Categorii
Blog Food and nutrition Sănătate și wellbeing

Fertilitatea cuplului e influențată și de dieta partenerilor

”Ce mâncați?” – mă întreabă abrupt medicul. Mă uit la ea și mă strâmb, cu neîncrederea omului care vine la ginecolog și nu se așteaptă să îi vorbească despre rețete în bucătărie. Mă vede nedumerită și îmi explică repede: ”Dacă vreți un copil, pe lângă ceea ce faceți foarte bine – analize și controale, dvs și soțul, vă sugerez să aveți grijă la ce mâncați! Fără mezeluri, fără fast fast food, dulciuri cu moderație. Amândoi!” Se întoarce cu spatele și mă invită să mă îmbrac. A fost prima, singura și cea mai scurtă discuție pe această temă cu un medic în anii în care ne pregăteam să devenim părinți și nu reușeam așa repede pe cum am fi dorit. De fapt, a fost cam monolog, că n-am apucat să deschid gura. Dar am înțeles ideea, am mers acasă și i-am povestit cu I., care tocmai avusese și el o discuție cu un medic. Izbucnește nervos: ”Aștia s-au vorbit între ei? Și mie mi-a zis la fel. Să ne schimbăm stilul alimentar și, în general, stilul de viață!”. Era în 2005. Avea să fie începutul. Restul e poveste, pe care am țesut-o aici, pe blog, dar și în toate întâlnirile noastre cu oameni dornici de a aduce pe lume un copil: fertilitatea cuplului și dieta au legătură între ele.

Fertilitatea cuplului

Conceperea unui copil reprezintă o problemă pentru 1 din 7 cupluri. Mulți dintre adulți amână momentul la care vor să aducă pe lume un copil, lucru care le poate afecta fertilitatea. Vor fi expuși astfel la mai multe substanțe chimice perturbatoare hormonale, mai mulți radicali liberi și, desigur, mult mai mult stres – iar toate acestea pot avea efecte negative pe scară largă asupra corpului lor.

Adesea, un cuplu fertil are nevoie de 6 până la 12 luni pentru a face un copil. Însă doar aproximativ 10% din toate femeile din SUA cu vârsta cuprinsă între 15 și 44 de ani au dificultăți să rămână însărcinate. Totuși, trebuie să ne gândim să facem o vizită la medicul nostru, dacă nu am reușit să concepem un copil după ce am încercat 1 an dacă avem sub 35 de ani, 3 până la 6 luni – dacă aveți vârste cuprinse între 35 și 38 de ani, 3 luni dacă aveți peste 38 de ani și de la început în cazul în care aveți peste 40 de ani.

Fertilitatea cuplului și starea generală de sănătate

Poate nu v-ați gândit la asta, dar cum am putea să dăm naștere unor ființe mici și delicate, dacă starea noastră de sănătate generală lasă mult de dorit? Pentru bărbați și femei, un organism în general sănătos este cheia fertilității. Dacă suntem supraponderali, adăugând factori de stres și depunerile de grăsime care pot afecta concepția, trebuie să evităm grăsimile și să planificăm o dietă care ne va ajuta să menținem o greutate sănătoasă. O dietă echilibrată, asociată cu exerciții fizice regulate, ar trebui să ne aducă la o greutate care va maximiza șansele de a avea un copil. La fel, exercițiile fizice regulate îmbunătățesc producția de hormoni, care contribuie, de asemenea, la fertilitate.

Adevărul e unul singur: dacă suntem gata să facem pași serioși spre a avea copii, trebuie să începem cu preluarea controlului asupra stilului nostru de viață! Un regim alimentar curat și corect, dar și exercițiile fizice ne vor îmbunătăți sănătatea și ne vor pregăti pentru creșterea copiilor. Mai important, o dietă de stimulare a fertilității este adesea un ingredient esențial pentru o sarcină mult dorită de un cuplu.

Fertilitatea cuplului și dieta cea mai potrivită

Există unele suprapuneri ale alimentelor care sporesc fertilitatea la ambele sexe. Pentru bărbați și femei, trebuie evitat peștele crud și o dietă bazată excesiv de pește (un somon mic sau pește gătit este bine), deoarece conținutul de mercur poate afecta șansele cuplului de a concepe. Este, de asemenea, periculoasă pentru copiii și copiii în curs de dezvoltare și trebuie evitată de catre mamele însărcinate și care alăptează. Cofeina este o altă problemă. Ambii parteneri ar trebui să reducă sau chiar să taie aportul de cofeină în întregime. Înlocuirea cafelei și a sucurilor cu apă este cea mai bună cale.

Pentru femei, administrarea aportului de grăsimi este importantă. Un studiu efectuat de la Școala de Sănătate Publică de la Harvard a constatat că laptele cu un conținut scăzut de grăsimi poate contribui la infertilitatea ovulară. Aceasta înseamnă că laptele integral și produsele pline cu grăsimi sunt mai bune decât alternativele cu conținut scăzut de grăsimi. Nu înseamnă că ar trebui să stocăm grăsimi, excluzând alte alimente, dar atunci când introducem laptele în dieta, laptele integral este o alegere mai bună. Din motive similare, înlocuirea unor proteine ​​animale cu proteine ​​vegetale (cum ar fi fasolea și nucile) pot, de asemenea, să se lupte cu infertilitatea. Acestea au un conținut mai bogat de grăsimi și sunt mai eficiente.

