Gânduri pentru mama mea

Cand se termina anul școlar, mama mă ducea mereu să îmi cumpere rochițe. Așa începea vara oficial. Închideam școala, puneam uniforma și cravata în cui și treceam pe hăinuțe vesele și colorate, numai bune de văzut marea, muntele și ulițele din satul bunicilor. Mama știa toate magazinele, de la Unirea, la Cocor, București, Victoriei, Materna și altele, unde doar ea era prietenă cu vânzătoarele, care ne păstrau cele mai colorate rochii. Se lăuda cu mine, cu notele mele multe de 10 și coronița frumos mirositoare, mai cumpăra pe sub tejgea câte un Impuls și ceva săpunuri poloneze, își scutura părul ei bogat și negru, mă lua de mânuță și plecam să căutăm și sandale. De fiecare dată ieșeam din magazin îmbrăcată cu o rochiță nouă. Mă învârteam fericită în fața oglinzilor de pe bulevarde și țopăiam din magazin în magazin. Nu mă plictiseam niciodată. Nici să probez și nici să mă plimb cu mama. După ore întregi de colindat magazinele, neobosite, mama mă ducea la cofetărie. Choix a la creme și ecler sau profiterol. Nu orice cofetărie. Pe Calea Victoriei, la parterul unui hotel, al cărui nume îmi scapă azi. Întotdeauna făceam asta doar noi două. Era între fete și pentru fete. Tata doar sponsoriza. 🙂 Nu l-a deranjat niciodată, nu ne-a reproșat niciodată nimic. Se bucura și el de bucuria noastră.
Apoi au trecut anii, prea repede. Am trecut prin adolescență. Nu a fost pentru ea o perioadă foarte ușoară. Cred că nu a fost niciodată pregătită să mă vadă crescând. În sufletul ei am rămas la vârsta aceea a rochițelor colorate, iar mâna mea din mâna ei nu s-a desprins niciodată în sufletul ei. Sunt singurul ei copil, pe care l-a vrut perfect. Ar fi făcut orice să nu sufăr, să mă protejeze. Dar viața nu e un glob de sticlă, avem puteri limitate. Tot ce putem da nelimitat copiilor noștri e iubirea noastră, necondiționată. În rest, putem doar să le privim aripile și să suflăm în ele, ca să ia avânt și mai mult. Și să fim acolo, dacă pică. Să îi prindem, să îi îmbrățisăm și să le ștergem lacrimile.
Cu anii, m-am străduit în orice lucru și în orice relație să fiu perfectă. Am căutat aprobarea și acceptarea celorlalți, așa cum aș fi vrut să fiu aprobată de mama, în tot ceea ce făceam, fără să o dezamăgesc. Mă învățase că trebuie să fiu perfectă. Din fericire, momentele în care s-a simțit dezamăgită, nu au fost cruciale, nu de viață și de moarte. Mi-am dezvoltat o intuiție care m-a păzit de relele cele mai mari.
Când am intrat la liceu, mama a stat lângă mine și m-a condus la cei mai mari profesori. Să mă testeze la muzică, să mă încurajeze la desen și să se asigure că nu face o greșeală încurajând pasiunea mea pentru profesorat. Nu a făcut. Și a fost tare mândră de asta.
Pentru facultate, m-a sprijinit cu cel mai bun profesor la engleză. Nu mi-a spus ce îți dorește ea pentru mine, m-a lăsat să aleg. Am ales și m-am bucurat de profesia mea și astăzi.
M-am măritat devreme și pentru vremurile acelea și pentru vremurile astea. Eu, care mă vedeam la casa mea la 40 de ani. 🙂 Nu i-a picat foarte bine, i-a fost frică. Se temea să nu greșesc, eram în facultate, predam și aveam o viață înainte. Dar nu a zis ”nu” niciodată. Cred că doar a făcut o închinăciune mare și aia a fost.
Și-a dorit dintotdeauna nepoți, chiar și când eu nici nu voiam să aud. Când începusem să vreau, dar nu se putea, mă încuraja. Îmi spunea mereu că e timp și că suntem tineri. Așa a fost.
După ce Blonda a intrat în viața noastră, mama a fost nelipsită din casa noastră, de la 6 luni încolo. Pot spune, fără să greșesc, că ea a crescut-o. Nu îmi pare rău, mă bucur că a putut și că a vrut. Știu că nu i-a fost ușor. Să crești un copil la 50-60 de ani nu e același lucru ca și cum l-ai crește la 20-30.
Pe Măriuca mi-a mărturisit că ea o aștepta, din clipă în clipă. O visase, așa cum era. Bine că mi-a zis după venirea ei pe lume, că iar aș fi râs de ea. 🙂
Mama ofta în fiecare seară, când eu veneam acasă ruptă de oboseală, după zile întregi de muncă. Și mă întreba cât am să mai pot așa. În ziua în care nu am mai putut, s-a bucurat și m-a felicitat. Mi-a prezis succes în drumul meu pe cont propriu. Eh, nu știu dacă e chiar așa, dar nu e mai rău decât pe vremuri. Și se fac 3 ani zilele acestea.
În ziua în care am fost foarte afectată de relația cu un client și un proiect care s-a evaporat peste noapte, am plâns și am sunat-o pe mama. Mi-a ascultat lacrimile și m-a liniștit. Eram la volan. Îmi voi aminti mereu ce mi-a spus, pe un ton liniștit: ”Lasă, mamă, de foame nu vei muri tu. Mereu ți-a mers bine. Lasă-i, că fiecare are plata lui. Faci bine, primești bine. Tu oricum nu vrei să te însoțești cu oricine!”. Cel mai mult din fraza asta mi-a plăcut finalul. Mama a înțeles ce vreau și cum sunt eu, de fapt. Chiar dacă ne-a luat ani mulți să ajungem aici.
Copilul din mine își dorește și azi să fie mângâiat pe creștet de mama. Când e mai rău, copilul o strigă pe mama lui. În capul lui, mama nu îmbătrânește, mama nu moare. Mama e mereu acolo, iar în casa ei miroase a sarmale și cozonaci și chiar nu mai contează principiile de combinare a alimentelor la mama acasă. Acolo e cald, bine. E acasă. Nimeni și nimic nu îi poate face rău.
Azi am ales să imi amintesc despre mama toate lucrurile bune. Să îmi amintesc să îi fiu recunoscătoare. Ei îi datorez viața! O prețuiesc pentru asta! Ei îi datorez educația mea și nu uit asta! Ei îi datorez bunul gust și mă bucur neîntrerupt de acest lucru. De la ea am dragostea pentru copii și simt că e cel mai frumos simțământ din viața mea. De la ea am dorința de nou, de aspirații, de la ea am moștenit dragostea pentru călătorii și experiențe cât mai diverse.
Astăzi, mama are nevoie de mine și de rugăciunile mele! Iar eu am nevoie de voi și de gândurile voastre calde! Nu mă întrebați de ce, doar fiți aici!
Și, nu uitați, nu e nevoie să le demonstrați nimic părinților voștri! Și nici să îi spuneți continuu mamei voastre că voi aveți dreptate. Chiar nu contează cine are dreptate. Cel mai mult contează să vă păstrați relația cu mama și să fie armonie. În fapt, nu avem nimic de împărțit. Doar de înmulțit: iubire!
Dedic acest text fetelor mele, Teodora și Măriuca, cu toată dragostea mea de mamă, care cuprinde orice și tot!
Sursa foto: aici