Am citit fraza asta într-o carte și îmi pulsează în urechi ceva de speriat zilele acestea. Cred că a fost pentru mine, pur și simplu. Am deschis cartea respectivă, din care iau chiar notițe (e o carte de la cursurile mele). Și parcă m-a lovit în moalele capului. Mă tot gândesc la ea. E atât de reprezentativă pentru anul acesta. Pentru tot ce am reușit să învăț în aceste luni de-a dreptul ostile pentru oameni, omenire, relații și conectare. E însăși esența atitudinii noastre, aflați ochi în ochi cu momente în care ni se spune că gata, ăsta e sfârșitul. Ni se tot spune de 7 luni încoace că nu vom mai trăi cum o făceam înainte de virus, că viața noastră nu va mai fi la fel. Mai mult sau mai puțin apocaliptici, unii dintre noi duc mai departe aceste mesaje, uitând că, în cele din urmă, depinde de fiecare din noi cum vom trăi.
Ne legăm de spații fizice (”aoleu, cum să mai trăiesc o nouă izolare într-un apartament de 50 mp?”) sau ne concentrăm doar pe ce nu mai putem face și nu mai vrem să trăim. Uitând că, în timp ce tot zgomotul și panica internațională se petrec, viața merge mai departe. În timp ce noi suntem în interior și în exterior pe modul panică și supraviețuire, viața se scurge tot ca înainte. Doar că viața nu înseamnă doar să fentezi moartea, nu-i așa?
Am avut săptămâna aceasta prima sesiunde de coaching de grup din Wellness Fairy Factory. A 2-a zi, am primit feedback-urile doamnelor dragi cu care lucrasem în seara respectivă. A fost cu multe aha-uri. Cele mai multe dintre ele au avut revelații importante. Despre cine sunt, unde sunt, cât sunt de satisfăcute de viața lor în acest moment și ce le ține pe loc să progreseze pe anumite ”felii”. Exercițiul cel mai important din sesiune era destinat să scoată în evidență lucrurile bune din roata vieții lor. Și binele a ieșit. Însă au avut în palmă și multe alte lucruri despre viața lor.
V-ați întrebat vreodată anul acesta despre cât sunteți de mulțumite de viața voastră? Și ce vă mulțumește cel mai mult? Dar cel mai puțin?
Când v-ați bucurat ultima oară așa de tare, încât ați râs cu gura până la urechi? Cât de des faceți asta?
Și când vă bucurați, unde simțiți bucuria?
Ce faceți pentru voi în cele 30 de zile ale lunii? Sau cât din bugetul lunar îl alocați pentru voi? Pentru voi, nu pentru job sau copii?
Cât de mult vă păstrați energia pentru lucrurile cu adevărat importante?
Când ați simțit că vibrați cu adevărat anul acesta? Că sunteți vii?
Când vă treziți dimineața simțiți recunoștință? Pentru că sunteți sănătoase, că trăiți, că ai voștri sunt bine?
Vă uitați în fiecare seară în oglindă și îi mulțumiți corpului vostru pentru puterea lui, pentru fidelitatea lui, pentru că vă ascultă și pentru că e singurul pe care îl aveți și de voi depinde relația cu el?
Vă luați timp să stați de vorbă cu voi?
Ce cuvinte frumoase și blânde folosiți când vorbiți cu voi înșivă?
Cum vă conectați la familie și cei dragi? Reușiți să o faceți ușor și cu bucurie?
Dragile mele, ce e viața pentru voi? Pentru ce trăiți? Ce vă place să faceți? Cu cine vă place să trăiți? Ce vă aduce bucurie?
Știți, avem impresia că avem toți aceeași speranță de viață. Adevărul e că speranța de viață e o medie, nu e o garanție pentru nimeni. Covid sau nu, niciodată nu ne-a garantat cineva că vom trăi 70 sau 80 de ani. Ce a adus anul acesta în plus a fost doar conștiința acută a acestui fapt.
Dar datoria noastră față de noi înșine e să trăim. Nu între timp, ci tot timpul. Cu adevărat. Și pentru noi. Nu pentru alții. Nu să ne petrecem timpul așteptând să treacă virusul, să ne amânăm visurile și să ne plângem de milă. Să ne concentrăm pe viață, nu pe boală, nu pe moarte.
Covid sau nu, azi nu va mai fi niciodată!
