Categorii
Blog Turul restaurantelor

Turul restaurantelor: episodul 12 – Alt Shift

Mă trezesc de dimineață. Primul gând, înainte să dezlipesc pleoapele: ce deadline-uri am azi? Enumăr printre fire de somn: 1, 2, 3. Prea multe pentru o zi de vineri. Meetinguri am? Pf, da. Unul singur. Într-un loc nou, unde voiam să ajung demult. Cu o persoană pe care tot vreau să o întâlnesc. Negociez cu mine, deja cu ochii mari, pe ceas: anulez! Nu îmi ajunge timpul pentru toate și e vineri, totuși. Dar e 8 martie, zice sufletul meu! E primăvară. Am ocazia să fac ceva diferit, într-un loc nou și cu o persoană nouă. Argumente perfecte pentru mine, motivată de nou, diversitate și schimbare. Sar în papucii de casă, animată: gata, la prânz merg la Alt Shift!

E frumusețea vieții de soloprenor: flexibilitatea programului și a mutării ori lipirii diferitelor întâlniri, așa încât să rezolv câteva lucuri în același timp. Așa se face că proiectul Turul Restaurantelor e introdus printre diferite alte proiecte. Mai ales că nu-mi place să iau masa singură. Sunt șmecheră, de fapt, îmi place să mănânc și de prin farfuriile altora. 🙂 A se citi să gust. Și da, glumesc, dacă nu cunosc persoana respectivă vă dați seama că nu îi vântur salata cu furculița, nu? De data aceasta aveam întâlnire cu Anca Baniță. O știți pe Anca? Cred că toată lumea o știe. Numele ei e strâns legat de trainingurile de Personal Branding și de Let”s Do It Romania. Cu ea am petrecut deci câteva ore bune într-o însorită zi de 8 martie. Și bine am făcut, am stat la povești și ne-a prins bine amândurora. Am plecat mai inspirată și parcă mai ușoară. Pesemne și de la ce am mâncat. 🙂

Alt Shift

Ideea cu Alt Shift a venit de la ea, iar eu am îmbrățișat-o imediat. Așa de bine a picat și ziua și momentul, încât am găsit loc de parcare chiar pe strada cu restaurantul: Constantin Mille nr. 4. E strada cu Cercul Militar Național, acela din buricul târgului, aproape de Universitate.

Locul este la etaj, în aceeași clădire care găzduiește și Club Control. De fapt, ăsta ar fi reperul. Doar eu nu l-am înțeles, se pare. Deh, un pic altă generație față de Anca și cu alte repere. A, plus că noi ăștia cu copii, seara suntem consemnați la domiciuliu, nu prea mai știm repere din astea.

Un pic după ora prânzului, la Alt Shift era plin. Ne pregăteam să stăm la bar până să se elibereze o masă, doar că cineva a plecat mai devreme și ne-am găsit loc. Între timp, am explorat și mi-a atras atenția o cameră separată, tot a lor. E un loc bun pentru o masă retrasă cu prietenii sau familia. Sau poate aveți copii mici și nu vreți să se plângă printre mese sau să alerge la comun. Eu sigur îl voi testa în curând.

Alt Shift

Alt Shift

Alt Shift

E un loc în care te simți cam ca în nord așa, după design. Mi-a plăcut mult. Mi-a făcut poftă de vacanță. De nord. Mi-a amintit că anul ăsta ajung în Norvegia. Am visat nițel până a apărut Anca. Pf, ce moment!

Alt Shift

Alt Shift

Alt Shift

Personalul amabil,  toți se mișcau ușor și totuși repede printre mese.

Puteți studia meniul aici. Ceea ce am făcut și eu, cu o seară înainte. Plecasem croită să mănânc un hamburger. Dar știți socoteala de acasă și cea din târg? Tot așa a rămas! 🙂 Nu se potrivesc deloc.

Am comandat creveți Lefkada. La recomandarea Ancăi. Nu mi-a părut rău deloc. Și ea și-a luat la fel. Deci nu am putut umbla prin farfuria ei, să gust. 🙂 Am atașat o salată mare grecească, de care ne-am bucurat împreună. Nu se putea fără salată, doar mă cunoașteți, nu?

Alt Shift

Alt Shift

Alt Shift

A fost de-li-cios! Mai vreau! Porțiile cât trebuie, salata imensă cu ingrediente fresh, într-adevăr pentru 2 persoane. Creveții chiar au existat, nu a fost doar o glumă sau un text pe meniu. Porția a fost 34 de lei, chiar puțin față de media prețurilor pentru un astfel de fel.

Poveștile cu Anca – neprețuite. Abia aștept să ne revedem! Parcă nu ne-am fi dat duse. Dar fiecare dintre noi ne grăbeam la câte o altă întâlnire. Ne-am promis revedere, așa vom face! Dar eu vreau să mă revăd și cu creveții ăia, nu se poate să fie doar un one time.

Turul restaurantelor – un proiect florinabadea.ro

Aici puteți citi despre cele 11 episoade anterioare. Intrați să vedeți, nu vă recomand locuri banale deloc!

În prezent, proiectul e susținut de prietenii de la Eisberg România, cei care au grijă ca în farfuriile noastre să existe salată, fie vară, fie iarnă. Îi puteți urmări și aici, nu numai pentru produse, dar și pentru umorul inconfundabil de care toată comunicarea lor se bucură. Mă bucur și eu că suntem parteneri anul acesta în multe proiecte.

Haideți și pe Facebook, am câteva proiecte doar acolo!

Sursa foto: arhiva personală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.