Să mănânci sănătos, să bei apă suficientă, să faci sport și să te odihnești par lucruri realizabile de către mulți dintre noi. Și nu atât de grele, nu-i așa? Și, totuși, de ce ne chinuim atât de mult uneori? Unde se rupe filmul? Mai mult, toată lumea știe că nu e bine bine să mâncăm prea mult zahăr și de ce (boli, stare de confuzie mentală, iritare etc). Și, totuși, zilnic, omenirea aduce la masă ceva dulce. Iar pofta de dulce a devenit ceva imposibil de scos din viața de zi cu zi. E ca o umbră care ne însoțește și abia așteaptă să îi fie dat cuvântul.
Adevărul este că lupta cea mai mare nu se duce la nivel ”tehnic”, ci la nivel al minții și al emoțiilor, care sunt mult mai puternice față de orice informație pe care am putea să ne-o luăm în zilele noastre de oriunde. E ca o bătălie care se duce zilnic cu creierul nostru. El cere zahăr, pentru că el știe că zahărul e cel mai rapid furnizor de glucoză. El nu are răbdare să îi facem noi un sendviș bun cu legume și proteine, durează prea mult. Iar el, impulsiv și râzgâiat, vrea acum și aici, în clipa asta. Iar noi nu putem să spunem stop acestei dorințe, pentru că nu știm cum. Așa l-am învățat, să îi oferim imediat ceea ce cere. Pare mai mult o problemă de educație, decât de nutriție, nu-i așa?
Și eu am poftă de dulce uneori, la fel ca noi toți. A fost o vreme când știam atât de puține lucruri despre nutriție, mâncare, corpul meu și sațietate, încât nu îmi puneam prea multe probleme. Și răspundeam poftei de dulce de fiecare dată cu ceva ”bun”. Iar pofta, în loc să plece, rămânea acolo. Și mai cerea. Parcă tot mai mult și tot mai mult. Mi s-a părut și mie ciudat că în loc să se potolească, ea devine și mai puternică. Iar mie parcă mi se lua din putere, ba câteodată mi se făcea rău de la ceea ce mâncam.
Am observat și perioadele în care am reușit să reduc dulciurile din viața mea. M-am observat, m-am analizat, am simțit pe pielea mea cât de bine sunt. Am făcut comparație între cum mă simțeam înainte și cum mă simțeam fără să consum atât de mult zahăr. Era mult mai bine, pe toate planurile: mental, fizic, emoțional.
Apoi am reîncercat să introduc câte puțin, pentru că mi se părea o decizie prea importantă să renunț de tot la dulce. Dar mi-am dat seama că nu sunt pregătită încă de acest pas. Parcă am trezit din nou balaurul, chiar dacă am luat doar 2 guri dintr-o ciocolată. Aș fi vrut să o mănânc pe toată. Am mâncat-o.
Dragile mele, eu însămi am trecut prin tot acest proces lung, dureros și chinuitor. Au fost mulți ani cu suișuri și coborâșuri. Și înainte de a mă forma ca nutriționist și coach, dar și după aceea. Astăzi pot să vă spun că a trecut 1 an de când am renunțat la dulciuri și zahărul nu mai are nicio control asupra mea. Astăzi gust de curiozitate (foarte rar) și, de obicei, mă oripilez de intensitatea gustului dulce.
Azi nu mă mai bântuie dorul de dulce și nici nu visez prăjituri ori ciocolată.
Azi nu mi se mai pare că deschid cutia pandorei dacă pun un cub de ciocolată neagră în gură.
Azi știu ce să îmi prepar singură sau ce să îmi cumpăr din oraș dacă aș vrea o mică tratație/desert.
Azi nu mai mănânc doar să le fac altora plăcere.
Azi nu mai mănânc dulce ca să bifez codul social și să mă simt integrată în grup. Nu mai sunt adolescentă, pentru numele lui Dumnezeu!
Azi știu că dulcele la prima oră a dimineții m-ar ține în captivitate pentru întreaga zi și cel mai probabil aș ceda. Nu pentru că eu nu am voință, ci pentru că e vorba de chimia corpului.
