”Copiii tai mananca, sotul tau e de treaba si te ajuta parintii! Esti norocoasa, nu ai dreptul sa vorbesti sau sa te plangi!” – mi se plange deunazi o prietena la telefon, despre conversatia cu alte femei, prietene, colege sau pur si simplu cunostinte, la care asista neputincioasa si chiar simtindu-se vinovata. Un text copy paste pe care l-a auzit de atatea ori de cand are copii si familie, incat o dor urechile. ”In orice discutie intre femei, se ajunge aici. Nu pot sa am nicio opinie. Nu am dreptul sa zic nici de vreo batatura de la pantofi, ca si aici gresesc, eu oricum merg cu masina, deci imi merit bataturile (imaginare), cu alte cuvinte.”
Interesanta discutia cu ea! M-am hotarat sa o reproduc aici, cat de fidel am putut, cu acordul ei:
”Cam asa am ajuns sa nu mai vorbesc in general despre familie sau copii in vreun cerc in care intru. Sa vorbim despre lucruri de adulti, zic! Cand ajungem aici, hopa, intram in detalii despre barbati. Iar e gresit, eu sunt de moda veche, m-am maritat la 23 de ani cu jumatatea mea. 🙂 Pfoai, cine a mai auzit in secolul 21 de 20 ani de relatie si culmea si de relatie ok, normala, bazata pe iubire, cum s-ar zice fericita! A, cum, n-am avut dubii niciodata?? Nu ne-am pus poalele in cap si nu am luat pauze??? Nu ne-am alergat pe scari si nu ne-am ascuns pe la prieteni? Cu toate acestea, nu am obosit de 20 ani?? Suntem clar dubiosi si e un caz de-a dreptul patologic! Deci nu se pune, prin urmare iarasi mi se taie dreptul la opinie. Carevasazica nu stiu cum e in lumea normala, care are probleme, eu am noroc! Barbatul meu e de treaba!
In lumea in care bonele nu vor sa munceasca, vezi Doamne si parintii cuplurilor nici nu vor sa auda de crescut nepoti, pe mine ma ajuta parintii! Pfoa, pai daca nu stiu cum e sa stai cu grija si sa dai bani la straini, ce naiba ma mai bag in discutiile despre cum e sa stai cu grija copilului si a banilor dati! Eu am noroc, pe mine ma ajuta parintii!
Am uitat sa zic ca am noroc ca vorbesc socrii cu mine si ca soacra mea nu e o ticaloasa care sa ma vorbeasca de rau la toate neamurile si sa vina acasa sa imi arate praful de un cot de pe mobila! Nu ai praf, cum draga, dar la tine de ce nu se pune?? Aaaa, ai noroc, ca ai femeie la curatenie!! Pe bune, cat de plictisitoare sa fii sa nu patesti tu nimic din tot ce pateste o femeie normala in aceste vremuri, cu 2 copii acasa si cu probleme??
Astia mici ai mei isi indeasa de fata cu toata lumea broccoli pe gat, conopida si mananca morcov crud! Pai nu stiu eu ca altii intorc caputul si nu vor nici sa auda, vor numai iaurt cu fructe din comert?! Eu am noroc, uite, stau si in scaunul de masina in centuri, dorm noaptea si ala mare nu a vrut niciodata sa doarma cu noi! Ba mai mult, mananca amandoua peste!!! Cine a mai vazut copil sa manance el de buna voie Omega3??!!! Ce noroc ai!
Ei da, cam asa! Eu am noroc cu toate si tot! E asa un praf magic de printesa pe mine care atrage numai lucruri bune in viata mea si nicio grija, nu-i asa? Pufnesc in ras, ca e hilar! Observati in tot acest discurs cat de mult e vorba despre ceilalti si cat de putin despre noi insine? Copiii sunt de treaba, nu ma supara cu nimic! Sotul e o minune, nu imi zice sa ma dau mai incolo, iar parintii, painea lui Dumnezeu! Ei sunt minunati, eu nu fac nimic, am doar un noroc iesit din comun, pe care toata lumea il vede cu ochiul liber! Oare?
Ca sa intelegem cu totii rationamentul, daca am accepta ca de fapt in toata viata asta a mea, nici pe departe cum se descrie de catre asa zisi prieteni, eu as avea o minima contributie la binele si armonia pe care o transmit in jur, ar insemna ca ei, cei care stau, se uita si judeca admit faptul ca nimic din toate acestea nu este despre noroc, ci este despre fiecare din noi. Despre mine. Despre capacitatea si incapacitatea fiecaruia dintre noi de a contribui la armonie si la starea de bine in familie. Despre cat daruim si cat ne asteptam sa primim. Nu e vorba despre copii, sot, parinti sau socri, draga mea, e despre tine! Despre relatia ta cu tine, despre cat de mult si aspru te judeci sau te iubesti, despre ce oglindesti in cei din jur, despre cata iubire neconditionata oferi copiilor si barbatului de langa tine, despre cat de cotofana esti sau dimpotriva, cat de doamna, stapana pe tine si cu nervii in haturi, despre cat de mult te pretuiesti pe tine si reusesti sa le transmiti tuturor celor din jur asta.
