Am auzit de atâtea ori ideea asta încât am început să fiu atentă la cine o spune. Bunul simț zice că e bine să ai o părere dacă ești expert în ceva. Prin urmare, dacă ești părinte ori profesor ai putea să ai o părere despre note. Dar cum cei din urmă nu își vor da singuri cu firma în cap, nu veți auzi vreodată de la ei așa ceva. Iar dacă ești părinte, să vedem: poți avea o părere pe tema notelor? Da, dacă ai trecut cel puțin prin ciclul primar de școală și l-ai început pe cel gimnazial, împreună cu fata sau băiatul tău. Altminteri, fără supărare, nu poți avea o părere. Ideea că nu contează notele e periculoasă, în actualul sistem. Ok, poate vreți să spuneți că nu ar trebui să conteze notele, dar asta e deja altă paradigmă. Să nu confundăm lucrurile zic.
Așadar, dragi părinți de sugari sau de copii de grădiniță, cu părere de rău vă zic, nu mai vorbiți despre ce nu cunoașteți! Wait and see, ca să zic așa. Luați-o încet, problemele voastre sunt de altă natură. E greu să lucrezi pe mai multe fronturi și să anticipezi. Sigur, cu toții ne dorim încă de la schimbat de scutece, ca bebelușii noștri să se bucure de experiențe minunate la școală. Și să nu mai existe presiune asupra lor. Dar pentru asta nu putem să batem din palme pur și simplu. Adică putem face ce vrem noi, dar să nu ne așteptăm și la efecte. Efectele ar fi schimbarea sistemului din temelii, cu tot ce înseamnă el, inclusiv programe școlare. Până când acestea nu se vor schimba, precum și metodologiile de admitere, notele vor conta. Să vă explic de ce, părerea mea.
Sunt unul dintre părinții cu background în educație. Am făcut Liceul Pedagogic în anii în care admiterea era serioasă, cu probe de aptitudini și cu examen scris. Iar concurența era uriașă. Dacă nu treceai de primele probe, nu ajungeai la scris. La 14 ani trebuia să susții toate astea, era vorba de viitorul tău. Dacă în ziua aia erai indispus, te durea burta, făceai febră, erai mâncat. Am urmat drumul ăsta vocațional pentru că mi l-am dorit încă de la 6 ani. Dar rezultatele mele la școală, inclusiv partea (grea) de admitere au aparținut și părinților mei. Au fost acolo cu umărul, cu timpul, cu banii de meditații, cu frământări, cu motivaționale, uneori cu vocea ridicată, cu tot ce știau părinții anilor 80 să facă pentru copiii lor. Atunci, ca și acum, rezultatele la școală erau ale copiilor, dar și ale părinților. Niciodată un copil nu va putea trece singur prin școală, să fim serioși. Școala nu e ușoară. E drept, poate fi plăcută. Dar asta e altă discuție.
Pe vremea aia, părinții își doreau ca noi să ajungem mai bine decât ei. Știau că educația e șansa noastră. Normal că îi bucurau notele noastre. Uneori poate exagerau, că ne voiau excelenți. În ciclul primar, era competiția mămicilor. Notele noastre erau notele lor. Dar alea erau vremurile. Cine le poate acuza? Eram viața lor, își puneau în noi toate visurile lor neîmplinite.
E drept, notele de la gimnaziu nu au contat la admiterea de la liceu. A fost examen și atât. Dar conta reputația. În liceu, n-a mai stat nimeni să mă verifice, dar știam că îmi trebuie note mari pentru că urma o repartiție la o școală bună. Am luat 9.45 la BAC și am avut 9.25 notă de repartiție. Am ales o școală în centrul orașului. Dar inspectorul de atunci m-a chestionat despre zona unde stau și mi-a sugerat o școală mai aproape de casă. A fost bine, a fost rău? Nu știu dacă viața mea ar fi fost azi alta. Practic omul ăla mi-a influențat cursul vieții. La școala unde am ”ales” să merg mi-am cunoscut soțul.
Nu contează notele? Eu zic că da, ca să poți avea opțiuni.
