Categorii
Nature

Ultimul loc în ultimul Retreat de anul acesta

Ladies, mai este fix o săptămână până ce Retreatul Wellness Fairy se va petrece. Este ediția a 10-a deja, nu îmi vine să cred că zeci de femei au scris alături de mine această experiență, din 2021 încoace. Simt bucurie pentru ele și mândrie pentru noi toate. Pentru că ne-am acordat permisiunea să ieșim din zona noastră de confort zilnică și am plecat în necunoscut cu femei necunoscute. Ceea ce nu e ușor lucru, e un act de mare curaj și o declarație publică de independență. Totul cu scop și cu sens, desigur.

Scopul este acela de a ne desprinde pentru o perioadă de timp de vuietul vieții de zi cu zi și de a ne întoarce către interior cu atenția, pentru a analiza universul nostru interior, starea noastră de bine și a aduce lumină și claritate pentru provocările cu care ne confruntăm.

Pe scurt, deci, pentru toată lumea care nu știe despre acest proiect al meu de grup:

  • Predeal, hotel Carmen – se ajunge ușor cu trenul din orice direcție;
  • 20-22 septembrie, intrare cu prânz, ieșire cu mic dejun, dupa ce închidem proiectul;
  • grup restrâns;
  • tema: ”Stress relief” – potrivită pentru femei ocupate și supraîncărcate;
  • meniu co-creat cu restaurantul și aprobat de mine, ca nutriționist. pentru toate zilele de retreat;
  • agendă variată, care cuprinde atât ateliere de grup, ore de pilates și yoga, dar și dumeții și timp liber individual – de petrecut la piscină, spa sau masaj;
  • se vor deprinde practici somatice de lucru cu corpul din Somatic Experiencing.

Cazarea se poate face ori în cameră dublă, ori în cameră single – cu plata unui supliment. Cu cât mai repede îmi scrieți, cu atât mai repede putem rezolva dorința voastră.

Nu este prima experiență cu acest hotel, retreatul de primăvară a fost organizat tot acolo și am fost întâmpinate cu deschidere și bună dispoziție. Mai mult, eu am fost client al hotelului și în privat și serviciile au fost la fel de bune. Faptul că are piscină și spa e important pentru noi toți, mai ales toamna, când poate nu avem noroc de o vreme așa de bună.

De asemenea, activitățile de grup au fost făcute la locul de joacă pentru copii – un loc fain și cu energie bună și, desigur, jucăușă.

Dar, ladies, luați în calcul faptul că aceasta nu este o vacanță. Mi s-a întâmplat să se facă această comparație cu un concediu cu familia, de exemplu. Nu e nici pe departe. Este un spațiu de lucru, în grupul de femei, în care beneficiați de suport și facilitare pentru auto-cunoaștere și primiți practici de făcut ulterior acasă, cu efect pe termen lung. Așa că dacă sunteți pornite pe party sau bowling, să știți că nu este locul potrivit pentru voi. 🙂

Vă las mai jos câteva fotografii de la ediția din martie, ca să simțiți atmosfera.

De asemenea, nu că mă laud, dar Editura Litera are și de data aceasta un super titlu de carte pentru noi, ca și prietenii de la Yves Rocher și cei de la nutrivita.ro. Așa că un super goodie bag vine bonus pentru voi în acest retreat.

Să fie pentru cine are nevoie, mai ales că este ultimul loc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.