Femei cu care lucrez sau cu care mă cunosc mai bine se plâng mereu că munca lor cu picii nu e apreciată de soți. Plângerile cele mai comune sunt cam așa: ”T. zice că nu mă ocup suficient de copii!”, ”M. mă întreabă de ce nu duc copiii și la nu știu care activitate!” sau ”Z. zice mereu că i-am educat prost!”. Say what?? Nu pot să nu mă revolt! Să vedeți cum am ajuns la un grafic de parenting.
Cum ziceam, în cultura noastră copilul e cam al mamei. Bărbații muncesc și aduc banii în casă, nu-i așa? Sper totuși că s-au mai schimbat lucrurile de la generația mea și a părinților mei încoace. Am încredere în mamele mileniale și cuplul pe care îl formează. Am încredere că le vor da voie și partenerilor lor să interacționeze cu copiii. Și că partenerul e deschis și cooperant, că își dorește să contribuie la creșterea și educația lor. La urma urmei, la proiectul ”bebe” contribuie ambii parteneri, așa după cum, în uniunea lor ambii sunt parte contributoare financiar în casă. Adică și femeia muncește, e independentă financiar și îi place ce face. Plătește și ea o rată acolo sau o vacanță, nu-i așa? La fel ca bărbatul. Nu suntem noi egali în acest moment? 🙂 E dezbatere mare aici, dar să trecem un pic peste.
Din păcate, tot mai multe cupluri au ajuns să se despartă. Ceea ce credeau că îi va uni ajunge să îi despartă, de fapt. Să crești un copil e greu, să construiești un cuplu trainic nu e simplu. Tentațiile mediului sunt mari, voința slabă, educația de acasă..no comment, gradul de implicare către zero. Prea mulți copii ajung să asiste la divorțuri dureroase din care își revin cu greu. Urmează ani când la mama, când la tata, după cum e înțelegerea. Copilul intră într-un grafic de parenting, după cum pot și vor părinții, mai mult. O mamă îmi spunea ieri că fostul soț e mai conectat la copiii lui acum, după divorț, față de cum era înainte. Dacă atunci nu le vedea cu zilele sau nu se implica deloc în creșterea lor, acum e acolo, prezent, se simte. Ce amar am simțit în vocea femeii rănite, doar eu și ea știm…
De cele mai multe ori lucrurile o iau razna fix de la aceste lucruri: el îi reproșează ei ceva, ea se simte neapreciată, frustrată. Culmea, el nu face mai nimic din lucrurile pe care le pretinde de la ea. Ea să meargă acolo cu picii, ea să facă și aia și ailaltă. El doar măsoară calitatea ei de mamă. Nicio femeie nu primește bine astfel de remarci. Așa cum niciuna nu poate să treacă peste ele și așa încep discuțiile. Unele mai soft, în urma cărora partenerul e lovit de revelație și începe să își arate contribuția. Altele mai grele, în care cei 2 încep să se adâncească într-o izolare. Nu sunt doar copiii subiect de discuții aprinse într-o casă, mai sunt și alte nemulțumiri. Nu am văzut oameni care să trăiască împreună și să fie 100% mulțumiți de partener. Imposibil. Coabitarea e treabă grea. Cei care o înfăptuiesc pentru mulți ani ar trebui premiați, nu glumă.
Dar am găsit soluția! Oamenii deștepți învață din greșelile altora, nu din ale lor. De ce să ajungă la grafic de parenting după despărțiri răsunătoare? Mda, la câte cazuri noi se petrec în ultima vreme, nu e nimic de râs! Să ne facem, dragii mei, grafic de parenting și noi.
Ce e un grafic de parenting
Ar fi minunat ca totul să fie spontan și pornit din inimă. Adevărul e însă că e greu să fii spontan în zilele noastre cu supraaglomerarea de care avem parte. Prin urmare, ne facem un grafic săptămânal, cu toate reponsabilitățile personale, comune, de job și….copilul. Exact așa. Zilnic, cine stă și ce face cu copilul. Prin rotație. Pentru că cel mic are nevoie de scos afară, de plimbat, de dus la controale, la activități mai aproape sau mai departe de casă. Ok, poate facem și împreună niște lucruri. Adică așa e bine și normal. Dar e la fel de normal ca fiecare dintre parteneri să aibă și timp pentru el, dar și timp pentru puiul mic. Fără ca măcar să se întrebe ce face celălalt. Poate să stea și să se uite în tavan, dacă așa a decis și nu e rândul lui în graficul de parenting. Nu e treaba ta! Treaba ta e să te implici când îți vine rândul. Despre asta e echilibrul. Nu numai mama trebuie să le facă pe toate, tatăl e și el parte din proces. Sigur că nu vorbim de copiii foarte mici, alăptați și tot așa. Deși și acolo există soluții, dacă încercați și vreți.
Rezultatele? În primul rând: copil care simte că are 2 părinți, nu doar mamă. Copil vesel și fericit. Tată implicat. Nevastă mulțumită, familie fericită. Conectare strânsă între toți membrii familiei. Nu asta vrem cu toții?
Deci o să patentez asta cu graficul de parenting. Deja am feedbackuri foarte bune pe idee.
Vouă cum vi se pare? Veți face un grafic de parenting?
Vă aștept la rubrica PARENTING de pe blog!
