Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Dinții voștri au nevoie de albire dentară? Iată ce opțiuni există!

Dintotdeauna m-au fascinat ochii și dinții oamenilor. Cu prima am rezolvat-o, am 2 fete cu ochii verzi, răpitori. Cu dinții încă nu. Aveam o colegă la ultimul job de la dinții căreia nu îmi puteam lua ochii. Dinții ei erau de un alb care mie mi se părea revoltător și chiar dubios. 🙂 Așa că n-am putut răbda să n-o ntreb ce vrăji face ca să aibă așa dinți. Mă țineam după ea să văd dacă mănâncă, dacă bea cafea, ce mai bea, dacă fumează. Întâi m-a evitat și a negat totul. După care, insistentă cum sunt, am obținut răspunsul: fata își albea periodic dinții. Așa am avut o satisfacție, eram ca în filmele alea când îl vezi pe protagonist exclamând fericit: ”I knew it!”. Dar nu am terminat cu întrebările despre albirea dentară. Mă țineam de capul ei să aflu de câte ori făcea acest lucru, unde, dacă e procedură dureroasă, dacă există restricții în ceea ce privește consumul de alimente.  Mă lămurisem că ea nu era atât de scrupuloasă, avea mereu un suc din ăla colorat pe birou. Într-un final, am decis că doresc și eu dinți albi și am început să mă documentez singură despre această procedură. M-am oprit pentră că am început tratamentul ortodontic și deja aveam alt gen de preocupări, care puneau strălucirea și albul dinților în plan secundar. Însă informațiile îmi sunt proaspete în minte și vreau să le împărtășesc și cu voi.

Ce spun studiile

– 99,7% dintre adulți consideră că zâmbetul este un atu în interacțiunea socială, conform unui studiu realizat de American Academy of Cosmetic Dentistry. Normal, aș putea spune, oameni suntem și ne place să stăm de vorbă cu alți oameni veseli și cu o dantură frumoasă și un zâmbet de revistă. Și chiar nu contează ce job avem și ce statut. 
– Albirea dentară este primul tratament pe care oamenii l-ar încerca atunci când se raportează la zâmbetul lor, conform acelorași studii.
– 90% dintre pacienții care au vizitat un cabinet stomatologic au solicitat un tratament de albire, conform datelor colectate de American Association of Orthodontist.

De ce ajung dinții să aibă nevoie de albire

Motivele pentru care dinții au nevoie de albire dentară sunt diverse și cele mai multe au legătură cu stilul de viață și alimentația zilnică: 
– Cafeaua, vinul roșu, afinele, sucurile carbogazoase sunt alimente care, în timp, pot schimba culoarea dinților;
– Fumatul contribuie și el la schimbarea culorii dinților;
– Placa bacteriană poate afecta și ea culoarea naturală a dinților, de aceea este recomandată vizita la stomatolog de două ori pe an pentru detartraj; 
– Tratamentele îndelungate cu antibiotice pot afecta și ele culoarea dinților; 
– Micile traumatisme dentare precum fisuri în smalț au și ele o contribuție în acest sens. 

6 întrebări pentru medicul stomatolog despre albirea dentară

Răspunde dr. Oana Ivanciu, clinica DENT ESTET:
albire dentară

  1. Atunci când am decis să vreau să apelez la albire dentară, prietenii m-au sfătuit să renunț, pentru că este o procedură care crește sensibilitatea dinților și deteriorarea lor pe termen lung.

Sunt foarte multe mituri despre albire, nefondate la momentul actual. Albirea nu crește sensibilitatea dinților și în niciun caz nu îi deteriorează pe termen lung. Exista tehnici și tehnologii moderne de albire a dinților, așadar, această procedură este acum non invazivă și nu afectează smalțul dinților. Singura sensibilitate care poate apărea este în momentul tratamentului, dar și aceasta dispare ulterior.

