Când o mamă omoară o femeie

Copilul nu vine cu manual de utilizare. Nu vine cu trailer, cu preview al vietii viitoare, cu 20 min de test drive. Probabil daca ar fi asa putini ar mai face copii. Te decizi, vezi copii, vrei si tu, test pozitiv si gata. Esti deja parinte. Iti schimbi modul de viata din sarcina. Nu mai poti sa mananci orice, sa bei strop de alcool, sa porti tocuri, sa pierzi nopti, diverse. Incet incet te introduci intr-o noua viata. O alegi cu mana ta, ti-o asumi, te si bucuri, poti sa si plangi cu lacrimi de crocodil de fericire. Ok. Dar se schimba totul. Si e doar inceputul schimbarii radicale.
Pt mine copilul a venit (dupa 9 ani de incercari) cam asa: Eram doctor, tratam niste boli de care vesticii uitasera, invatam sa fac niste chestii misto, ma obisnuisem cu greul, capatam experienta, scriam articole in reviste din afara, trecusem peste multe bariere personale de frica, temeri si prostii ce ma retinusera inainte, coordonam studenti la lucrari de diploma, ma duceam in Europa la conferinte, imi terminam doctoratul la 32 de ani, munceam fara oprire 36 de ore si nu ma resimteam o secunda, eram femeie pe Everestul carierei. In varf, cu steagul pus. Machiata zi de zi. Nu trebuie sa zic nu? Pe tocuri, cu geanta asortata, cu haina si sacou daca aveam ceva important. Pana si costume de spital aveam unele mai elegante putin. Bijuterii zi de zi altele. Unghii facute. Scurte ca asa se impunea. Ceas zi de zi altul.
Si am ramas insarcinata. Pam-pam. Aproape ca-mi luasem gandul. Bucurie mare, nu zic. Dar am pus la toate astea pauza si am ramas acasa sa cresc copilul. Si surpriza cea mai mare a fost singuratatea si rutina. Din cate erau, na, deodata, ia-o pe-asta. Din 200 de contacte interumane a ramas unul necuvantator. Leagana zi de noapte un oracaitor care tipa de la 12 noaptea la 5 dimineata luni de zile, fa-i mancare si o scuipa sau o varsa, plimba-l, schimba-l, fa totul in asa fel incat sa fie el bine plus am cantat Elefantul Cici si Oac Oac diri-diri-dam, am dansat Am o casuta mica.. calcat, schimbat, spalat, aspirat ca linge pe jos, dezinfectat, cumparat avocado bio si restul.. Si a fost o gramada de rest.. Un mare si important examen pentru care am invatat cu copil de 6 luni racit si insomniac in brate.. un mutat dintr-o casa in alta, muncitori, renovat, cautat bona, cumparaturi, etc etc.
In timpul asta, sotul la serviciu. 8-19. Program normal. Viata schimbata dar intr-o masura mult mult mai mica. Ajuns acasa, totul pregatit, tinut in frau de Godzilla-adica eu-plus un soarece tipator in plus care cand venea el radea. Deh.. personaj nou, scheme noi.
Azi asa, maine asa, pana cand au inceput peretii sa ma comaseze intre ei si sa ma stranga la mijloc de singuratate, inutilitate si senzatia ca nu o sa ma mai pot intoarce la omul care am fost. Ca nu voi mai avea atatea motoare, atata forta sa fac atatea lucruri niciodata. Si atunci? Big Godzilla in action! Nu a fost nimeni sa imi tina de urat, nu au fost bunici sa ma ajute sa-mi ia putin copilul sa respir, sotul si-a vazut de ale lui, nu fost bone, nu am avut filipineze nici de zi nici de noapte, sau matusi vecine, verisoare, samd si da, m-am transformat. Mama a inghitit femeia. Ca nu a avut incotro. Cum era sa stau pe tocuri si machiata in casa? Stiam ca era temporar dar asta era. Cum era sa il astept cu mangaieri la usa pe sot cand eu nu dormeam de zile in sir si iarna auzeam doar la telefon prietenele mele si trebuia sa fac totul intrerupta de la viata mea de dinainte? Da, mi-am dat seama ca e o faza, mi-am iubit copilul pana la infinit si inapoi, nu l-am regretat o secunda, nu il regret nici acum, ba chiar am mai facut unul, lol, constienta fiind de treaba cu femeia nefemeie si femeia mama si mi-am asumat treningul, vesta si tenisii cvasipermanenti pentru inca 2 ani, am pus pauza in viata de doctor pt probabil inca un an ca sa il ridic si pe al doilea in picioare si tot sub forma de godzilla mancatoare de capete de barbati.. Dar asta e. Si eu m-am adaptat greu situatiei, si in plus eu am nascut, nu un barbat, a trebuit sa ma si recuperez, sa am si grija de copil, de primul, sa si invat, sa si renunt la multe, sa ma si ocup de copil 1+2 si cumva ar trebui tot eu sa nu ma uit urat cand nu ia o decizie sau se cacaie sa faca un lucru minor? Nu pot.. imi pare rau! Cand imi vine sa godzillesc, godzillesc si gata!