Dacă simt azi o dorință acută de ceva dulce, încep dialogul interior: ce mă supără? ce emoție mă încearcă? de ce? cum să fac să îmi rezolv problema? Amân cât mai mult momentul mesei, până când aflu ce mă supără cu adevărat.
Azi știu că emoțiile vin și pleacă. Că ele fac parte din viață. Că nu există emoții bune și emoții rele. Dacă le ”tratăm” cu dulciuri, ne facem dublu rău: nu ne trăim emoțiile, dar îmbrățișăm kilograme în plus și alte probleme de sănătate.
Dar până aici a fost o cale lungă. Au fost lucruri care m-au ajutat și lucruri care m-au sabotat. Din bătălia ultimilor ani cu pofta de dulce mi-au rămas câteva învățăminte, pe care vi le scriu și vouă, mai jos:
Disciplina m-a ajutat mai mult și mai des decât motivația
De multe ori, motivația e greu de găsit. Sunt unele zile în care nu mă simt motivată, dar rămân disciplinată. Sunt zile fără soare, zile ploioase și în care pare că nu se mișcă nimic. Toate știm cum e atunci, nu-i așa? Dar disciplina e cea care m-a ținut cu un cap deasupra apei mereu, cu rutinele create și cu limitele pe care mi le-am impus clar și asumat. Ea e cea care intervine în zilele în care aș sta în canapea la TV și parcă aș lua ceva dulce sau în weekendurile cu prietenii la munte, când fiecare vine cu o plăcintă ori o prăjitură.Când motivația dispare sau e prea mică, disciplina e cea care îmi șoptește în cască că eu nu mai sunt așa, că valoarea mea cea mai mare e sănătatea și că îmi doresc să am în continuare grijă de mine și de corpul meu. Așa că cel mult gust dintr-o plăcintă a prietenei mele, o laud frumos și îmi văd de treabă. Iar la filmul de vineri seara îmi fac floricele simple, pe care mi le pun în castronul meu separat, ca să știu exact cât mănânc și când să mă opresc.
Am învățat că sunt ceea ce mănânc
Am simțit pe pielea mea că fiecare îmbucătură dintr-un aliment transformă corpul într-o direcție sau alta. Suntem realmente ceea ce mâncăm. Pe vremea când mâncam pizza zilnic și o ciocolată întreagă la o masă, se vedea pe corpul (kilograme în plus, balonare, probleme cu anemia) și pe chipul meu (cearcăne, coșuri). Cum să ne așteptăm să îi oferim corpului ceva și el să ne ofere/arate altceva?
Dacă te grăbești mereu, mănânci lucruri ieftine și nenaturale, așa va arăta și va fi și corpul tău.
Schimbă-ți atitudinea față de mâncare și față de ideea de desert, în special! Dacă îi dai chimicale, ce crezi că îți va arăta el?
Atunci când privim lucrurile prin astfel de lentile, e mai ușor să spunem stop alegerilor nesănătoase și să punem batoanele la loc pe raft, plecând către raionul de fructe.
Singura dată când eșuezi cu adevărat e când renunți
Aș minți dacă v-aș spune că e ușor. Și voi v-ați amăgi dacă ați crede că există o rețetă. Se vede în jurul nostru că dietele nu funcționează și că dependența de dulce este o problemă la 1 om din 2.
Dar reușita nu apare din prima. Reușita apare după un proces întreg de lucrat la toate nivelurile: în meniu, la nivel al emoțiilor, la nivel mental și la nivel al întregii vieți, în general. Cheia e una singură: să nu vă dați bătute! Pentru că singura dată când eșuezi cu adevărat este atunci când renunți. Când te declari învinsă și când numai vezi nicio cale de reușită.
Poate nu vă mai amintiți perioada când învățați să mergeți. Dar când ați căzut prima oară nu v-ați zis: ”Ok, asta nu e pentru mine, o să renunț”. Nu, v-ați ridicat, ați plâns, ați râs, v-a durut, ați luat-o de la capăt și tot așa. Până ați învățat.
