Vacanța ca medicament – v-ați gândit vreodată la așa ceva?

Stau în fața foii de hârtie și mă surprind cercetând raza de soare care pică pe ea. Am plecat de acasă cu 2 cărți doar așa, într-o doară. Acum îmi dau seama că am terminat-o pe prima. Deasupra mea stă cu un ochi de veghe măslinul sub care mi-am pus șezlongul. Măslinele verzi îmi zâmbesc vesele. Încă mai au timp de petrecut acolo, pe creangă. În spate, se aud copiii care se joacă sub smochin. Și-au făcut acolo un loc în care se ascund de părinți. 🙂 În față, cântă marea. Mă gândesc că aș putea să mă obișnuiesc cu muzica ei și să trăiesc mereu aici. Vacanța ca medicament e un concept care mi s-a strecurat în inimă.

Am anulat de atâtea ori din ianuarie până acum vacanța asta, încât mă și mir că sunt aici. Dacă nu erau prietenii noștri, care să insiste de fiecare dată, renunțam. Chiar la plecare, am avut o problemă cu mașina, așa că a trebuit să ne înghesuim în pitica mea, cu 2 copii și nenumărate bagaje.

M-a sunat cineva din țară și mi-am dat seama că îmi e greu să vorbesc. Nu mă puteam concentra, nu știam în ce zi sunt și ce vrea de la mine. Era o prietenă, dar discuția mi se părea atât de serioasă încât a trebuit să fac efort ca să fiu coerentă.

De câteva ori pe zi mâ gândesc cu părere de rău că aș vrea ca locul ăsta să fie mai aproape de casă. Liniștea, senzația de tihnă și că nimeni și nimic nu mă zorește. Le vreau mai aproape de casă, mai dese și mai prezente.

E prima vacanță în care nu lucrez nimic. Am mai navigat în sus și în jos pe Facebook, dar am simțit cu satisfacție că nu mă atinge nimic. Am renunțat la un moment dat. Mi-a venit ideea de un digital detox pe care să vi-l propun pentru weekendurile care au mai rămas din această vară.

Mă întreabă prietenii dacă nu scriu nimic pentru blog. Le spun că scriu în cap. Mai mult nu pot acum.

După o primă parte a anului, cu de toate, bune și rele la un loc, aveam nevoie de rețeta asta, de acest medicament. Vacanța ca medicament. Ar trebui să fie decontat de către stat.

Mă uit mai bine la fete și îmi dau seama că pur și simplu cresc la soare și în apă. După câteva zile, se vede că sunt alți copii. Stau toată ziua afară, aleargă prin nisip și prin curtea vilei, se stropesc cu dușul din curte, se hârjonesc și râd. Așa ar trebui să fie toată copilăria, nu?

Azi am trecut prin livada de măslini, ca să ajungem la munte. Nu m-am săturat să privesc casele localnicilor. Atât de simple și totuși atât bun gust. Cineva zicea că dacă e o casă urâtă în zonă sigur e a unui român. 🙂

Ieri am mers pe jos pe toată coasta, până în port. Măriuca a cedat la un moment dat și și-a găsit locul în spatele tatălui ei. Am recompensat-o cu niște ouă bune la masă (preferatele ei). La întoarcere, am spionat împreună căsuțele din pădurea prin care am trecut, tot pe jos. Am cules toată frumusețea locului și ne-am îndesat-o lacomi în toate ungherele sufletului și ale minții. Un somn profund ne-a binecuvântat după amiaza. Ne-am întrebat apoi dacă nu cumva am visat.

Vacanța ca medicament. Voi vorbi cu medicul de familie, ca să vedem cum punem pe rețetă pentru lunile următoare alte escapade. Simt că mi-a vindecat multe răni și mi-a oferit răgazul de a mă gândi la altele. În loc să le acopăr, mi-am găsit spațiul ca să mă pot uita mai bine la ele.

”Simplitate” e cuvântul zilei. Ca să ajungi la vila unde stăm, trebuie să îți faci curaj să treci dincolo de asfalt. Un peisaj care îți taie răsuflarea, cu marea în dreapta și muntele în stânga. Nu are nicio legătură cu all inclusive-ul turcesc, nici cu cel bulgăresc. Cu toate acestea, nu flămânzim, dimpotrivă. Inimile noastre sunt mai sătule ca niciodată.

Cele mai împlinitoare mese le-am luat în grădina unei case, pe malul mării. Aș vrea să aduc imaginea asta acasă. Cele mai bune cafele au fost cele grecești făcute de soț, în diminețile în care făceam ochi ușor, cu nerăbdare, să văd marea pe care o ascultasem în noaptea abia apusă.

Vacanța ca medicament – un concept la care vă invit să reflectați în lunile acestea dureroase, în care frica e tot mai prezentă. Frica de virus, de boală, de pierdere, de sărăcie. Vacanța ca pauză de la toate cele, inclusiv de la frică.

Până îmi mai intru în mână cu scrisul, vă las aici câteva imagini din vacanța mea, care sigur vorbesc mai bine decât degetele mele împleticite pe tastatura. 🙂 Între timp, eu trebuie să mă întorc la clinte și clienți, trebuie să mă ocup de contabilitate, am de plătit facturi, de programat call-uri, de făcut planuri editoriale pentru blog și pentru Facebook, de finalizat pachetele pentru Wellness Fairy, am un program nou desenat pe hârtie pentru luna asta. Și știți ceva? După o asemenea vacanță chiar simt că m-am întors cu bucurie și cu energie la ale mele, de care îmi e tare drag. 🙂 Și la voi, de care îmi e foarte drag! 🙂

Bine v-am găsit! Ne auzim curând cu noutăți – informații noi, dar și programe noi!