Cum era sa mor într-un taxi

De când am avut mașina în service anul trecut, am început să folosesc și taxi. Ba chiar mi-am dat seama că e mai simplu în anumite momente. În zilele în care poposesc în anumite zone din centru și plătesc parcare cu orele, e mai simplu cu mașina altuia. Nu mai pun la socoteală uzura. 2 reparații într-un an m-au convins că taxi devine o soluție, până ce metroul de la mine din cartier își deschide porțile. Sigur, nu pot să mă plimb cu toate papornițele – de mâncare la pachet, de sală, de kineto și cine mai știe ce. Nu mai pot căra cărți, nu mai pot mânca la liber și nu pot arunca ambalaje pe jos. 🙂 Glumesc, desigur, v-ați dat seama că sunt un om educat. Dar mai pățesc câte o poveste de groază, ca cea de azi.

E decembrie și trebuie să ajungem la serbare. Pe un bulevard cu mult trafic și fără nicio șansă de a parca mașina. Plănuim simplu, chemăm mașină, încarc fetele și bunicul. La întoarcere, ne ia tati cu mașina. Instructaj: nu luăm lucruri inutile după noi, să nu le uităm prin mașină și să nu cărăm. Toate bune și frumoase și conform planului. Multe haine, că așa e în decembrie. Obosești numai că te îmbraci și te încalți. Iar dacă mai faci asta și pentru 1-2 copii, simți nevoia să-ți iei concediu imediat după. Nu mi-am luat, ieșim repede cu toții la mașină. A-ntârziat, normal. Decembrie, colinde, bucurie, curse multe.

Vine și mașina, după ce ne îmbujorăm noi nițel. Ele de hârjoneală, eu că nah, sunt mamă și mamele sunt mereu îngrijorate de ceva. Îi instalez pe rând în mașină, centuri, instructaj. Uh, n-a mai rămas nimic pe afară. Decât eu. Să mergem deci, că întârziem. Și intru. Mă așez, trag ușa după mine.

Și…mă lovește. Momentul ăla în care privirea mea îngrozită se oprește peste el. Simt plămânii că nu mai funcționează, nările se blochează. Simt cum mă schimb la față. Instinctul de supraviețuire zice: ”Fugi, acum!”. Dar cum să fug, fetele mă privesc liniștite din centuri, tata ascultă muzică în față, iar mașina s-a pus deja în mișcare.

El, brăduțul, mă privește vesel. Pe fundal, radioul lui Moș Crăciun completează o scenă tipică de sărbători. Eu simt că mor acum, în clipa asta. Deschid repede geamul. ”Mami, închide geamul, mi-e frig!”, o aud pe pitică cum mă admonestează. Respir în stânga, respir în dreapta, mă întind în față. De fap, respir în gând, că în realitate cred că sunt deja albastră. Deschid aplicația, îmi arată că ajungem în 20 de minute. Omg, în 20 de minute sunt deja pe lumea ailaltă cu bradul agățat de gât! Cum de nu m-am gândit la scenariul ăsta? Îmi amintesc brusc de ce nu merg cu mașinile altora și o prefer pe a mea, deși mă costă infinit mai mult.

Brăduțul parfumat îmi face cu ochiul. Mă uit la șofer. E clam, discret, nu are chef de vorbă. Fetele încep să se contrazică pe versurile unui colind. Încerc să respir în fular. Ca pe vremea când eram însărcinată și intram undeva unde mă trăznea câte un miros din ăsta sau de mâncare. Cum am supraviețuit atunci? Trebuie să trăiesc, pentru serbarea copilului!

Nu există un regulament legat de ce ai voie ca șofer de taxi să ai în mașină și ce nu? Mă simt agresată olfactiv. Mașina e curată, e șters praful, sunt spălate preșulețele. A mea n-a mai fost tratată cu așa respect de la Paști. Do not judge, nu știți ce înseamnă! Și totuși, ce fac? N-am mai trăit un asemenea moment de peste 11 ani, dinaintea primei sarcini. De atunci adio parfumuri agresive din substanțe de curățare. Adio balsamuri pentru rufe, pulverizatoare de șters praful din ingrediente convenționale ori odorizante de cameră sau de mașină. Nu le-am mai suportat și pace. Și azi aproape mor într-un taxi care are agățat un brăduț vesel deasupra bordului.

Poveste de groază cu final rapid. Nu, până la urmă n-am murit. Și nici nu am fost arțăgoasă cu șoferul. Ce era să-i zic? Să-și arunce bradul pe geam? Putea la fel de bine să fie dat cu cine știe ce parfum și să am aceeași plângere. Copiii se bucurau de atmosferă, la fel și bunicul, era cald, liniște și curat. ”Ca la tata în mașină” – a remarcat una dintre fete. Eu mi-am scos nasul pe geam și așa am stat până la destinație. Norocul meu a fost că aveam stomacul aproape gol. Altminteri, nu sunt foarte sigură că mașina ar fi rămas la fel de curată și atmosfera atât de liniștită. 🙂

Dar principiul rămâne: fac tot posibilul să nu intrăm în contact prea mult cu parfumuri de la odorizante de cameră ori de mașină, din balsamuri de rufe ori din produse de curățat conveționale. Rămân la părerea mea că expunerea constantă la ele nu este sănătoasă. Deși în ultimii ani au apărut tot mai multe produse cu arome naturale, eco/bio, atât de mult m-am obișnuit fără ele, încât nu am mers nici pe aceste opțiuni. E atât de bine fără ”odoare”! Nu mă doare capul!

În orice caz, cu această ocazie, îmi dau seama că tot mai bine e la mine în mașină. Deși, uneori, e mai scump.

Voi folosiți odorizante de mașină ori de cameră?