La bărbați, stimularea fertilității se reduce în principal la vitamine și minerale. Vitaminele C și E sunt suplimente bune. Zincul și acidul folic sunt, de asemenea, importante pentru producția sănătoasă de spermă. Dacă nu puteți să le introduceți cu ușurință în dietă, o vitamină o dată pe zi este perfect acceptabilă. Totuși, verificați aceste informații cu medicii voștri, pentru că ele reprezintă documentarea mea și experiența noastră, pot să nu vă ajute pe voi sau să interfereze cu medicamente pe care le luați pentru alte afecțiuni.

Așadar, o dietă bogată în minerale, vitamine, grăsimi esențiale și proteine ​​poate aduce beneficii în ceea ce privește corpul viitorilor părinți. Alimentele și un plan alimentar susținut sunt dieta perfectă pentru creșterea fertilității.

Alimentele care vă ajută fertilitatea

În timp ce fructele proaspete, legumele, cerealele integrale și carnea slabă au beneficii importante pentru întregul corp (cum ar fi scăderea tensiunii arteriale și a nivelului de colesterol), unele alimente lucrează ca o magie asupra ovarelor și testiculelor. 🙂 O porție zilnică de lapte integral gras, de exemplu, poate ajuta la scăderea infertilității ovulatorii. Între timp, alimente bogate în antioxidanți, pe bază de plante, mențin sănătoși ”înotătorii”: vitamina E (în uleiuri vegetale) și vitamina C (în citrice, fructe de pădure, roșii) pot îmbunătăți calitatea și mișcarea spermei. Omega 3 (somon, ouă, nuci) ajută de asemenea, la reglarea hormonilor, în timp ce boabele bogate în antioxidanți protejează ouăle și sperma de daunele cauzate de îmbătrânire. Pe scurt, in infograficul de mai jos:

fertilitatea cuplului și dieta

Sursa infografic: aici – un site foarte bun pentru viitoare mămici

Top 10 alimente care ajută cuplurile să conceapă un bebeluș

  • Fructele de avocado

Avocado e plin de minerale, vitamine, grăsimi esențiale, proteine, carbohidrați și fibre. Ele sunt o mare sursă de vitamina E, despre care cercetătorii au dovedit că e benefică pentru îmbunătățirea mucoasei uterului și implantarea embrionului.

  • Dovleacul

Dovlecii sunt bogați în beta-caroten, care ajută la producerea hormonului progesteron, iar studiile au arătat că poate îmbunătăți calitatea spermei.

  • Sfecla

Sfecla roșie este bogată în resveratrol antioxidant, cunoscut pentru combaterea infertilității legate de vârstă.

  • Somonul

Somonul este excelent pentru sistemul cardiovascular, îmbunătățind funcția creierului și menținând sănătatea ochilor. Este o sursă de proteine, e bogat în multe substanțe nutritive, dar mai ales anti-inflamator omega 3, care ajută la combaterea infertilității feminine.

  • Rodiile

Rodiile au fost văzute ca un simbol al fertilității în Persia antică, iar cercetările actuale arată că sucul de rodie în timpul sarcinii poate preveni leziunile cerebrale la copii. Rodiile sunt bogate în vitaminele C și K, acid folic și alte minerale.

  • Ouăle

Ouăle sunt o sursă de proteine, grăsimi esențiale și colină. Studiile au arătat că dezvoltarea fătului poate fi influențată de colină și poate chiar să aibă un efect de durată asupra copilului pe măsură ce crește.

  • Nucile

Se pare că nucile sunt înzestrate cu proprietăți de combatere a cancerului și ajută la combaterea riscului de a face cancer de sân și de prostată. Nucile sunt deosebit de benefice pentru sperma sănătoasă și activă.

  • Quinoa

Quinoa este lipsită de gluten și extrem de hrănitoare, făcând-o o alternativă excelentă la cerealele amidonoase cum ar fi cous cous și grâul bulgur. Quinoa este o sursă versatilă de proteine, care este necesară atunci când încercați conceperea unui copil, dar și în timpul sarcinii.

  1. Măcrișul

Nasturelul conține vitamina C, vitamina K, calciu, beta-caroten, fier și iod și studiile au arătat că are proprietăți anti-cancer.

  1. Sparanghelul

Sparanghelul este bogat in vitamina C și acid folic, care este s-a dovedit a fi benefic  pentru îmbunătățirea fertilității masculine și feminine.

Așadar, schimbarea în bine pe care i-o oferiți corpului vostru prin alimente de calitate și curate nu va face decât să vă aducă energie și claritate, precum și un alt tonus. E testat și garantat, nu vorbesc din cărți! 🙂 Pe noi alimentația ne-a ajutat mai mult decât orice alte analize și controale medicale! Și evident, un strop de voință divină, doar pentru că noi credem în ea. 🙂

Ce să vă spun mai mult? Relaxați-vă, fiți fericiți, bucurați-vă unul de altul, ieșiți în lume și plimbați-vă, mâncați cu respect pentru corpul vostru și ….în rest, fiecare lucru vine în viața noastră la timpul lui și cu mesajul lui! Important e să îl primim cu inima deschisă!

Surse de inspirație: aici, aici și aici.

Sursa foto: aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.