Guest post: Reconectarea la corpul nostru

Acest material este despre ce pierdem cu timpul, pe masura ce ne alienam de corpurile noastre si ce putem recastiga atunci cand decidem sa ne reconectam la inteligenta lor. El apartine Elenei Iorga – psiholog autonom, specializat in psihoterapie sistemica de cuplu si familie, care l-a gandit si redactat special pentru blogul de viata sanatoasa.

Sa ne fie de folos!

De ce fug elevii de orele de sport?

Am auzit aceasta intrebare in timpul unui interviu radio cu Gabriela Szabo si intrebarea a continuat sa imi rasune in minte cateva saptamani dupa aceea, punand rotitele neuronilor in miscare. Asa s-a nascut acest articol – din dorinta de a-mi oferi mie insami un raspuns la aceasta intrebare cu semnificatie personala si din dorinta de a impartasi ceea ce stiu cu altii.

Imi amintesc cum eu insami am cerut acasa sa fiu scutita de orele de sport din liceu. Imi amintesc cum am respins un baiat in adolescenta pentru ca materia lui preferata era sportul, iar mie mi se parea ca asta nu e o materie adevarata. Eu preferam romana si engleza. Si imi amintesc cum erau tratati profesorii de sport de catre colegii lor, de parca ar fi facut o treaba mult mai putin importanta – la sport nu era permis sa se dea note mai mici de 10 (apropo, imi amintesc si cum am luat nota 3 la aruncarea mingii de oina; nota corecta, conform baremului).

Da, intrebarea acesta activeaza multe amintiri!

Din fericire, imi amintesc si cum parintii nu au fost de acord sa ma scuteasca de sport si am fost nevoita sa muncesc serios pentru notele de 10 (ce sa fac, eram pasionata de note!). Diriginta noastra din liceu (Victoria Stanciu) trata sportul ca pe o materie adevarata. Se pretuia pe sine si pasiunea sa pentru sport si a reusit sa transmita importanta folosirii corpului chiar si catre cei mai amotrici, cum eram eu. Odata cu satisfactia notei mari greu obtinute, am dobandit in cei 4 ani de liceu ceva mult mai profund – o incredere in mine de o alta factura decat cea oferita de olimpiadele de la engleza. Si aceste doua tipuri de incredere in sine nu se exclud reciproc, si nici nu se compenseaza una pe alta. Avem nevoie de amandoua.

Am scris acest articol din dorinta de a repune in drepturi corpul. In cultura noastră, este valorizata mai mult mintea decât corpul, facandu-se abstractie de faptul ca ambele sunt componente ale aceluiasi sistem – NOI INSINE. Si nu este vorba despre faptul ca nu acordam importanta corpului, ci de faptul ca nu il respectam: in timp ce ne prefacem ca mintea e mai importanta, folosim corpul in mod nemilos  doar ca sa arătăm bine, sa transmită o impresie de suprafata despre noi. Sa ne crestem artificial stima de sine. In rest, nu ne mai pasa. Si este singurul corp pe care il avem. Cum te-ai comporta cu hainele tale daca ai avea un singur rand de vesminte?

Corpurile noastre ne servesc neobosite ani de zile pentru a ne indeplini scopurile in viata. Se vindeca singure de multe din agresiunile la care le supunem zilnic, pana sa ne dea un semnal mai serios de alarma.

Corpul este interfata noastra cu lumea. Ne ofera posibilitatea de a accesa zonele intangibile ale fiintei noastre: ne ofera informatii despre emotiile pe care le traim ca raspuns la experientele de viata pe care le avem si ne dau de stire despre ce se intampla cu mintile noastre. Si tot cu ajutorul corpului putem interveni in zonele acestea inaccesibile (Copiii cu ADHD obtin control asupra mintii prin jocuri de control al corpului. Cand suntem stresati – adica atunci cand mintea noastra rumega intamplarile din trecut sau genereaza ganduri nelinistitoare despre viitor – corpul este cel care ne ancoreaza prezent, in linistea lui AICI-SI-ACUM).

De aceea sportul este o binecuvantare – pentru ca ne ajuta sa fim prezenti, sa ne deconectam de la tumultul in care traim. Cand esti concentrat la ceea ce faci acum cu corpul tau, nu te mai gandesti la ce a zis stii tu cine despre tine sau la sedinta de maine. Sau, daca te gandesti, iti vei da seama atunci cand ceva din exercitiul pe care il faci nu iti va iesi. Si te vei reconecta la corp.

Cand uitam sa acordam atenție corpului și senzațiilor din el, putem ajunge la atacuri de panica – modalitatea corpului de a ne striga ceea ce a incercat de nenumarate ori sa ne spuna frumos: sa ne instiinteze despre cat de obositi suntem si despre nevoia de a lua o pauza, despre emotiile pe care nu le luam in seama sau despre deciziile pe care le tot amanam.

Iar emotiile tot informatii sunt – despre cum ne afecteaza ceea ce se intampla si despre ce avem de facut pentru a ne restabili echilibrul in viata noastra. Fiecare emotie isi are contra-partea fizica. Fie ca suntem speriati, furiosi sau veseli, muschii nostri reactioneaza intr-un fel. De cele mai multe ori, reactionam constrictiv, retinandu-ne de la a ne exprima natural emotiile (ne oprim din a alerga, dansa si tipa cand suntem peste masura de bucurosi, pentru ca nu se cade). Mai multe despre emotii, intr-un articol viitor…

Copiii mici par sa aiba o energie nelimitata si se implica in fiecare activitate cu toata concentrarea de care sunt capabili. Uneori se lovesc de dificultati, dar nu renunta. Repeta de fiecare data, pana cand obtin triumful.

