Categorii
Blog Food and nutrition Turul restaurantelor

Suento – am fast acolo în Turul restaurantelor, episodul al VII-lea

O dimineață de octombrie în care îți vine să te iei în brațe. Frig, deși soare. Am ajuns în grădină la Suento, aș fi vrut să stau acolo învelită într-o pătură, dar oricât m-am străduit, tot nu am reușit. A venit colega mea, cu care stabilisem întâlnirea și am decis împreună că înăuntru va fi mult mai bine. Am ochit un colțișor liniștit și am întrebat dacă pot să rămân acolo și după întâlnire, ca să lucrez. Fata care ne-a servit a fost amabilă și mi-a întors un zâmbet larg și un răspuns pozitiv. Am petrecut 3 ore și jumătate foarte agreabile la Suento. Mi-a plăcut. Să vedeți de ce!

Suento – cum e locul

Adresa – Str. Toamnei 101, București, România

Telefon – 0787.605.362

„Step inside Suento, leave your day at the door and let us make some great memories together!” este sloganul cu care ne întâmpină locul în care, așa cum spun proprieterii, se îmbină simplitatea, savoarea, dar și experiența. Este locul potrivit unde putem sărbători cele mai frumoase momente din viața noastră, așa zic ei și să știți că eu sunt de acord. 🙂

Suento

Suento

Bucătăria restaurantului este una modernă, care îmbină stilurile de mâncare rafinate, dar și simple, astfel încăt meniul să ofere câte ceva pe gustul tuturor. De asemenea, băutura este într-o perfecta armonie cu felul de mâncare servit, așa că Sueto ne pune la dispoziție o gamă largă de vinuri, beri artizanale sau cocktailuri. Cam toți furnizorii sunt români, fie că se află în breaslă de mai mult sau mai puțin timp.

Meniul ne pune la dispoziție startere precum bruschete, supe, supe crème, paste (preparate homemade), salate, dar și burger. În cee ace privește felurile principale, avem posibilitatea de a opta între preparate din pui, rață, somon, dar nici vegetarienii nu sunt uitați. În final, putem încheia masa cu un cheesecake sau brownie, iar în funcție de sezon, cu o salată de fructe. Noi nu am servit desert. 🙂 Pentru că am luat doar micul dejun, nu altceva.

Cu toate că locația este în centrul aglomerației urbane, prin atmosfera creată, restaurantul ne face să uităm de toate grijile zilnice și să ne bucurăm de compania prietenilor apropiați, a colegilor de serviciu, dar nu în ultimul rând, a unor mâncăruri care ne răsfață papilele gustative. Amin!

Suento

Suento

Suento

Suento

Suento

Suento

Suento

Ce am servit

Eu am luat niște bruschete cu avocado și somon, colega mea s-a detectar cu o omletă. Au fost delicioase, deși la început mi s-au părut enorme porțiile! Vă las în compania fotografiilor, care spun totul. Și mai spun ceva despre mine, care experimentez filtre și culori și perspective cu aparatul foto.

Suento

Suento

Suento

Suento

Ce nu mi-a plăcut

E prima oară când spun în acest proiect despre ceva care nu mi-a plăcut. Și îmi pare rău, dar chiar nu pot să trec peste acest lucru: cafeaua. 🙁 Banală, ca și cum aș fi băut la orice hotel, la micul dejun. Păcat de loc și de poziționare. Sper să facă ceva în curând și pe această parte. Bine, m-au nimerit și pe mine, pentru care e chiar o împietate să îți bați joc de cafea. Deci totul până la cafea, oameni buni!

Cu toate acestea, Suento e un loc unde mi-aș sărbători ziua de naștere! Doar să facă ceva să schimbe cafeaua, îi rog din sufletul meu de cafegioaică fără scăpare!

Proiectul Turul Restaurantelor

Turul Restaurantelor este un proiect florinabadea.ro, lansat în acest an, cu scopul de a descoperi locuri unde putem mânca sănătos și delicios, în același timp.

Oameni buni, meritați să luați și masa în oraș, din când în când, să vă bucurați de culori în farfurie, dar și de feluri de mâncare așa cum nu preparați acasă, cu ingrediente cât mai naturale și pregătite în moduri sănătoase. Depășim faza de ceafă cu cartofi prăjiți, da? 🙂

Puteți citi despre proiect AICI. Vă invit, de asemenea, să citiți AICI viziunea mea despre nutriție, ca să înțelegeți de ce scriu așa și ce alegeri alimentare fac.

Restaurantele pe care le-am vizitat până acum sunt:

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!
Sursa foto: arhiva personală, fotografii făcute cu iphone 7.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.