Nimic nu e la noroc pe lumea asta! Sau ma rog, e pentru cine crede in noroc! 🙂 Dar daca iti fuge bona la fiecare luna si nu vorbesti nici cu parintii si nici cu socrii, fratele sau sora ta sunt asa si pe dincolo, followerii din online nu iti dau like doar pentru pozele cu tine, poate e cazul sa lasi norocul si sa te intorci cu grija, atentie si blandete catre tine! Haide cu blandete catre interior, acolo e raspunsul la asa zisul noroc! In rest, noi sa fim sanatosi! :)”.
Ei, acuma nu am putut sa va zic chiar tot ce mi-a turuit femeia asta pe nerasuflate, cam cate cuvintele au stat la gura ei despre falsa prietenie, despre pizma intre femei si despre cat de rele sunt unele cu altele, pentru ca n-ar fi frumos si pentru ca nu are rost. Suntem niste doamne, nu-i asa? 🙂
Dar voi ce credeti, cum e? Suportam noi, ceilalti, o poveste de langa noi care pare de succes? O acceptam sau o negam? Acceptarea ei ne baga in depresie sau in negare? Ne aduce fata in fata cu noi, cu neputintele noastre si cu esecurile noastre? Pf, pe mine chiar m-a pus pe ganduri….
Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!
Sursa foto: aici
Categorii
Copiii tai mananca, sotul tau e de treaba si pe tine te ajuta parintii!
0 răspunsuri la “Copiii tai mananca, sotul tau e de treaba si pe tine te ajuta parintii!”
Nu cred ca trebuie vreun studiu care sa ne spuna ca femeile sunt rele. Marea lor majoritate. Eu sunt ca in aceeasi situatie cu doamna din poveste, de 16 ani cu sotul meu (si n-am decat 36), fara scandaluri, cu dragoste si respect, dar si cu mici certuri, ca na, dupa 16 ani, mai gasesti cate ceva de impartit, 2 copii care dorm, mananca decent (mai gusta si porcarele, dar rar și controlat), seviciu (uneori mai multe), cu parinti care ne ajuta. Aud si eu comentarii, dar sincer, ma doare la basca. Noi am luptat pentru tot ce avem, nu ne-au venit de-a gata. Si faptul ca ne ajuta parintii e tot datorita faptului ca am avut maturitatea sa trecem peste probleme, si noi, si ei. Fiecare trebuie sa isi vada de viata lui si sa se concentreze sa si-o faca mai frumoasa.
Felicitari pentru relatia frumoasa! Sa o tineti tot asa!
Vaaai ce-mi place de aceasta prietena a ta, Florina! A zis exact ceea ce nu am curajul sa spun si eu cu voce tare! Are asa de multa dreptate ca iti spun sincer ca i-as ridica o statuie! Hai sa ne uitam mai mult in interiorul nostru si lumea va fi cu siguranta mai buna. Hai sa incepem cu noi schimbarea si nu sa asteptam la minuni in jurul nostru!
Ohhh, transmite-i, te rog, prietenei tale ca este deosebita!
🙂 Ada draga, chiar acum ii zic, ca are nevoie! 🙂 Te pup!
eu nu cred in noroc. Toate se construiesc, e o alegere. Sotul e o alegere. Sa discut cu el si sa explic ca nu pot sa le fac pe toate si sa mature si bage vasele ca doar coabitam si facem impreuna mizerie si impreuna ne place curatul si mai ales mancatul. E o alegere sa lucrez. E o alegere sa nu lucrez. E o alegere sa iau bona sau sa duc copilul la cresa si sa nu apelez la bunici. E o alegere sa cumpar brocolli si sa mananc si eu pt a fi un exemplu copilului. E o alegere sa fac paine saptamanal dar vineri o sa cumpar. E o alegere sa fac iaurt in casa sau sa cumpar 5 kg de gogonele si sa le ascund prin borcane ca pe puzzle. E o alegere sa ma culc la 22 si tot alegerea mea a fost sa ma culc aseara dupa miezul nooptii si sa ma doara ochii si capul azi la birou. E o alegere sa cresc spanac pe balcon si o alegere sa ies la alergat de 2-3-4 ori pe saptamana, dar nu azi, ca azi aleg sa ies la bere cu prietenii. O alegere a fost sa schimb pediatrul si am nimerit la cel mai cel, uite ca de 6 ani nu mai avem nicio raceala in casa si niciun medicament cumparat.