2. Culoarea dinților mei este A2. Mai am nevoie de albire? 🙂 

Tipul de tratament de albire dentară este ales doar împreună cu medicul stomatolog, acesta știe cel mai bine ce este potrivit pentru pacient. Pacientul nu vine de acasă cu lecțiile făcute, iar în cabinet doar aplicăm indicațiile. Nu, medicul este singurul în măsură să facă o recomandare. Teoretic, aproape orice nuanță a dinților poate beneficia de tratamentul de albire.

3. Ce rutină trebuie să respecte un pacient care efectuează un astfel de tratament, pentru a prelungi durata dintre tratări și a menține efectele pentru un termen cât mai lung? Eu beau cafea și ceai, din când în când. Din fericire, nu consum sucuri sau prăjituri, însă fructele și legumele intens colorate, care conțin fitonutrienți sunt mereu gustarea ideală pentru mine. Afectează acest lucru eficiența tratamentului de albire?

Indiferent de tratamentul de albire profesională pe care îl alege pacientul, este recomandat ca igiena orală să fie păstrată precum înainte, cu periaj de 2 ori pe zi, suplimentat de folosirea aței dentare și apei de gură. De asemenea, înainte de orice procedură de albire sau tratament stomatologic, se realizează o ședintă profesională de detartraj și periaj.
Pentru extra protecție, în primele săptămâni post tratament pacientul poate folosi o pastă de dinți specială pentru sensibilitate, iar ulterior una cu efect de albire.
După albirea dentară, este recomandat să se evite fumatul timp de 24 de ore, și pe cât posibil, este de preferat ca lichidele să fie consumate cu paiul pentru a evita colorarea.
Dinții se albesc timp de 24-48 de ore și după ce tratamentul s-a încheiat, iar suprafața lor este mult mai absorbantă. Așa că, în această perioadă imediat următoare tratamentului, evită consumul de alimente sau băuturi colorante precum cafeaua, ceaiul, fructele roșii, vinul, oțetul balsamic, sucul de tomate etc.

4. Există tratament de albire a dinților și pentru copii? Dacă da, în ce situații? 

Albirea dentară nu este indicat să se efectueze pe dinții temporari (de lapte), ci doar pe cei permanenți. Un copil își definitivează dentiția permanentă în jurul vârstei de 12-13 ani. Aceasta este vârstă la care se poate lua în calcul o procedură de albire profesională.

5. Albirea dinților are efect și asupra plombelor, fațetelor sau coroanelor dinților?

În ceea ce privește restaurările dentare preexistente (plombe, fațete etc.), acestea s-ar putea să aibă nevoie de înlocuire după tratamentul de albire profesională, din pricina faptului că nu răspund la tratament, spre deosebire de dinții naturali. Bineînțeles, acest lucru este discutat de către medic și pacient, fiecare caz fiind particular.

6. Înainte de tratamentul de albire este necesară vreo altă procedură?

Înainte de realizarea albirii dentare, indiferent de tipul de tratament ales, zâmbetul trebuie să fie curat și sănătos. Astfel, așa cum menționam și mai sus, procedura profilaxiei este necesară înaintea oricărui alt tratament stomatologic. Aceasta implică detartraj cu ultrasunete, periaj profesional, air-flow și fluorizare și, pe lângă obligația pe care o prezintă înainte de orice tratament dentar, are și o mulțime de beneficii pentru sănătatea orală și generală a oricărui pacient.

Ce opțiuni avem pentru albirea dinților – sunt 3 tipuri de albire dentară

În funcție de fiecare dintre noi, de răbdare și de buget, există 3 opțiuni dintre care putem alege:
Albirea dentară cu laser 
 Avantajele tratamentului de albire cu laser sunt: 

  • Rezultate rapide și imediate; 
  • Tratament fără durere; 
  • Fără sensibilitate după intervenție; 
  • Efect durabil; 
  • În mai puțin de 40 de minute ne putem bucura de un zâmbet nou, strălucitor. 