Azi, la ciclul primar nu contează notele. Nici nu sunt note. Sunt calificative. După 5 ani de școală primară, pot să spun multe lucruri. N-a fost simplu. Ce e important în ciclul primar e să vă bucurați de o învățătoare care să le fie mentor, să îi ghideze în spațiu și timp, printre cărți, caiete și concepte. Calificativele arată niște indicatori, e drept, de conjunctură, câteodată. Dar ați fost curioși să îi vedeți? Coroborați-i pe aceștia cu ce observați voi la copilul vostru și poate fi folositor. La ce? Cum la ce? Nu vreți să aflați și voi despre dezvoltarea cognitivă și emoțională a copilului vostru? Cum se raportează el la învățare și la ceilalți copii, la mediu, în general? E mult de povestit aici.
În ciclul primar, contează învățătoarea cel mai mult. Dacă ea e un om bun profesional și uman, copilul va înflori și nu va simți așa de tare greul școlii. Nu va fi simplu, dar va reduce alte zbateri, de care nu aveți nevoie în această perioadă. Așa că cereți referințe cât mai multe despre învățătoare înainte. Da, noi așa am făcut. Și nu am regretat.
Învățătoarea mai are un rol: în clasa a 4-a să îi pregătească pentru gimnaziu. Știți ce zic? Veți afla.
Despre ciclul gimnazial nu pot spune că știu tot după primul semestru. Dar e clar că am deja alt copil. Suntem obosiți și abia așteptăm vacanța. Au trecut primele teze, a fost greu. Poate nu pentru că e materie multă și grea. Ci pentru că toată informația apare peste o adaptare socialo-emoțională grea. Curând, copiii noștri intră la adolescență, o perioadă dificilă pentru ei, de definire de sine și descoperire. Mai mult, abia se reorientează în spațiu, de la învățătoare la zeci de profesori și cerințe, uneori debusolante. Mai e tehnologia, mult înfierată de toți experții, care însă devine la gimnaziua element de comunicare între copii.
E mult, e altfel, e nou și e pe alocuri înfricoșător. Dar asta e. Ăsta e sistemul. Și nu prea e pe alese, dacă nu facem nimic să îl schimbăm. Dar măcar să ne oprim din lamentări și să îi învățăm pe copii să își vadă de treabă. Așa cum pot ei mai bine. Iar notele fac parte din proces.
De acord că notele nu îi definesc pe copii. Sunt, cum ziceam, indicatori de moment și rezultat al muncii de echipă părinte-copil (sau al lipsei ei). Dar e nevoie să privim indicatorii în ochi și să ne adaptăm la situație. Dacă cei mici ne vor auzi pe noi mereu cu atitudinea de ”Gigi contra”, vor simți confuzie și debusolare. Viața e despre adaptare. Viața la școală e despre adaptare.
Nu contează notele?
Hai să ne gândim! Ca să treacă în clasa a 5-a la un liceu de arte, unde și-a dorit, Teo a dat examen. Au fost 60 de locuri (2 clase) și 160 de candidați. Au avut 2 probe grele. 100 de copii au plâns în curtea școlii la afișarea rezultatelor, în timp ce 60 au țopăit de bucurie. La o vârstă atât de mică, unii au cunoscut eșecul și alții succesul.
Tot mai credeți că nu contează notele?
La 14 ani, copiii vor da un examen de capacitate. După el, copiii vor intra la liceu. Un liceu în cate vor avea colegi de diferite niveluri cognitive și, să recunoaștem, sociale. În actualul sistem, notele din clasele 5-8 contează la media finală de intrare la liceu. Vor face diferența dintre liceul ăla de capătul orașului și cel din centru sau de proximitate. Vor fi la baza drumului de 1 oră distanță de casă la locul unde se va afla liceul. Drumul ăla cu RATB-ul, care nu e tocmai confortabil, mai ales la ore de vârf.
Nu contează notele? Sunteți siguri? Ce fel de ”anturaj” vă doriți pentru copiii voștri? Eu îmi doresc un mediu cu copii preocupați de cunoaștere, să vă spun drept. Copii educați și cu apucături cât mai pământene.
În loc de final
Înțeleg că senzaționalul și atitudinea de ”Gigi contra” vând și fac trafic, dar să ne oprim din a mai crea iluzii copiilor. Din a mai răspândi idei false pentru părinți. De acord că, pe lângă note, copiii au nevoie să învețe pentru ei, să descopere ce pasiuni au, ce le place cu adevărat să facă și să studieze fără ca noi să îi îndrumăm. Să facă mișcare, să se bucure de compania altor copii, să înțeleagă cum e viața asta.
