Îndemnul bunicilor și părinților mei m-a făcut să învâț încă de mică faptul că ochii sunt ceva important: ”Ai grijă de x lucru ca de ochii din cap!”. Eu n-am avut probleme cu ochii, de-a lungul timpului. Doar o uscăciune, se pare că produc lacrimi puține. Prin urmare, mă folosesc de lacrimi artificiale. Uneori uit de ele. Alteori pur și simplu nu am nevoie, pentru că nu îmi solicit ochii: sunt în vacanță, nu folosesc prea mult device-urile electronice și deci ochii sunt liniștiți. Cu toate acestea, de vreo 2 ani încoace remarc ceva dificultăți de concentrare atunci când conduc noaptea sau când trebuie să citesc etichete foarte foarte mici. Și cum acestea au devenit din ce în ce mai mici (sau aşa mi se pare mie ☺), începe să mă enerveze această problemă. Dar se pare că efectiv nu am soluție. Problemele legate de vedere încep să apară pentru mulți oameni pe măsură ce timpul trece peste ei. Observați că mă feresc să zic ceva de vârstă. 🙂 Dar știm cum să ne protejăm vederea?
Unele probleme provin din tulburări de vedere noi sau unele se agravează. Pe măsură ce trece timpul, acestea se pot întâmpla treptat. Altele se întâmplă brusc, provocând rapid orbirea. Din păcate, se poate întâmpla și așa ceva. De aceea, examenele regulate la medicul oftalmolog sunt atât de importante.
La 20-30 de ani, probabil că nu ne gândim prea mult la vederea noastră din viitor. Cu siguranță observăm că multe persoane în vârstă poartă ochelari. Cu toate acestea, nu băgăm de seamă și nu ne alarmăm. S-ar putea să nu știm la ce să ne așteptăm în ceea ce privește vederea în timp ce ne maturizăm sau ce putem face pentru a ne menține ochii sănătoși în timp.
Evoluția ochilor și a vederii în timp
Sper că ați reușit să ajungeți la 20 sau 30 de ani fără să treceți prin schimbări majore ale vederii. Dar iată la ce ne putem aștepta după 40 de ani.
La 40 de ani
În jurul vârstei de 40 de ani, majoritatea oamenilor încep să experimenteze o afecțiune numită presbiopie; de fapt, este vorba de o stare fiziologică, naturală, dată de trecerea timpului. Presbiopia sau pierderea capacităţii de acomodaţie a lentilei ochilor ne îngreunează concentrarea asupra obiectelor prea apropiate (ca mine!!). Fiecare adult simte când apare întărirea cristalinului, deci nu trebuie să ne îngrijorăm prea mult. În multe cazuri, putem diminua impactul prin simpla menținere a obiectelor (cum ar fi o carte) mai departe de fața noastră.
Chiar dacă nu am mai purtat ochelari înainte, probabil că vom avea nevoie de o rețetă odată ce am împlinit 40 de ani. Unii oameni au nevoie doar de ochelari de lectură pentru a se putea concentra asupra obiectelor pe care le au mai aproape. Alți oameni ar putea avea nevoie de lentile multifocale, care să le permită să folosească un obiectiv pentru citire și un alt obiectiv pentru obiecte care sunt mai departe.
La 50 de ani
Presbiopia se intensifică adesea în jurul vârstei de 50 de ani, așa că este posibil să aveți nevoie să vă actualizați prescripția ochelarilor mai frecvent pentru a ține pasul cu schimbările. Dacă ați folosit numai ochelari de citit în jurul vârstei de 40 de ani, ar putea fi necesar să investiți în mai multe perechi de ochelari în acest moment – probabil că veți avea nevoie de un set pentru citire și de un altul pentru activități zilnice. De asemenea, sunt disponibile lentile performante, care vă pot oferi vedere bună atât în zona de foarte aproape, cât şi pentru calculator sau pentru a sta de vorbă cu o persoană aflată la 2-3 metri distanţă.
La 60 de ani
Câteva probleme cu ochii devin mai frecvente odată ce ați împlinit vârsta de 60 de ani. Trebuie acordată o mai mare atenție în depistarea următoarelor afecțiuni:
- Glaucom. Dacă aveți glaucom, tensiunea arterială în ochi este crescută, ceea ce duce la pierderea progresivă a câmpului vizual. Cei în vârstă de peste 60 de ani au de șase ori mai multe șanse de a dezvolta glaucom. Diabetul poate provoca, de asemenea, glaucom, dar şi alte afecţiuni grave la nivel ocular. În timp ce glaucomul nu poate fi vindecat, acesta poate fi gestionat şi oprit în evoluţie atunci când este detectat devreme.
Glaucomul reprezintă o boală oculară gravă care cauzează pierderea ireversibilă a vederii. Presiunea ridicată în interiorul ochiului cauzează deteriorarea ireversibilă a nervului optic, structură care poartă informaţia de la ochi la creier. Cele mai frecvente forme de glaucom se dezvoltă lent și nu prezintă simptome clare din timp, astfel căs-ar putea să nu știm că suferim de această boală, dar care poate provoca orbire. Vârsta ne predispune la glaucom, însă și următoarele cazuri: un istoric familial de glaucom, miopie, traumatisme oculare anterioare, diabet.
Tratamentele includ picături pentru ochi, tratament cu laser și intervenții chirurgicale.
- Cataracta. Persoanele cu vârsta peste 40 de ani au mult mai multe șanse de a dezvolta cataractă decât alte grupe de vârstă.
