casa ei si de a noastra, atat cat poate. Cu job de 12 ore pe zi, cu reponsabilitati cu tona, cu gandul numai acasa si cu vesnica dorinta care ma stapaneste de la inceput de an – sa imi dau demisia si sa nu mai fiu mereu in situatia de a alerga pe drumuri pe ultima suta de metri sa iau mai mult praful de pe rafturi decat sa targuiesc si eu ceva ca omul, in ajun de vreo sarbatoare mare sau de vreo aniversare importanta de familie.
Voi cum rezistati in perioada asta?
Femeie, cum treci tu peste perioada de pregatire pentru sarbatorile de Pasti?
Filmul tau arata tot asa?
Sculat devreme (5 sau 6 dimineata), strans rufe, pus la spalat, pregatit mic dejun pentru copii, pachetel pentru scoala, pregatit haine si ghiozdane, baut cafea pe fuga, pus covoarele la sot in masina, dus rapid, iesit furtunos pe usa cu totii, in strigatele de proteste ale celor mici, lasat la scoala/gradinita, machiat in parcare (daca e timp), alergat dupa tramvai si fuguta la serviciu, in zambetele ironice ale sefilor sau ale colegilor care nu au copii. Telefoane, mailuri, vorbit cu clienti, de la birou, de pe teren, de unde te afli, sefi, termene limita, rapoarte, facturi, greseli, mustrari ca nu esti atenta, suna sotul, care vrea sa mergeti la maica-sa ca face salata de boeuf mai buna decat voi sau soacra-sa, nervi, inchis telefonul in nas, masa de pranz pe fuga (daca mai e timp), niste cafele mai mult galgaite decat savurate, ora de plecare, pe fuga, te impiedici dupa ratb, luat copiii, tarat copiii prin piata, cu smiorcaieli pe fundal si muzica de petrecere data la maxim de catre administratia pietelor, ajuns acasa, aruncat sacose pe hol, uitat de pe lista detergent de geamuri, uh, lasat copiii singuri, fuguta la Mega Shop and Go, inapoi, geamuri de sters (Doamne, de ce m-oi fi bucurat de un balcon asa de mare?!), copiii urla si vor mancare. E tarziu si aproape noapte cand se aude usa de la intrare – ”Ah, aveam si sot”, care intra senin si saluta inocent, ca uite, esti in aceleasi haine ca azi dimineata, desi speli geamuri. Cu privirea ucigasa, il rogi sa hraneasca si sa culce copiii, cand incep intrebarile – ce sa le dea sa manance, cu ce sa ii imbrace, ala mare e obraznic, asta micul a pus dusul pe el si nu mai poate de ras! Doamne, salvati-ma! E ora 23.30 si toti sunt mai vii ca niciodata, iar noi suntem sfarsite si maine, vineri, e zi de lucru, chiar daca e Saptamana Mare! Dai sa iesi din balcon si te impiedici de cosul de rufe pentru calcat, cand iti amintesti ca menajera si-a luat concediu saptamana asta. Sanchi, si-a pus curatenii generale de Pasti la cliente pentru care lucreaza de 2 ori pe an, dar platesc gras rau si nu le poate refuza, desi tu ii platesti saptamanal cosul de mancare. Etica profesionala nu mai exista demult in alte branse, iar tu nu mai ai habar, pentru ca nu te uiti nici la telenovele, nici ziare nu mai citesti, esti doar online, in lumea ta.
”Mami, imi citesti tu povestea?”. Pam, pam! E 23.45, astia zici ca au baut toti gaz sau energizante, iar tie iti vine sa te intinzi pe jos. Numai gandul ca n-ai facut strop de curatenie inca te mai tine pe loc.
Deci ce mai e de facut? Pai mancare, curat, calcat. Sunt moarta de oboseala deja, ce-am facut pana acuma?! A, doar ai spalat 15 geamuri, in afara de job, de dus si luat copiii, de ascultat critica unei sefe nebune si cu dorinta de afirmare, ai facut piata…”Oare ce am facut cu targuielile??” In hol, vezi cu coada ochiului plasele de verdeturi intinse pe jos, desfacute si taiate marunt. O foarfeca ranjeste satisfacuta de alaturi. Te intinzi si tu, sa studiezi opera…Nu mai ai energie nici sa te infurii. O adevarata Saptamana a Patimilor!
Ani la rand am trait acelasi scenariu. Sa mai zica cineva ca e usor sa fii femeie. De Pasti si de Craciun nici nu apuci sa te bucuri alaturi de ai tai. Ai 7 joburi: ala de iti da salariu, cel de mama (full time oricum), ala de nevasta (sa nu uiti de el vreodata, ca singura ramai curand!), cel de fiica (de el chiar nu ai voie sa uiti), cel de gospodina in casa (pai cine face de mancare, curat, targuieli etc, daca nu ai norocul sa ai mama sau soacra in acelasi oras?!) si cel de animator (nu radeti, ca stiti prea bine ca voi trebuie sa intretineti buna dispozitie in casa, altminteri e jalea lumii).
Ah, v-ati dat si voi seama ca rolurile astea nu sunt luate de voi doar de Pasti si de Craciun? 🙂 Asa-i ca sunt roluri permanente?
Felicitari, femeie, arati inca o data ca tii o intreaga lume pe umerii tai. Ca esti si puternica, nu numai frumoasa si desteapta! Si sa ai sarbatori de Pasti luminate si tihnite! Chiar nu mai conteaza ce ai reusit sa faci, e important ca esti sanatoasa, tu si familia ta minunata! Ceva de mancare sigur gasiti voi, puneti o friptura simpla la cuptor si pentru drob si alte preparate va invitati la niste prieteni care trebuie sa aiba o mama milostiva! 🙂
Daca nu ati cazut inca sub povara celor 7 joburi zilnice, haideti online sa ne amuzam nitel, care mai putem, dupa asemenea zile istovitoare. Dau un pahar de vin (virtual) diseara, celei care povesteste cea mai amuzanta intamplare din zilele acestea incarcate, de dinainte de Pasti!
Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!
Sursa foto: aici
Categorii
Femeia si sarbatorile de Pasti
0 răspunsuri la “Femeia si sarbatorile de Pasti”
draga mea, mai amuzant ca ce e acum si ce a fost azi la mine in casa nu a fost niciodata. la un moment dat m a intrebat o prietena online ce fac si ce fac copiii.
situatia se prezenta cam asa: dante se relaxa intinzand prin casa niste panouri de scartaietoare, horia cel mic era in popoul gol si marca teritoriul pe unde prindea, soțul imi tinea companie in bucatarie stand pe telefon si eu vopseam oua natural. adica natural cu sfecla rosie, foi de ceapa, coacaze negre, si ca sa salvez situatia am pus niste praf de galus ca altfel ramaneau si ouăle naturale :))). intre timp mai comentam ceva pe net avand lapopul pe blatul din bucatarie intre oua si oale, mai tipam la unul sa dea cu aspiratorul si la altul sa stranga. evident ca ma ignorau cu desavarsire toti.
legat de toate cele 7 joburi ale noastre eu cred ca uneori e bine sa mai renuntam la unele din ele. ne mai facem ca ploua , ne mai luam o pauza, mai inchidem telefonul, din astea.
sa fie sarbatoare si in suflete nu doar pe masă!
Ha, ha, ce am mai ras!!! :))) Eu cred ca nu eram primita cu laptopul in bucatarie, de catre sot. 🙂 Lui ii place ca macar acolo sa ne concentram pe copii si pe mancat sau pregatit tihnit. Pe buna dreptate acuma…In rest, la noi ca la voi. :))
vaaii, dar eu altfel cum sa stiu rețetele de bucate fara laptop? :))) vezi ce pretext serios am? adevarul e ca ieri a fost o zi faina in online si m am simtit relaxata gatind si tastand. altfel as fi fost eu cu oalele si copiii misunand prin casa. din pacate asta e realitatea, bunicile si prietenele s au transferat online, asa ca ne adaptam.
Esti foarte tare! 🙂 Chiar m-ai facut sa rad tare! Mi-a trecut din oboseala. Dar sa stii ca intr-adevar, bunicile sunt si ele online in zilele noastre. Ceea ce e foarte bine!
Imbratisari, sarbatori luminate!
Foarte inspirațional, felicitări!
Ai mare noroc cu mama ta, se putea și mai rău.
Asa e, cu mama chiar am noroc. Sa o tina Dumnezeu, cum se zice!
Eu am același loc de muncă de 24 de ani. Mi-am crescut copilul fără bonă – ori l-am luat eu la lucru, ori l-a luat soțul la examene la facultate, ori la cursuri, ori la lucru. Ia imaginează-ți tu să ai Paștele de 4 ori pe an. Cum e? Noi serbăm asta de 4 ori, dar pentru că mai important e evenimentul decât nebunia pregătirii de dinaite, niciodată nu sunt istovită sau în pană de bani. Pe de altă parte, cel mai mare compliment pe care l-am primit odată în legătură cu seninul meu trăit în perioada sărbătorilor societățiloe a fost: ești cumva de dincolo de nori? (pentru că urma Paștele, toată lumea era în criză, în disperarea pregătirilor, iar eu și soțul meu…. jucam fotbal pe un teren improvizat…)
Mi se pare că se pune prea mult accent pe formă, mai mult decât pe conținut.
Sunteti foarte tari voi!! O sa reflectez nitel, dupa ce am citit ce mi-ai scris. 🙂 Dar da, adevarat. Prea mult accent pe forma. Dar ce sa facem, daca asta-i tara in care traim, traditiile noastre??
Aseara am ajuns la mama, care era rupta de oboseala dupa cat a muncit saptamana asta. Mi-a spus ca mai are de facut doar doua pasti cu smantana si sa vopsim ouale. Am trimis-o sa stea in pat si i-am spus ca ma descurc eu. In 5 minute a adormit, atat era de obosita.
Mi-am suflecat manecile si m-am apucat sa fac prima padca din viata mea. Aveam niste caiete cu retete, ingrediente imprastiate pe masa, ce poate fi asa greu?
Dupa ce am inceput sa citesc reteta, m-au apucat ametelile. Reteta era doar o lista de infrediente, iar din loc in loc cate o steluta urnata de un comentariu: “vezi reteta pandispan, caiet mama ” sau “crema ca la prajitura Nuta, dar fara cacao”. In fine, a durat mai mult sa gasesc si sa recompun retetele, si m-am simtit mai mult ca la un concurs de indicii decat la unul de gatit. Apoi proba de foc: nu stiam sa folosesc cuptorul mamei, nu am gasit cartea cu instructiuni, asa ca am luat-o prin incercari. Prima pasca a iedit putin ciufulita, a doua a iesit ceas. Si-au dat concursul: bunicul meu, care a lasat Prohodul de la biserica si a venit sa ma ajute putin, tata care mi-a mai adus tavi, ulei si ce mai aveam nevoie prin casa si sotul care a stat cu cel mic. Nu stiu ce gust o fi avand pasca, dar macar mama era mai odihnita azi si am vopsit ouale impreuna.
Ce frumos din partea ta…mereu consideram ca ele trebuie sa faca pentru noi, ca sunt mame, au super puteri…doar ca si pe ele le lasa puterile cateodata. Felicitari, esti foarte tare! Te admir pentru gestul tau! Sarbatori luminate!