Daca femeia aia se uita urat la barbatul ei stia ea de ce. Sa mimeze fericirea in magazin? De ce? De ce sa o mimeze? Pe mine nu ma deranjeaza. Are destule de mimat in destule momente incat sa nu trebuiasca sa mimeze si in lume fericirea? Si de ce sa fim atat de falsi sa mimam familii perfecte in care mama este pudrata, rujata, pe tocuri, si zambitoare cand ea nu a inchis un ochi nici 5 ore adunate in ultimele 2 zile? Poate ca ea nu e femeie in magazin tocmai pt ca el nu a stat 5 min cu copiii pt ca ea sa isi aseze un fond de ten pe fata si un rimel la ochi si asta e cauza frustrarii ei. Si tot ei “saracii? Nu, nu pot. Imi pare rau, nu pot!
La copii trebuie sa ne adaptam cu totii. Unii pot mai greu, unii mai usor, asta este. Insa dupa mine daca nu exista 3 filipineze permanente si 2 bunici competente, mama face mai multe decat tatal. Eu asa fac. In jurul meu asa fac toate femeile. Si femei cu carte. Multa carte. Doctorite, avocate, economiste, socioloage, etc. Macar ca ii nasc si tot fac mai mult, oricat de competent ar fi el. Si nu e vorba de amputarea lor. Dar nici nu e vorba de “ei saracii”.. Si renunta la multe ca sa isi creasca copiii. Pun pauza la cariere stralucite pt copii minunati, pe care nu ii bagam in ecuatie ca nu despre asta e vorba, ca merita, nu discutam.Merita orice si oricat. E vorba despre mama – femeie-godzilla care nu se naste asa din nimic. Vine din ceva-uri facute sau nefacute de altii.
Eu, mama de doi. Momentan in trening si cei mai comozi tenisi, nemachiata, nemancata, mergand cu copiii mei in parc atunci cand pot. Ma tutuiesc toate bonele cu 3 clase si gardienii in loc de abordarea “dna dr” cu care am fost obisnuita 11 ani si in loc de stetoscop si parafa am in buzunare suzete si jucarii, dar mi-am asumat acest rol si ma si bucur de el. Nu ma vait. Insa cand sunt godzilla nu sunt degeaba. Sunt pt ca mi s-a umplut paharul si se revarsa. Asta vroiam sa spun. Si mi-e greu sa cred ca daca e o mama nepieptanata, cu copiii de gat, cu pete pe tricou, grabita, vai de ea, care pare frustrata, nu e de bine ce ii e si de multe ajutoare ce are. E de responsabilitati ce o afunda. E de facturi ce trebuie sa plateasca, de ciorbe ce trebuie sa faca, de muci ce trebuie sa scoata, sau chiar serviciu ce trebuie sa si mearga. Si dl? Dl ce face? Doreste vorbe frumoase? Sa presteze daca doreste. Cot la cot se cladeste si familia si increderea copilului in el si a mamei si asa se recladeste femeia inapoi femeie. Tocurile si fardul inapoi pe ochi, impreuna cu blandetea i le pune barbatul mamei copiilor lui dupa mine. Daca are o godzilla la usa si el a gresit undeva. A comis ceva, a calcat un bec, a ratat niste pasi. Nu ramane ea asa ca vrea. Ramane asa ca nu mai poate.. Ramane ca duce multe. Sa fim seriosi. Nu e vorba de exceptii. E vorba asa de majoritate. De femei care muncesc si tin casa lor casa si copiii lor copii. Lor sa le luam dreptul sa fie ciufute cand simt ele? Nu! Eu nu pot asta.. Pt sunt si eu acolo. In filmul asta. Acelasi actor. Cu de toate. Pana una alta godzilla. In trening.