În cazul pacienţilor care suferă de cataractă, lentila ochiului devine tulbure și vederea este neclară, boala fiind adesea asociată cu îmbătrânirea. Simptomele unei cataracte se dezvoltă adesea încet și pot include: vedere neclară, tulbure sau încețoșată, vedere dublă cu un singur ochi, probleme de a vedea noaptea sau în lumină slabă, sensibilitate la lumină puternică, culorile estompate sau galbene. Există o serie de factori care cresc riscul de apariție a cataractei: expunere la lumina soarelui timp îndelungat, fumatul, colesterol ridicat sau hipertensiune arterială, diabet, răni anterioare la ochi sau intervenții chirurgicale.
- Degenerescenta maculară legată de vârstă (DMLV). Această afecțiune este principala cauză a pierderii vederii la persoanele cu vârsta peste 60 de ani. Dacă suferiţi de această afecţiune, retina începe să se deterioreze, ceea ce vă distruge în cele din urmă vederea.
În DMLV (degenerarea maculară legată de vârstă), macula sau partea centrală a țesutului care limitează partea din spate a ochiului (retina) se deteriorează. Acest lucru face ca sarcinile care implică vederea centrală – citirea ecaracterelor foarte mici, de exemplu – să fie mult mai grea. În acest cazuri, pacienţii pot să dezvolte o vedere periferică bună pentru a compensa pierderea de vedere centrală. Tipul uscat de AMD afectează 9 din 10 persoane cu degenerescență maculară, cu această boală fiind posibil să vedem părți ale literelor uşor curbate sau liniile drepte să pară ondulate.
Alte simptome includ: vedere neclară, avem nevoie de lumină suplimentară sau întâmpinăm probleme când mergem de la lumină puternică la lumină slabă, probleme de citire sau recunoaștere a fețelor oamenilor, culorile apar mai puțin vii, cu un contrast slab.
Tipul umed de DMLV determină pierderea bruscă și severă a vederii centrale din cauza afectării vaselor de sânge care se află în sau sub retină. Este posibil să vedem un punct întunecat mare în centrul vederii. Dacă avem aceste pete oarbe, trebuie să consultăm de urgenţă un medic.
Alte simptome includ: vedere distorsionată, obiectele au o dimensiune diferită pentru fiecare ochi, culorile apar mai puțin vii sau diferit în fiecare ochi. Probabilitatea să suferim de această boală apare dacă suntem fumători, avem în istoricul familiei sau suntem supraponderali. Alți factori de risc includ genetica, expunerea la lumina ultravioletă (UV) și lipsa nutrienților care ajung în retină.
Din păcate, nu există nici un tratament pentru DMLV, dar există opțiuni care pot încetini progresia degenerescenţei maculare umede. De exemplu, putem aduce în discuție tratamentul cu laser termic care utilizează căldură pentru a distruge boala, terapia fotodinamică care distruge vasele de sânge din ochi care prezintă scurgeri și deteriorarea vederii.
De asemenea, medicul ne poate recomanda să administrăm anumite vitamine și minerale – inclusiv zinc, vitaminele C și E și luteina și zeaxantina – în doze specifice pentru a încetini DMLV-ul atunci când este încă în faza incipientă.
Multe dintre aceste probleme oculare sunt inițial asimptomatice, așa că trebuie să vizitați medicul oftalmolog o dată pe an sau de îndată ce observați orice probleme legate de vedere.
Alte afecțiuni retiniene
- Retinopatia diabetică este o complicație a diabetului necontrolat, afectând vasele de sânge. Este posibil să avem o vedere încețoșată și dificultăți de citire, printre alte simptome. Tratamentul cu laser poate ajuta în stadiile incipiente ale bolii, prevenind uneori complicații mai grave. Dar cel mai bun mod de a proteja vederea este monitorizarea și menținerea nivelului normal al zahărului din sânge.
- Ocluzia vaselor retinei este o complicație obișnuită a diabetului sau a glaucomului, apărând atunci când o venă din retină se blochează. Și este mult mai probabil să apară dacă avem tensiune arterială ridicată sau artere înguste. În funcție de tipul blocajului pe care îl avem este posibil să avem o pierdere de vedere subtilă, nedureroasă și moderată, care vine și se duce sau putem avea o pierdere bruscă, severă a vederii și durere care necesită îngrijire medicală imediată.
Moduri de protejare a vederii
Acum că știm cum ni se vor schimba ochii în deceniile următoare, s-ar putea să ne simțim îngrijorați. În timp ce nu putem controla anumite stări care apar odată cu vârsta, cum ar fi presbiopia, putem lua anumite măsuri în anii tinereții pentru a ne menține vederea sănătoasă pe tot parcursul vieții:
- Vizite dese la oftalmolog – o dată pe an;
- Purtarea ochelarilor de soare – radiațiile ultraviolete dăunează ochilor și pot contribui la boli precum degenerescența maculară. Înainte de a cumpăra o pereche de ochelari de soare trebuie să citim eticheta pentru a ne asigura că ochelarii ne protejează de razele UV;
- Evitarea fumatului – fumatul dublează riscul de a dezvolta degenerare maculară;
- O dietă sănătoasă – un corp sănătos înseamnă și ochi sănătoși.
Prin vizita regulată la medic, putem lua măsuri pentru a scădea riscul de probleme de vedere legate de vârstă. Sau, dacă observăm modificări, putem încetini progresul acestor probleme.
Materialul a fost realizat sub supervizarea dr. Roxana Cozubaș – medic specialist oftalmolog, pe care o găsiți la clinica de oftalmologie Ocuvista, din str. Vasile Lascăr nr 158, telefon programări 0742.033.566.
Dr. Cozubaș este medicul nostru de peste 3 ani – al fetițelor și al nostru, adulții.
Despre probleme cu vederea copiilor AICI.
Cadou pentru bebelușul de 1 an – AICI.
Sursa foto: aici