”Viața în spații restrânse, alături de un număr limitat de oameni (aceiași) are niște efecte comune, fie că este vorba despre statul în casă iarna în zonele rurale, izolarea într-un post de cercetare la Polul Nord sau, în situația actuală, izolarea la domiciliu în timpul unei pandemii.
În funcție de temperament și obiceiurile de viață anterioare izolării, oamenii vor răspunde în ritmuri diferite la această schimbare. Dintre reacțiile frecvent întâlnite, ne putem aștepta la iritabilitate, plictiseală, somnolență, un sentiment general de insatisfacție. În cazul pandemiei pe care o traversăm, situația este accentuată de faptul că vine după perioada de iarnă, când oricum scăzuseră ieșirile prin care ne încărcam bateriile și ne îndeplineam nevoia de diversitate. La aceasta se adaugă și nivelul scăzut de vitamine.
Pe de altă parte, creierele noastre sunt programate să caute stimularea dată de socializarea cu oameni diferiți. Avem nevoie să aducem un suflu nou din interacțiuni transformatoare cu alții și ne simțim mai în siguranță în grupuri.
În cazul de față, când nu ne putem conecta direct (față în față) la alți oameni dincolo de cei care locuiesc cu noi, avem posibilitatea să îi contactăm de la distanță prin apeluri audio sau video. Conectarea cu familia și alte persoane dragi nu contribuie la sănătatea mentală doar prin socializarea propriu-zisă și scăderea senzației de plictiseală, ci și prin faptul că avem ocazia să sprijinim pe cineva care are nevoie de noi. Se știe că o modalitate de a-ți ridica moralul este să ajuți pe cineva din altruism.
O altă cauză care stă la baza dificultății de a ne afla în orice fel de izolare este plictiseala, care arată că sarcinile pe care le avem au un grad de dificultate sub nevoia noastră de stimulare.
Fiecare om știe în general ce îl ajută să scape de plictiseală. De regulă, încercarea unei activități care implică noutate: citit, vizionarea de filme, reluarea unui hobby sau încercarea unuia nou, jocuri, proiecte prin casă, învățarea unei limbi străine etc.)
Atenție! În cazul filmelor, nu este recomandată vizionarea prelungită, ci alternarea unui episod cu o altă activitate, pentru a nu amorți creierul, care receptează pasiv informațiile, chiar și atunci când privim documentare. În plus, lumina albastră a ecranelor dereglează și ritmul circadian, prin inhibarea secreției de melatonină. Un efect pozitiv în reglarea ritmului veghe-somn îl au exercițiile fizice (ideal, în aer liber).
În perioada pe care o traversăm în prezent, sunt și multe persoane care nu se plictisesc, ci se simt, dimpotrivă, mai împovărate decât în mod obișnuit, fiindcă își continuă munca, dar sunt lipsite de sistemele de sprijin de până acum: grădinițe, bone, menajere; ceea ce pune o presiune mai mare pe ele. În cazul lor, plictiseala apare sub o altă formă – prin aceea că nu au posibilitatea de a ieși din rutinele zilnice să se încarce din alte părți. Și aici sunt valabile sugestiile de mai sus – fie un timp pentru sine, fie angajarea într-o activitate de familie cu un grad de noutate.
Frica este o altă componentă a izolării pe care o traversăm acum. Există multă nesiguranță față de ceea ce va urma, cât va dura; dar și frica de virus în sine și alte temeri conexe.
În cazul fricii, recomand să lucrăm pe două paliere:
- În exterior, să reducem numărul știrilor alarmante și să ne limităm sursele de informare la 1 – 2 de încredere, dar care prezintă faptele/cifrele cât mai neutru;
- În interior, să ne conectăm la emoțiile noastre și să ne acceptăm fricile, anxietatea și alte experiențe emoționale care apar. Pentru un exemplu de cum putem să navigăm peisajul emoțional în siguranță, revedeți Episodul 3 din Întreabă psihologul.
Poate că cea mai neplăcută parte a acestei izolări este aceeea că ea ne lipsește de multe dintre activitățile care ne ajutau să întoarcem spatele emoțiilor noastre, să nu fim nevoiți să ne ținem companie nouă înșine. Acest lucru poate genera anxietate, când nu suntem obișnuiți să ne acceptăm emoțiile, dar este o deprindere foarte valoroasă, odată ce am exersat-o.
Și, într-o notă mai spirituală, să ne amintim că întregul Univers (sau Multivers?) este oglindit în micro-spațiul unei picături de apă. Nu e nevoie să ne deplasăm sute/mii de kilometri pentru a experimenta noul. Cele mai fascinante călătorii sunt chiar cele pe care le putem realiza în propriile adâncimi, dacă acceptăm provocarea de a ne uita. De cele mai multe ori, ele încep cu emoția.”
text de Elena Iorga, Psihoterapeut de cuplu și familie
Aici sunt toate episoadele proiectului ”Întreabă Psihologul„.
#emotionalfitness