Totul e o alegere. Fericirea e o alegere. Sa ma bucur de clipa e o alegere. Acestea sunt alegerile mele si nu simt nevoia sa ma scuz sau explic la altii, decat acolo unde nu sunt eu multumita si impacata cu alegerea mea.
Oau, cat de frumos! Exact asa, alegere este totul!
🙂 Aș zice că în ciuda faptului că sunt empatici cu copiii lor, mulți părinți nu sunt deloc empatici alți părinți.
Nici eu nu prea am cu cine vorbi despre provocările vieții mele, aud și eu diverse replici tăioase sau nepăsătoare, cum ar fi “Bine, mă, măcar nu vă sculați la 6 ca noi!” ca și cum ar fi un concurs sau ca și cum s-ar putea compara vreo situație cu alta. Fiecare are propriile zile grele, propriile griji, e o artă să asculță fără să judeci.
Te înțeleg. Nu am o soluție, dar te înțeleg. 🙂
Pf, n-ai sa vezi empatie decat intre prieteni super super apropiati!! Parintii nu sunt deloc empatici cu alti parinti, e clar. Fiecare se crede mai oprimat decat altul si fiecare se caineaza mai tare si vrea sa fie mai inteles, ca el are motivele lui cele mai intemeiate. 🙂 Ceea ce e, pana la un punct, foarte ok. Doar pana la un punct insa, ca apoi devine deranjant.
Merci, Andreea! Merci tare mult pentru mesaj!
si eu judec din perspectiva mea. Orice om judeca asa! Nu zic ca a mea e mai buna sau mai proasta, e altfel, sa vreau si nu pot sa judec decat din perspectiva mea de om trezit la 6 40 si facut bicicleta 20 minute, ca asa am ales eu 😀 (trezitul nu, asa s-o intamplat de cand ne da soarele in ochi de dimineata, cusui si o draperie atat de frumoasa si atat de nefunctionala: intra lumina 😀 ).
Bine spune femeia asta 🙂 Cunosc “eticheta” asta de norocoasa/ frumoasa/ desteapta ca si cum iti pica asa….din cer. Totul in viata e despre alegeri iar de binele nostru suntem 100% responsabili.
Legat de mamicie… parca fiecare mama vrea sa arate ce “victima” e si cum al ei copil vrea doar sa o chinuie.
Eu ma laud cu al meu copil….doarme, mananca, e coopertant, sta in masina, ne intelegem super cu el. replica – “esti o norocoasa” . Da, asa m-am nascut, cu o stea in frunte :)) . Altii l-au educat/format…
Sa gandim pozitiv zic! 🙂
Da, exact, nu am accepta nici in panzele albe ca altii care stau bine chiar au lucrat la binele asta al lor…:)
eu cred ca la un moment dat va ajunge fiecare sa inteleaga ca in spatele unui succes sta multa munca si perseverenta, in spatele unei vieti implinite sta multa rabdare si empatie si tot asa. iar daca nu ajunge sa inteleaga e pierderea lui si povara lui.
sigur, toti avem anumite capitole la care nespunem ca la altii e mai bine. dar ideal e sa fie doar unele aspecte, nu toate :). ca daca sunt toate atunci e clar ca e cazul sa te uiti in oglinda :))).
ai dreptate,munca si perseverenta este secretul reusitei…am si eu o plantatie de fructe goji si stiu ce inseamna munca
Foarte tare! Felicitari!
Sunteți norocoase că aveți părinți și va ajută!!! Mulți nu au părinți:( sau au socrii care fumează lângă copii și le dau muuuuulte dulciuri, ba îi mai și bat.. și atunci prefer sa nu ajute ci să mă bucur că încă lucrează..
Nu e doar interiorul unei femei e și noroc, noroc să ai mamă să ai socrii care sa fie suficient de maturi sa te ajute.. si sa știi că eu nu invidiez pe cei care îi ajută parintii,eu cred că va transformați părinții în sclavi, sunteți dependenți de ei.. doar că sa nu plătiti o bonă, o menajera.. nu-i lăsați să își vadă liniști de pensie
Ana, pai suntem norocosi sau nu? Ca intai imi zici ceva si apoi la final ajungi la altceva! 🙂 Cand te hotarasti si afli care e de fapt opinia ta pe subiect, sa imi mai scrii o data!
Oricum, iti multumesc ca ti-ai facut timp sa citesti si sa ne scrii!
Ganduri bune!
Interesant articol
🙂