Una din cele mai eficiente tratamente de albire dentară este cea realizată cu laserul inovator Epic Biolase, un dispozitiv revoluționar conceput pentru o varietate de proceduri dentare, printre care și albirea dentară profesională în cabinet. Chiar și pentru pacienții care se confruntă cu pete considerabile și dinți îngălbeniți, laserul Epic Biolase poate avea rezultate foarte bune.
Albire dentară profesională cu lampa Zoom
Argumente în favoarea acestei tehnici de albire:

  • Este nr. 1 pe piața aparatelor de albire profesională din America și conform ADA (American Dental Association), este aparatul cel mai sigur din punct de vedere al calitații și eficienței;
  • Are efect imediat vizibil;
  • Are efect durabil (1-2 ani), în funcție de obiceiurile alimentare ale pacientului;
  • Timp redus al tratamentului – aproximativ 1 oră, comparativ cu albirea “take home” 9-14 nopți;
  • Metoda Zoom oferă protecția gingiilor, a buzelor și a obrajilor;
  • Are efect și în cazul dinților cu o nuanță gălbuie cauzată de administrarea de tetraciclină;
  • Tratamentul este realizat sub controlul medicului sau al asistentului de profilaxie;
  • Are un mecanism propriu de gel pe baza de peroxid de hidrogen activat prin lampa plasma Zoom Advanced Power. Gelul de albire conține 25% H202 și este activat de lumina lampei cu plasmă.

Acasă: albirea dentara cu gutiere Opalescence
Procedura este realizată acasă de către pacient. Gelul de concentrație 15% H202 se aplică în gutiere personalizate, ce vor fi purtate timp de 9-14 nopți. Dar pentru acest lucru tot cu medicul vostru trebuie să vorbiți, pentru că nu este un tratament standard, este și el personalizat și supervizat de medic. 
Avantaje:

  • Albirea se realizeaza treptat, efectul fiind astfel durabil, de 1-2 ani;
  • Gutierele sunt intim adaptate suprafețelor dentare ale pacientului, întrucât se realizează în laborator. Astfel, este necesară o amprentare exactă de către medic/asistent profilaxie;
  • Datorită materialului plastic moale din care sunt confecționate și datorită specificitații lor pentru fiecare caz clinic în parte, pacientul nu va simți disconfort pe durata tratamentului.

Dezavantaje:

  • Pentru a avea efectul optim este necesară aplicarea gutierelor pe dinți în timpul nopții;
  • În cazul în care somnul pacientului este deranjat de prezența gutierelor în cavitatea bucală, ele vor fi purtate timp de 4 ore/zi timp de 21 zile;
  • Procedura crește riscul apariției sensibilității gingivale pe parcursul albirii (efect ce va dispărea odată cu finalizarea tratamentului), întrucat gelul poate ajunge în contact involuntar cu gingia.

Acum că aveți toate aceste opțiuni la îndemână, decizia vă aparține, desigur, după consultarea cu medicul care vă tratează. Între timp, am și o ofertă pentru voi, valabilă timp de 1 săptămână: 9-13 iulie.

(P) Summer Smile Festival

Summer Smile Festival continuă cu a 2-a săptămână, în perioada 9-13 iulie: Săptămâna Albirii Dinților, cu 50% reducere pentru toate tipurile de albire: albire cu laserul Epic Biolase, albire cu lampa Zoom Power, albire cu gutiere Opalescence. 
Sunt 30 de bilete disponibile, iar pacienții care își achiziționează ”bilete” completând un formular pe site, vor fi apoi contactați pentru programare. Numărul biletelor este limitat, așadar grăbiți-vă!
Summer Smile Festival este un eveniment special creat pentru pacienții DENT ESTET, noi și existenți, care se va desfășura pe toata durata verii, începând cu 2 iulie și până pe 2 septembrie. Evenimentul, asemănător unui festival, va avea medical line up și tematică diferite în fiecare săptămână, astfel încat pacienții să beneficieze de mai multe tipuri de tratamente și servicii, toate la prețuri speciale.
Am scris aici despre PROFILAXIE – un Ghid pentru adulți și copii.
Rămâneți aproape, mai am pentru voi vești despre festival în săptămânile care urmează, precum și informații zic eu valoroase!
Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.