Totusi, la un moment dat, in timp ce ne dezvoltam, ceva se intampla si acest proces este blocat.
De regula este ceva legat de faptul ca adultii trateaza miscarile copiilor cu “ar trebui” (Ar trebui sa stai locului / sa nu mai arunci cu mancare / sa te bucuri mai putin zgomotos / sa mergi linistit, nu sa alergi).
Cadrul scolar, cu accentul sau pe competitie, inhiba si mai mult dezinvoltura cu care copilul isi foloseste corpul.
Poate va mai amintiti cum am inceput sa ne limitam si noi corporal, din dorinta de a ne adapta la asteptarile altora: ne contractam muschii in diverse forme pentru a ne stapani lacrimile, pentru a ne tine furia in frau sau pentru a nu arata ca suntem speriati. Ridicam din umeri si ne scurtam gaturile pentru a ne apara de atacuri fizice sau verbale sau pentru a ascunde semnele pubertatii.

Odata cu  deconectarea de propriile corpuri, pierdem o mare parte din forta fizica si emotionala. De aceea, la un moment dat, avem nevoie sa reinvatam sa ne cunoastem corpul, sa ne simtim confortabil cu el si sa il folosim sanatos. Implicarea in orice sport ajuta la regasirea corpului si la linistirea mintii. Dar este vorba despre implicarea cu iubire, nu acea impingere paroxistica a corpului dincolo de limitele lui, ca sa obtinem transformarea exclusiv in termeni de kilograme. Este vorba despre implicarea totala intr-un sport, in care sa devenim constienti de felul in care respiram si de felul in care ne miscam. Ambele oglindesc parti din noi care ne invata multe despre ceea ce suntem si cum ne implicam in viata (atat personal, cat si profesional).

Modul in care ne miscam corpurile se afla in stransa legatura cu capacitatea noastra de a fi asertivi, cu sentimentele de incredere si sprijin interior. Si, cu cat aflam mai multe despre noi, cu atat mai multe optiuni avem de a invata sa ne schimbam, daca ceea ce suntem in prezent nu ne satisface in totalitate.

Uitandu-te la atitudinea ta fata de sport, poti reflecta la intrebari despre tine insuti, precum:

Cat de disciplinat esti? Reusesti sa respecti angajamentele pe care ti le asumi?

Cata rezistenta la efort ai? Esti in stare sa muncesti constant perioade lungi de timp?

Eviti elementele de noutate sau, dimpotriva, te plictisesti usor de rutina si cauti mereu ceva nou? Cat de atasat esti de zona ta de confort?

Preferi sa construiesti treptat sau te arunci cu capul inainte?

Cat de rabdator esti pana apar rezultatele?

Respiratia este un aspect important din perceptia corporala. Ati observat poate ca, atunci cand suntem speriati sau ne este frica, respiratia devine superficiala (umplem cu aer doar pieptul, nu ne miscam si abdomenul). Si in felul acesta pierdem o mare parte din capacitatea noastra corporala. Ne tinem respiratia in incercarea de a ne proteja. Dar exact atunci suntem cel mai lipsiti de aparare. Vezi contrastul intre ceea ce putem face cand ne tinem respiratia si ceea ce putem face atunci cand respiram.
Respiratia este un bun indicator al starilor noastre emotionale, dar in acelasi timp putem influenta starea emotionala pe care o traim cu ajutorul respiratiei: cand inspiram profund, abdominal, transmitem creierului informatia ca nu exista niciun pericol si ca ne putem relaxa.

Comparati respiratia superficiala cu cea profunda. Observati efectele respiratiei profunde asupra diverselor parti ale corpului, respirand abdominal timp de un minut. Simtiti deja o caldura si o stare de expansiune?

De asemenea, exista o legatura intre aportul de oxigen, anxietate si placerea anticipatiei. Cu cat mai multa anticipatie simtim, cu atat mai mult oxigen ne trebuie, pentru a sustine procesul de aventurare pe taramuri noi. In cazul in care nu inhalam suficient aer, simtim anxietate, in loc sa experimentam sentimentul placut de a infrunta ceva nou.

Pentru a incheia pledoaria pentru sport, subliniez inca o data faptul ca orice sport bine facut activeaza si mintea, pe langa corp. Iar sincronizarea corpului cu mintea are ca rezultat o perceptie mai sanatoasa de sine.

Si totusi, de ce fug elevii de orele de sport?

Raspunsul va fi, desigur, diferit pentru fiecare. Dincolo de cele evidente, legate de educatie (in cultura noastra se pune mai putin accent pe sport, miscarea nu se practica prea mult in familie), mai exista un aspect important si putin vizibil: Centrarea pe corp ne pune în contact cu părți din noi pe care le-am uitat și cu emoții pe care le evitam. Cand devenim prezenti, cand nu ne mai amortim simturile exterioare si interioare cu distractiile moderne, barierele cad si ramanem fata in fata cu noi insine. Iar pentru unii dintre noi este coplesitor.

Sa ii multumim corpului pentru tot ce face pentru noi, inclusiv ca ne tine ancorati in natural, intr-o epoca in care nu mai suntem în armonie cu ritmurile naturii, doar cu ritmul artificial al tic-tac-ului, mereu același,  indiferent la timpurile în schimbare.