Când veți mai fi tentate să renunțați la a vă lupta cu pofta de dulce, amintiți-vă de copilul interior din voi, care nu a știut ce este eșecul. Și a luat-o de la capăt de fiecare dată, până când a învățat cum se face.
Dialogul interior – ce mi-am spus de fiecare dată
“Refuz să mănânc ceva dulce:
Nu pentru altcineva, ci pentru MINE,
Nu pentru azi, ci pentru FIECARE ZI,
Nu ca să mă simt bine într-o rochie, ci ca să mă simt bine ÎN PIELEA MEA,
Nu pentru plajă, ci pentru MINTEA MEA,
Nu pentru o competiție cu cineva, ci pentru competiția creată pentru MINE ÎNSĂMI, DE MINE, ca să devin cea mai bună versiunea A MEA, ÎN FIECARE ZI”.
Am țintit pentru progres, nu pentru perfecțiune
Am lucrat de-a lungul timpului cu femei care au renunțat pe parcurs, din cauza progresului lent. S-au simțit frustrate și demotivate. Eu însămi m-am simțit la fel în perioade în care mi se părea că fac un efort mare și că nu văd rezultate. Nu le vedeam cât de repede voiam eu. Dar trebuie să recunoașteți că progresul, oricât de încet ar fi, e tot progres.
Încetați să vă mai uitați la cântar pentru validarea faptului că obiceiurile voastre noi, mai sănătoase, funcționează. Învățați să vă uitați la victoriile din afara zonei cifrelor (centimetri, kilograme) și începeți să vă bucurați de schimbări precum:
- mai multă energie;
- cum arată hainele pe voi și cum vă simțiți în ele;
- cât de desprinse sunteți de mâncare și de pofte;
- cât de indiferente vă sunt deserturile clasice;
- cât de bine dormiți noaptea;
- că sunteți mai optimiste;
- că tenul vostru arată mai bine;
- că vă concentrați mai ușor;
- că vă simțiți mai ușoare și mai puternice;
- că nu mai aveți sindrom premenstrual atât de puternic;
- că menstruațiile voastre sunt mai ușor de dus.
Acesta este progresul adevărat. Iar când sărbătoriți aceste victorii, veți putea găsi motivație pentru a trece chiar și peste cele mai dificile zile.
Și, nu uitați, dacă noi ne facem treaba bine și ne purtăm bine cu al nostru corp, își va face și el treaba. Cu răbdare și calm, se va împlini și dorința voastră cea mai mare: să slăbiți.
”Breaking Up With Sugar” – program online de nutrition coaching pentru voi – ultimele zile de înscrieri
Dragile mele, pe 4 martie încep a 2-a ediție a programului de nutrition coaching pe care l-am conceput special pentru voi, ca să vă învăț cum să gestionați:
- pofta;
- meniul;
- organizarea mâncării;
- stresul;
- alegerile când vine vorba de desert.
Veți avea parte de:
- comunitate;
- coaching;
- informație;
- exerciții de introspecție;
- mindfulness la masă;
- webinarii dedicate;
- stretching, relaxare prin exerciții de respirație.
AICI aveți toate detaliile. Vă recomand să citiți toată secțiunea de întrebări și răspunsuri, ca să vedeți dacă programul corespunde așteptărilor voastre.
CUPONUL DE REDUCERE sugar45 MAI ESTE VALABIL DOAR PÂNĂ JOI. Profitați acum, dacă vreți să vă alăturați grupei care începe în martie!
Vă aștept cu drag și entuziasm, să începem luna lui Mărțișor cu unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care noi, femeile, ni le putem face!
Florina Badea
Wellness Fairy
Un răspuns la “Ce m-a ajutat în bătălia proprie cu pofta de dulce”
[…] pofta de dulce și ce m-a ajutat pe mine am scris AICI, acum ceva vreme. Poate vă ajută toate lucrurile împărtășite de mine, dincolo de experiența […]