Categorii
Blog Travel, Sports & Fun

Vacanța în Sicilia (partea a 2-a) – în ce orașe ne-am cazat

Deși vacanța noastră în Sicilia a fost anul trecut, nu știu cum a trecut timpul și am omis să scriu și despre locurile unde ne-am cazat. Pentru că am primit mai multe întrebări legate de cazări pe email, mi-am făcut timp, în sfârșit, să le scriu și într-un articol

De la bun început, vreau să vă spun că acestea au fost alegerile noastre, nu am primit recomandări de la nicio agenție. De altfel, nici nu cred că sunt agenții cu care să mergeți în tur pe această insulă, timp de 2 săptămâni, cum am fost noi. Mă felicit că am petrecut ceva timp pentru a face traseul și a ne alege singuri cazările, pentru că de anul acesta nici nu mai vreau să mă încred în agenții cu privire la cazări. E un angajament pe care l-am făcut cu mine însămi și sper să îl respect în anii care urmează.

Ce mai am de spus despre cazări: noi suntem 4 (2 adulți și 2 copii), prin urmare am căutat locuri unde puteam închiria 2 camere sau un apartament. Avem nevoie de confort ca să ne odihnim bine, mai ales în vacanțe unde și călătorim dintr-un loc în altul.

Un alt lucru important pe care îl căutăm la cazări este să aibă mic dejun. Nu ne place ca la prima oră a dimineții să căutăm locuri unde să mâncăm. Cu toate acestea, am făcut câteva excepții în Sicilia de la această idee, pentru că aveam opțiuni de mic dejun foarte aproape de proprietatea închiriată.

Noi facem pe booking.com rezervările și avem grijă ca scorul unei proprietăți să fie cât mai aproape de 9, ideal peste, însă niciodată sub 8.7. Ne uităm mereu să vedem care sunt plângerile foștilor clienți, ca să vedem dacă pentru noi sunt importante. De exemplu, dacă unii se plâng de locurile de parcare și noi nu avem mașină închiriată, nu este nicio problemă. Dar dacă se plâng de atitudinea personalului, de căldura sau frigul din camere, de presiunea apei – sunt indicatori importanți peste care nu putem trece.

Mai verificăm referințele despre hotel/pensiune și pe TripAdvisor.com și pe Google. Ne uităm și la naționalitatea celor care se plâng de ceva.

Pe cât se poate, ne dorim să stăm într-un loc aproape de centru, dacă nu este plajă implicată. Și nu prea alegem proprietăți la gazde private.

Un criteriu important este, desigur, bugetul. Nu ne dorim niciodată ceva ieftin, ne dorim ceva ”value for money”. În vacanța din Sicilia nu am regretat niciuna dintre alegerile făcute, iar bugetul a fost rezonabil, având în vedere faptul că am găsit foarte greu cazări în toate locurile unde am stat și că sunt foarte vechi clădirile pe această insulă.

Au fost 2 locuri unde am stat un pic mai departe de zona turistică – Taormina (nu am stat în centrul istoric, pentru că efectiv nu am găsit cazare rezonabilă după criteriile noastre) și Cefalu, la fel.

V-am scris despre criteriile nostre, pentru că întotdeauna alegerile cuiva trebuie plasate într-un context. Doar așa se pot judeca.

Prin urmare, traseul nostru și locurile unde ne-am cazat sunt mai jos:

1. Taormina – am stat la Villa Chiarenza Maison d Hotes. A fost o experiență foarte plăcută, mai ales că am fost întâmpinați și apoi serviți la micul dejun chiar de către proprietari, un cuplu de vârsta a 3-a atent la detalii și foarte prietenos. Locul este pitoresc, e o fostă abație pe care au transformat-o în pensiune, de unde se vede vulcanul Etna.

2. Cefalu – nu am mai găsit locuri de cazare în centrul istoric, dar ferma de sus din munte, Feudo Galefona, e ceva pitoresc. Ne-a plăcut foarte mult. Aici a fost locul unde am prins un festival local organizat de gazda pensiunii noastre, o familie de avocați din Palermo. Micul dejun este gătit de o româncă, apropiată a familiei de peste 15 ani. Nu este un impediment faptul că ieși cu mașina din munte și cobori la mare, dimpotrivă. Ai parte de ambele, parcarea e foarte aproape de plajă, dar și dormi bine, unde e mai răcoare un pic și nu e umiditatea atât de mare.

3. Palermo – am stat într-unul din apartamentele ”Politeama Apartments”. Aici nu am avut mic dejun, însă am fost foarte aproape de centru și am avut supermarket pe stânga străzii și cafenea unde se servea mic dejun în fața apartamentului. Aici a fost singurul loc unde am încălcat ambele idei (gazda privată și micul dejun), însă a fost și unul dintre locurile care ne-a plăcut foarte mult.

Din păcate, de aici nu am fotografii, doar la plecare am făcut cu spațiul comun.

4. Agrigento – am stat la Dimora dei Templi, unde ne-a fost servit la masă un mic dejun delicios și cu o vedere grozavă către atracția principală a locului – Valea Templelor, pe terasă.

Aceasta era vederea de pe terasa unde luam micul dejun.

5. SiracusaLa Via della Giudeca. Nici aici nu am avut mic dejun, dar pe strada noastră și pe toate străzile din apropiere era plin de cafenele care serveau masa la orice oră la prețuri infime și față de România. Vila e pe o străduța super îngustă, unde abia am intrat cu mașina, dar acest lucru e specific pentru Sicilia. Nicio mașină nu e impecabilă 🙂 și niciun colț de clădire nu mai e cea-a fost cândva. 🙂

Din păcate, nu am nici de aici foto de la cazare, vă las însă în compania uneia care ilustrează perfect frumusețea străduțelor din Siracusa.

În Siracusa și Palermo au fost singurele locuri unde am plătit parcarea. Celelalte locuri au avut curte unde am parcat mașina fără cost suplimentar.

Pe traseul nostru ne=am mai oprit la Erice, la Monreale, Trapani, Ragusa și Noto. E posibil să îmi mai scape ceva acum, a trecut totuși un an de când am fost.

Nu am fost pe Vulcanul Etna în principal pentru că era foarte cald și ardea soarele toată ziua, dar și pentru că eu îl bifasem deja și cam știam că nu le-ar fi plăcut fetelor noastre în mod special.

Sper să vă folosească și să vă salveze timp de la a căuta cazări în Sicilia! Noua ne-a luat o săptămână ca să facem acest traseu și să căutăm referințe despre pensiuni online, care să îndeplinească criteriile noastre.

Dacă veți merge ”pe urmele noastre”, să ne dați și nouă un mesaj la întoarcere. 💕

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.