Fie că mâncați de post în această perioadă, fie că sunteți vegetarieni, câteva idei în plus de mâncare nu strică, nu-i așa? Mai ales în ceea ce privește salata, felul acela de mâncare perceput uneori ca insuficient de sățios. Cu toate acestea, în combinațiile potrivite, nimic nu e mai gustos decât o salată generoasă. Așa că în weekend am meșterit 3 salate de post noi, pe care vi le recomand și vouă. A fost bătaie pe ele, chiar și de către puștime. 🙂
Așadar m-am gândit să aleg 3 salate de post diferite, dar care să ofere nutrienți, chiar dacă nu au proteine animale. Sper să vă placă și vouă tot atât de mult cât îmi plac și mie.
1. Salată de sezon cu vinete prăjite
Vinetele prăjite vin din copilăria mea. Bunica le cocea și le prăjea cu ou, în tigaie, după care eu și bunicul ne băteam la propriu pe ele, atât de gustoase erau. Evident că nu sunt sănătoase, că mustesc de grăsimi. Dar stați, nu asta e rețeta. Rețeta e cu vânăta coaptă, tăiată în cubulețe și perpelită ușor, timp de câteva minute în tigaie.
Ingrediente:
- 1 vânătă mai mică, bine coaptă;
- 50 grame de cous-cous;
- 1 linguriță de chimen;
- Ulei de măsline;
- Sare și piper, după gust;
- 1 pungă de salată Crăciunița de la Eisberg;
- Sos vinegrettă (rețeta aici).
Mod de preparare:
Într-o tigaie, perpeliți chimenul în ulei de măsline timp de 2 minute, adăugați vânăta tăiată cubulețe și o perpeliți și pe ea 5 minute, iar la final adăugați puțin piper măcinat. Scoateți vinetele din tigaie și lăsați-le deoparte, la răcit.
În aceeași tigaie, fără să o spălați, puneți cous-cous, peste care turnați apă fiartă și încă o lingură de ulei de măsline. Acoperiți și lăsați-o deoparte pentru 10-12 minute.
Pe platoul de salată, turnați frunzele din pungă, peste care aranjați cubulețele de vinete și cous-cous-ul. Eu l-am așezat lateral, că îmi place mai mult așa.
La final, turnați după gust sosul vinegrettă și gata! Poftă bună!
Ce efort am făcut: am scos din congelator vânăta coaptă pentru câteva ore și, cu o zi înainte, am cumpărat cous-cous, că nu mai aveam și salata Crăciuniță. În rest, toate ingredientele erau în casă.
2. Salată cu falafel
Am reinterpretat o rețetă de falafel, ca să nu mai prăjesc chifteluțele și le-am pus la cuptor.
Ingrediente pentru 4 porții:
- 400 g năut;
- 1 morcov;
- 1bulb mediu de ceapă;
- 2 căței de usturoi;
- Chimen măcinat;
- Coriandru;
- Sare și piper;
- Un vârf de linguriță de bicarbonat alimentar;
- Lipii;
- Humus;
- O pungă de Endivia Mix de la Eisberg.
Mod de preparare:
Pasul 1: Lăsați peste noapte năutul la înmuiat. Adică turnați punga de năut uscat într-un castron și puneți apă peste ea.
Pasul 2: A doua zi, preparați în ordinea:
- Tocați mărunt ceapa, usturoiul, morcovul și amestecați-le cu coriandru și chimen. Lăsați amestecul la frigider cca 2 ore;
- În acest timp veți fi fiert năutul, pe care îl scurgeți și îl zdrobiți la mixer, până obțineți o pastă;
- Amestecați năutul cu bicarbonatul alimentar dizolvat în apă și cu legumele lăsate la frigider și formați chifteluțe;
- Chifteluțele se pun pe folie de copt la cuptor, până se rumenesc;
- Pe fiecare farfurie din porție puneți o lipie încălzită, pe care o ungeți cu humus;
- Turnați un pat din mixul de salată Eisberg peste lipia unsă cu humus;
- Aranjați chiftelele, presărați ușor sare și piper după gust și puneți la final câșiva stropi de dressing vinegrettă.
- Ce efort am făcut: m-am gândit în avans și am pus năutul la înmuiat, iar legumele le-am tocat cu 2 ore mai devreme. Și da, am așteptat să se coacă chiftelele. Dar merită, pentru că azi avem toți chiftele de năut la pachet!
3. Salata de gnocchi
Știți cum e cu salata asta? O mănânci cu ochii, pur și simplu, atât de bine arată!! Nu mă credeți? Ia priviți! Mâncatul cu ochii nu îngrașă, să știți. 🙂
Ingrediente pentru 4 porții:
- 500 gr. gnocchi;
- 2 roșii mari;
- 50 gr. semințe de pin;
- Sare, piper;
- Dressing vinegrettă;
- 300 gr. rucola de la Eisberg, gama Gourmet.
Mod de preparare:
- Se fierb gnocchi conform indicațiilor de pe ambalaj (11 minute, la cele de la Barilla), apoi se lasă să se răcească;
- Între timp se taie rucola în bucăți potrivite;
- Se prepară dressing din ulei de măsline, apă, balsamico, sare, piper și zeamă de lămâie – sau se poate folosi direct dressingul Balsamico Oriental de la Eisberg;
- Apoi se amestecă gnocchi, tomate, rucola și semințele de pin cu dressing-ul. Se aranjează în bol și e gata de asalt!
Vă zic drept, rucola și semințele de pin dau salatei un gust minunat! Și secretul e că, dintre toate cele 3 salate de post, aceasta e preferata mea. Pentru că semințele alea de pin sunt curcubeu pe cerul gurii, doar să nu exagerați cu ele, că au cam multe grăsimi.
Rețetele sunt inspirate de pe site-ul celor de la Eisberg, unde găsiți variante nenumărate, de post/vegetarian și nu numai. Eu am salivat pe tastatură nițel, până am închis și m-am apucat de preparat, că doar vizionatul de rețete nu pune mâncare pe masă.
Hai, poftă bună tuturor! Și bucurați-vă de zilele astea, că în chiar 2 săptămâni e ajunul și vine Moș Crăciun!
Pentru alte scamatorii simple în bucătărie, vă invit la rubrica dedicată: Rețete și idei în bucătărie!
Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!
Sursa foto: arhiva proprie