Pentru unii oameni merită să te topești! A făcut soțul negresă

Îi iubesc efectiv pe omulețul ăla mic de zăpadă din Frozen. Olaf îi zice. La el am auzit prima oară ideea că pentru unii oameni merită să te topești. 🙂  Și mă tot topesc de atunci. Ok, îl iubesc și pe soț, deși uneori mă super enervează. Dar a făcut negresă de post și l-am iertat pentru toate păcatele lui. După care iar m-a enervat, că nu voia să îmi dea acea rețetă de negresă de post. Și că atât s-a lăudat cu negresa lui, de parcă ar fi născut 2 copii prin cezariană.

Postul ăsta a fost ușor și, totuși, greu. Ușor pentru că am tot mâncat pește. Ocazie cu care mi s-a înfipt ideea că poate n-ar fi rău să cam răresc carnea de porc, vită și pui. Să rămânem în meniu cu peștele și eventual curcanul. Dar mă mai gândesc, nu sunt încă foarte convinsă. A fost și greu pentru că noi vrem să mâncăm variat. Și deci am gătit și cumpărat o grămadă de mâncare. A fost greu pentru că am tot încercat să scăpăm de pâine și nu am reușit. Greu, nenică, să tot mănânci zacuscă și vinete ori humus pe ardei și castravete. Pâinica face cu ochiul și la stomac se duce altfel cu legume crude ori gătite. Mai mult, produce și dependență. O felie cheamă altă felie și uite așa of, of, talia mea! Bine că se termină curând, că e nevoie de o reechilibrare. 🙂

În acest context dificil 🙂 pentru noi 2, voiam și un desert gustos, în afară de fructe, care se fac rapid. 🙂 Abia făcusem clătite vegane pentru fete. Da, știu, n-am documentat nimic, că astea mici au mâncat efectiv tot, n-am apucat decât o clătită. Dar profitoare cum sunt ele, s-au plâns la tatăl lor că le-am făcut puține clătite și că ăla nu e desert, dacă nu e pe săturate. Așa începe povestea despre oamenii pentru care merită să te topești.

Era odată o zi de sâmbătă, acasă. Cald, dezordine și bine. Zi de stat în pijamale, după multe weekenduri muncite ori lipsite de acasă. Ziceți voi, ce ar fi făcut 2 părinți în pijamale, cu cafelele în brațe? Dar câte nu ar fi făcut?? În primul rând, ar fi stat în liniște și s-ar fi conversat nițel. Nițel mai mult, probabil, că ne place să vorbim. După aia, ar mai fi sorbit niște cafea, s-ar fi uitat la film, ar fi fost hygge. Dar nu, ștergeți tot. Jumătate de zi am arbitrat certurile între surori, ne-am și supărat pe ele, am strâns haine și jucării, am mânuit aspiratorul vertical în camerele lor, proferând amenințări. Am pus masa de 2-3 ori, am strâns-o, am dus gunoaiele și nici nu mai știu. Vai de pijamalele mele hyggie!

La un moment dat, am zis că fie ce-o fi, eu merg să fac o baie, cu o carte în mână. Și s-a auzit, pe fundal: ”Mami, dar ai zis că faci negresă!!”/. Să-mi pice cartea, vă dați seama. M-am uitat la soț cu privirea aia de câine lăsat în curte iarna. Și am numărat secundele, timp în care inima mea nu mai bătea. Într-un final, am auzit: ”Hai, mergi la baie, fac eu negresa!”. OMG, am înhățat cartea și am tulit-o repede pe scări, în timp ce auzeam încet în urma mea: ”Dar eu vleau cu mami!”.

Cum a fost? Păi am stat, m-am bucurat de bule, am șamponat părul de 3 ori, mi-am aplicat un gomaj de ten, am folosit chiar și masca de păr, aia profesională, pe care am dat o groază de bani și era sigilată încă. Am citit zeci de pagini, cu apa curgând. Râuri, râuri. Dar nu puteam risca să aud ceva care să-mi strice momentul! Într-un final, fără să știu cât e ora și cât am beneficiat de spa-ul de la mine de acasă, am ieșit. Să vedeți!

Pictură în 3 imagini succesive: nimeni la bucătărie, cuptorul aprins. Liniște în casă (?). În living, soțul pe History, programul preferat. Copilul ăl mare citea Harry Potter a nșpea mia oară. Aia mică desena în dining, fără sunet. Dați cu sunet: ”Nu mai veneai? Știi ce prostii au făcut fetele tale?”. Long story short, s-au așezat pe blat și l-au bătut așa tare pe I. la cap că vor negresă, că le-a scos din bucătărie. Au stat la ușă până a scos negresa din cuptor. Le-a zis clar că frige și că trebuie să se răcească, ca să fie bună și comestibilă. Ele, nimic. Într-un moment de rătăcire, I. a ieșit din bucătărie, ele au năvălit înăuntru. Maria a băgat mâna în negresă! Negresa fierbinte!

Așa a ajuns negresa de post încă o dată la cuptor, căci I. și-a dat seama că era încă necoaptă. Copilul mic urla. Nu pentru că se fripsese, ci pentru că nu a putut mânca negresă. Nu știu cum s-au liniștit, că n-am mai stat să ascult.

Am o rețetă de negresă de post pentru voi

I-am cerut soțului rețeta. Mi-a aruncat peste umăr: ”Pas cu pas, de la Jamila, vezi în video!”. Și a adăugat: ”Vezi că e tradițională, nu e cu făinuri sofisticate! Doar că n-am pus 300 gr de zahăr, normal!”. Nici n-am întrebat cât. M-am bucurat că am putut avea un spa cinstit la mine acasă, urmat de o negresă de post, desert făcut de soț. Și că, în ciuda reclamațiilor, gagicile erau tăcute și fiecare în treaba ei. Adică era liniște în casă, desertul era perfect, soțul la fel și viața părea simplă.

Rețeta aici. Cu mulțumiri Jamilei, că ne-a adus pacea în casă și mie că mi-a facilitat o baie. Glazura a fost de la dr. Oetker, am văzut ambalajul la coș. Nu a pus cafea în negresă, ci apă. N-am mai întrebat nimic, mi-am trăit mulțumită momentul hygge.

Acum, ziceți voi. Pentru care oameni merită să te topești? Jamila sau soțul? 🙂 🙂

Ah, am uitat să vă arăt bunătatea!

Pentru alte idei în bucătărie, mai serioase decât această rețetă de negresă de post, vă poftesc aici!