Nu încape dubiu, e primăvară. E capricioasă, dar e primăvară. Eu mi-am pus deoparte ghetele de iarnă. Am scos pantofi și pantofi sport. Același proces urmează și la hăinuțe. Dar, în primul rând, în frigider se petrec schimbări un pic mai mari. E de bine, nu-i așa? În planurile alimentare pentru clientele din programul Fit for Spring au apărut deja alimente noi. Parcă alta e motivația acum, că e soare afară, nu-i așa? Lucrăm împreună, cot la cot și rezultatele se văd. Programul de 4 spătămâni poate face multe lucruri pentru voi, starea voastră de bine și siluetă. Dar sunt câteva lucruri pe care nu le poate face. Și aș vrea să vi le spun de la început, ca să le știți.
De aproape 1 an, de când am conceput programul Fit, declinat pe anotimpuri, am primit multe întrebări. La unele am zâmbit, la altele m-am înstristat, la altele am râs de-a dreptul, la altele am răsuflat ușurată. Niciodată o întrebare nu e doar o întrebare. În spatele ei stau, de cele mai multe ori, temeri sau adevărate frici. De aceea, fiecare dintre ele e abordată cu maximă seriozitate. Unele sunt atât de personale, încât nu pot scrie aici despre ele. Dar sunt câteva, mai generale, care se repetă de la sesiune la sesiune. Din ele am extras din ele cele câteva lucruri pe care programul Fit (for Spring) nu le poate face pentru voi. Ca să știți de la început.
Au fost cazuri, puține, ce-i drept, de doamne care s-au înscris în program și au reușit prea puțin către deloc să îi țină ritmul. De ce? Pentru că nu alocat timp pregătirii meselor. Nu e musai să gătești dacă intri într-un astfel de program, deși este cel mai bine să pregătești acasă mâncarea. Dar e musai să te organizezi. Dacă luni dimineața te trezești târziu, deschizi frigiderul și vezi că nu ai nimic potrivit pentru un mic dejun, nu e bine. Dacă ajungi repede la birou și pe drum nu te poți opri să târguiești ceva, iar nu e bine. Dacă seara vii acasă și te așteaptă un rest de pizza din weekend, e total greșit. Dacă nu lucrați cu nimeni pe acest subiect și lucrurile sunt așa, poate nu e mare brânză. Deși e, dar la alt nivel de discuție. Dar dacă sunteți deja în program, ați căutat ajutor, începeți să îl primiți și continuați la acest mod, e o problemă. E o problemă și dacă nu vă găsiți timpul pentru cumpărături. Și dacă nu preparați de cu seară lucruri pentru mâine, așa cum am discutat. E o problemă de organizare. Acest lucru nu poate fi pus în practică de către mine și programul Fit (for Spring).
Disciplina e cheia în orice reușită. Nu oamenii care știu cel mai bine lucrurile ajung la reușită. Ci oamenii disciplinați, care se organizează și cer ajutor, în timp util. Care se folosesc de resursele la îndemână. Care acceptă că nu știu unele lucruri. Care muncesc pentru îndeplinirea obiectivului lor. Care se întorc mereu la motivații.
Am avut în program mămici cu copii mici. Mămici aflate în concediu de creștere a copilului. Dar care s-au ținut de planuri cu dinții, cu care am fost mereu în contact pentru înlocuiri sau pentru decizii pe meniul de la restaurant. Mămici conștiente că nu e momentul să își propună să slăbească, ci să curețe obiceiurile alimentare. Care au pregătit ce aveau în plan cu rigurozitate, deși 1 sau 2 copii le trăgeau de pantaloni. Sigur că suntem atât de diferite, încât nu suportăm comparație. Condițiile și mediul sunt diferite pentru fiecare dintre noi. Spun doar că se poate urma un plan alimentar, dacă motivația e definită corect și e puternică. Și dacă înțelegem că fără planificare și organizare nu funcționează. Că altcineva nu poate face în locul nostru aceste 2 lucruri.
Așa că, dragile mele, cele care doriți să intrați în program, dacă vă aflați într-o fază contemplativă doar, mai bine amânați decizia. Adică acel moment în care doar cochetați cu ideea îndrumării din partea unui consultant în nutriție. Cumpărăturile, aranjarea lor în dulap și în frigider, precum și minima preparare a felurilor de mâncare, toate acestea intră în sarcina voastră. Eu doar vă spun cum și de unde să le faceți, ce să alegeți, vă oferi ideile și rețetele de mese. Suntem în contact pe toată durata programului online, dacă aveți o poftă sau o întrebare. Dar nu pot să vin la voi acasă și să vă fac eu organizarea. Dacă știți că nu puteți să faceți acest lucru, mai bine nu puneți pe voi o presiune suplimentară. Nu vă creați așteptări nerealiste!
Ce poate face programul Fit for Spring pentru voi – ce spune o participantă
Mi-am făcut cadou programul în februarie, după câteva kg acumulate în perioada iernii. Mai mult decât ideea pierderii câtorva kg, am vrut să știu ce și cât ar fi indicat de consumat stilului meu de viață, sedentar de altfel.
Florina m-a învăța să diminuez unele cantități de alimente, să combin tipuri de alimente la care nu mă gândeam că se combină (da, pastele se mânca cu salată, pentru prima dată în viața mea) și să respect formula de 3 mese + 2 gustări pe zi, pentru a evita senzația de foame care mă consuma mereu și a mânca dublu la o masă, exact cum făceam eu înainte. N-am eliminat de tot dulciurile (my guilty pleasure), doar am redus cantitățile și am mărit calitatea lor.
După 2 săptămâni de program nu mă mai strângeau blugii, după 4 săptămâni am slăbit 2-3 kg, fără a simți senzație de foame nici măcar o secundă.
Cea mai mare satisfacție este că îmi plac foarte mult combinațiile alimentare sugerate de Florina (nu, nu eram fan salate până acum). Alimentele și ingredientele se găsesc în orice supermarket, nu e nevoie de efort financiar pentru a le procura, sunt adaptate pe preferințele fiecăruia.
Florina m-a ajutat cu alegerea produselor unde aveam dubii privind eticheta, mi-a dat sfaturi și tips-uri utile în alegerea produselor/ingredientelor. Îmi trimitea pe mail /whatsapp articole și sfaturi utile.
După terminarea celor 4 săptămâni de program, am luat-o de la capăt cu prima săptămână. Am mai pierdut încă 1 kg.
A fost cel mai inspirat și benefic cadou pe care mi l-am făcut vreodată.”
Despre Fit pe Spring – un program despre ce și cum să mâncăm primăvara
Mai sunt câteva locuri în program. Dacă încă vă mai gândiți, puteți citi aici detalii și îmi puteți scrie la adresa [email protected].
Tu, care citești acum acest articol, ai vrea să înveți o altă relație cu mâncarea? Care să fie de prietenie, nu de frică? Scrie-mi, te pot ajuta!