Categorii
Blog Food and nutrition

Ghid de bună purtare la restaurant

Părerea mea e că mâncatul în oraș comunică celorlați foarte multe lucruri despre noi, fie că vrem, fie că nu vrem. Am intrat în ultimii ani în multe restaurante, cu ai mei, singură sau pentru întâlniri de business. Restaurante de cartier sau de top, restaurante din hoteluri, restaurante ale pensiunilor din țară sau mici bucătării centrale, deschise de oameni pasionați. Oricum ar fi mâncarea, atmosfera o fac oamenii, căci nu-i așa, omul sfințește locul. Și mai cred că, de obicei, proprietarii acestor business-uri adună oameni în jurul lor oarecum după profilul propriu, exceptând marile lanțuri, care sunt traficate de toată lumea. Ei bine, nu știu ce vedeți voi la restaurant, dar eu pot scrie o carte despre apucăturile clienților care ocupă o masă și se poartă de parcă au venit cu ea de acasă, ei și familia lor, de cele mai multe ori zgomotoasă până la refuz. Până scriu cartea, m-am gândit să fac un Ghid de bună purtare la restaurant, scurt și la obiect, în speranța că dacă îl citesc câțiva oameni și îl dau mai departe e un mare câștig. Tot nădăjduiesc că într-o zi vom învăța să folosim spațiile publice comune într-un mod discret și responsabil.

Ce să faci întotdeauna la restaurant

Dacă se poate, să intri cât mai discret și să rămâi discret pe tot parcursul șederii acolo. Puțini sunt cei care vin să mănânce ca să audă conversații telefonice private și rufe de familie spălate în restaurant.
Dacă mesele sunt foarte aproape și te lasă inima, chiar poți saluta oamenii lângă care te așezi. Plus un zâmbet, bonus. Nu îți donezi un rinichi dacă ești simpatic într-o zi.
Salută obligatoriu chelnerul, e un om care lucrează în acel loc, nu e sluga ta. Fă-l și pe el să se simtă bine și vei avea parte de un serviciu mai agreabil, nu crezi?
”Mulțumesc” și ”vă rog” sunt 2 cuvinte magice care funționează și la restaurant.
Vorbește cu ”dumneavoastră” atât cu chelnerul, cât și cu alți oameni de la mese, dacă nu te-ai întâlnit niciodată cu ei până atunci.
Închide mereu ușa după tine – de la intrare sau de la baie! E neplăcut pentru clienții de lângă aceste intrări să se ridice mereu și să închidă uși după fiecare persoană care intră în restaurant.
Ajuta femeia să ia un loc la masă, e un gest cavaleresc care se va pierde cu timpul, dacă toți uităm de el.
Așteaptă să fii condus la masă, indiferent dacă ai făcut rezervare sau nu.
Dacă nu e un restaurant unde mănâncă familii cu copii în mod obișnuit, ai mare grijă de ei, să nu deranjeze mesele celorlalți clienți. E de necrezut pentru părinți, dar există persoane care nu plac copiii. Sau poate îi plac, dar sunt în vacanță de la părințeală și nu vor să aibă conversații cu ai noștri.
Pune cat de multe intrebari poti inainte de a comanda, despre un fel de mancare, ca sa eviti scandalul la primirea comenzii. Nu, nu te ajuta farfuria in capul chelnerului si nici circul intr-un local public! Fa precizari legate de prepararea carnii, de sare sau zahar, de cat de fierbinte sa fie adus un aliment sau altul. Dar ia in calcul ca la marile lanturi ciorbele sunt decongelate, de multe ori, prin urmare sunt sarate standard, iar carnea e pusa dimineata la marinat cu niste condimente. Asta ca sa iti setezi asteptari corecte despre ce se poate si ce nu, in general.

De la ce să te abții – Ghid de bună purtare la restaurant

Să te ridici și să vii la masa mea, ca să îmi iei oliviera sau din șerveșele. Poți să îi ceri frumos chelnerului să îți aducă și să aștepți până te servește.
Să te întinzi pe spate, cu scaunul cât mai departe de masa ta și mai aproape de a mea. Ține-ți mâinile acasă, nu mă mai lovi în cap, întinzându-te pe spate. Astea sunt gesturi prea intime, care se pot face acasă, nu într-un spațiu comun.
Nu mă ruga să mă mut la altă masă, că ți se pare ție că eu sunt singură și tu ai venit cu toată familia și meriți o masă mai mare. Asta e, am venit înaintea ta, voi sta la masă atât timp cât am nevoie. Mă enervez și numai dacă îl pui pe chelner să mă roage în locul tău.
Nu veni să îți lași telefonul pe masa mea la încarcat, doar pentru că eu sunt mai aproape de priză. Chiar e nepoliticos să deranjezi pe altcineva de la masă în acest fel.
Dacă sunt singură la masă și lucrez, înseamnă că nu am chef de socializare. Nu veni la masa mea sub niciun pretext, că se poate să te trimit scurt la plimbare.
La baie nu arunca pe jos șervețele, închide apa și, în general, încearcă să lași cât mai puține semne ale trecerii tale pe acolo. Nu e dator nimeni să îți curețe ție toate mizeriile. Poartă-te frumos, așa neglijent ești și acasă?
Nu faci educație copiilor în public, asta e clar. Sigur că observație trebuie să le faci, dar doar pentru greșeli grave. Lasă pentru acasă ”închide gura când mesteci”, ”ia uite ce copil needucat” și ”ai mâncat zeci de dulciuri azi, ți-am zis de o mie de ori că nu ai voie, bla bla”.
Nu fluiera și nu striga niciodată după nimeni!
Să ne fie de folos tuturor acest scurt Ghid de bună purtare la restaurant!
La final, vă invit să urmăriți proiectul meu: TURUL RESTAURANTELOR, aflat la episodul al 4-lea, cu multe alte episoade aflate în curs de publicare.
Și, dacă vreți să dați mai departe articolele mele, vă foarte mulțumesc întotdeauna! 🙂
Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!
Sursa foto: aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.