Dar nu mai mințiți despre note, spuneți adevărul despre ele! Nu le mai spuneți copiilor că nu contează competiția, într-un sistem în care nota cea mai mare garantează acces la facultate ori la liceu, nota cea mai mare oferă medalii și premii ori burse! Nu le mai spuneți părinților care nu au ajuns acolo că nu contează notele! Dacă nu ne putem uni ideile și vocile ca să modificăm sistemul, măcar să nu mai mințim și să îi învățăm pe toți despre adaptare. Esența vieții.
Se aude până acolo în spate de câte ori am scris cuvântul ”adaptare”?
Sursa foto: aici
Am mai scris aici despre centrele educaționale pentru copii și despre câtă încredere am putea avea în ele.
Later edit: acest material este opinia mea personală, nu doresc să conving pe nimeni. La urma urmei, fiecare e responsabil de cum îi îndrumă pe copiii lui.
8 răspunsuri la “Mai lăsați-mă cu ideea că nu contează notele!”
Pai tocmai asta e problema> ca conteaza, Si nu ar trebui sa conteze. Adica nu ar trebui sa fie luate in callcul la media de admitere. Pentru ca un copil nu poate fi bun la toate. Pentru a fi bun la toate trebuie sa sacrifice din timpul lui in care ar putea face ce ii place sau ce conteaza pentru viitorul lui. Sigur ca conteaza la examenul acela de trecere, sigur ca conteaza la un concurs lla care copilul chiar vrea sa participe. Dar nu ar trebui sa conteze TOATE notele. Aici e marea hiba care pe mine ma sperie desi poate ca nu ar trebui. Tot ce imi spun e ca copilul are drumul lui si cumva si l va gasi. Si mai e o chestie: din pacate prea multi profesori folosesc presiunea notelor pentru a si exercita puterea asupra copiilor. Si de aici o multime de alte mici traume sau nedreptati care se aduna. Deci da, solutia ar fi schimbarea radicala.
Da, dar e altă discuție. Eu vorbesc de cei care persiflează sistemul de notare și îl fac să pară mai mic decât este. Fără măcar să aibă habar de cât de important e, de fapt. Ca să nu mai conteze e altă discuție și trebuie să fim pregătiți pentru ea. În rest, trebuie să îi învățăm pe ăștia mici să supraviețuiască. Și noi, pe lângă ei. Că îmi e clar că fără noi nu vor putea face față.
ooo, da, despre supravietuire e vorba. Copilul meu mi-a spus inca din clasa a doua ca la scoala trebuie sa supravietuiasca. m am intristat cand am auzit asta dar pe de alta partte m am bucurat ca a intelles destul de ddevreme.
Scoasa din context, expresia nu are nicio valoare, intrucat poate genera mai multe interpretari. Cert este ca, pentru copil, conteaza in primul rand ce intelege, nu cum l-a calificat profesorul. Tot cert este ca e foarte posibil ca unui copil sa ii fie total schimbat cursul vietii daca nu a avut nota X la o anumita materie si nu a ajuns la liceul/facultatea Y. DAR, daca ce a studiat a inteles, e destul de posibil ca, indiferent de scoala urmata, sa atinga un succes cel putin rezonabil.
Da, Florin. Sa nu scoatem din context, sa privim lucrurile in fata asa cum sunt!
O profesoară de limba română cu care am fost colega intr-un an a spus ca nota este un momentum, iar insiruirea aceasta de momentumuri ajunge sa ne defineasca. Deci nu nota este importanta in sine, ci ceea ce face copilul pentru nota mare, munca lui si caramida pe care o pune in fiecare zi, la fiecare materie, la dezvoltarea sa. Si inca ceva: eu ma enervez maximum cand aud adulti care spun ca oricum nu-i foloseste in viata tot ce invata la acea materie sau ca o sa uite! Din contra, toate acele informatii creeaza legaturi intre ele in mintea copilului, ii dezvolta imaginea despre lume si il ajuta sa aleagă drumul pe care vrea sa mearga. Deci, da, nota conteaza cata vreme reflecta o realitate.
Exact, felul cum munceste conteaza, cat suflet depune si cum se implica.
Nici eu nu cred ca scoala e asa si pe dincolo.
Sunt de acord ca notele sunt ca un radar in activitatea de invatare pentru cei care vor sa devina ceva in viata si pt parintii care se implica in educarea copiilor (si sunt cu adevarat parinti).