”Frica este poate răspunsul cel mai frecvent întâlnit la perioada pandemiei pe care o traversăm cu toții. Dar ea nu a venit cu pandemia; o cunoaștem fiecare de mult. Unii am făcut cunoștință cu ea mai direct, alții mai mascat.
Ce face ca acum să fie mai mult în prim plan este poate faptul că e cumva mai mult permis, mai acceptabil social să o recunoaștem. E pandemie – aproape tot globul pămîntesc este cuprins de frică (fiecare cu ale lui). Și poate pare mai prezentă și fiindcă s-au redus mult din activitățile care ne distrăgeau cu succes atenția de la emoții până acum, iar frica se număra printre ele.
Așa că, haideți să ne uităm puțin la ea:
Frica e o emoție care ne dă fluturi în stomac, puls crescut, tremurat, paloare și ochi mari, ne face să ne dorim să fugim, să ne protejăm, deși alteori ne poate și îngheța. Este modalitatea minții de a ne semnaliza pericole. Se consideră că frica este generată de ceva din exterior, iar anxietatea de ceva din interior.
Ca orice emoție, frica nu este nici ea bună sau rea. De aceea, scopul meu nu este să ajut pe cineva să nu o mai simtă, ci mă interesează să îi redau funcția protectivă pe care o are. Există niveluri la care teama este normală (cumpăr 2-3 pungi de făină, deoarece nu mai ies la cumpărături așa de des) și niveluri care ne fac să pierdem contactul cu momentul prezent (cumpăr un bax întreg, de teamă că vine sfârșitul lumii și nu voi mai găsi).
Problema cu frica nu este frica în sine, ci mai degrabă frica de frică, ce face ca noi să avem una din două reacții la această emoție, care nu ne sunt de folos:
- o evităm, distrăgându-ne atenția cu diverse activități sau pretinzând că nu ne afectează (închidem în felul acesta ușa si pentru celelalte emoții și facem alegeri în funcție de ceea ce nu vrem să simțim, nu în funcție de ceea ce ne dorim să facem);
- o menținem prezentă în conștiința noastră permanent, agățându-ne de ea ca de ceva sigur, care ne oferă stabilitate în fața necunoscutului – cunosc frica; e mai la îndemână să retrăiesc această emoție cunoscută, deși neplăcută, decât să plonjez în necunoscut (dacă este timpul să lupți, să te aperi sau să te ascunzi, încetezi să creezi, să îți imaginezi, să înveți, să îți deschizi inima, să mergi în profunzime, să stai liniștit).
Ce m-ar ajuta, în schimb, cu adevărat atunci când mă confrunt cu frica?
- Să mă împrietenesc cu ea – o simt în corp, pentru că asta mă eliberează (Am simțit frica și nu am murit! Mai rău de atât nu are cum să fie, m-am confruntat cu ea deja). Acum sunt pregătit să merg mai departe.
- Îmi observ gandurile și efectele lor, fără a le judeca (ce experiență mă face să cred asta acum? Această frică are o funcție de protecție sau nu?) Mă confrunt cu informațiile pe care frica mi le dă despre ceea ce este de speriat și le evaluez logic, pentru a deosebi teama normală de cea exagerată (Care e probabilitatea ca X să se întâmple? Ce pot face pentru a fi mai pregătit să depășesc o situație?)
- Mă ancorez în prezent, pentru că aici sunt toate resursele pe care le pot accesa pentru a face față oricărei provocări. Puterea mea este în prezent. Ceea ce este cu adevărat în controlul meu este felul cum îmi petrec timpul, pot alege în ce investesc energie acum (Am acum destulă mâncare? Sunt acum sănătos?)
- Înțeleg faptul că anxietatea/frica fac parte din viața unui om și am de ales clipă de clipă dacă mă alătur isteriei de masă sau dacă sunt ancorat, echilibrat, curios, în contact cu emoțiile mele.
Să mulțumim, așadar, minții noastre pentru faptul că este mereu vigilentă și vrea să ne ajute aducând în prim-plan ceea ce consideră ea că este periculos. Și apoi să decidem să nu predăm puterea noastră fricii.
Resursă
Rețete împotriva îngrijorării, de Lawrence Cohen”
Text de Elena Iorga, Psihoterapeut, colaborator în proiectul ”Întreabă psihologul!”, un proiect florinabadea.ro.
