Următoarea întrebare din campania dedicată vouă ”Întreabă psihologul” este despre ce facem cu viața noastră/relația de cuplu după apariția copiilor. Psihoterapeutul de cuplu și familie Elena Iorga ne-a răspuns astăzi în detaliu pe această temă, sperăm să vă ajute.
Î: De când am născut și până în prezent, când bebe are 1 an, relația cu soțul meu a pălit de tot. Abia mai avem timp să vorbim despre noi și parcă nici chef nu mai am de acest subiect, ca în trecut. Copilul mă acaparează de tot, iar el e tot timpul la serviciu. Cu toate grijile casei și tot ce ține de copil, viața noastră după apariția înseamnă doar aspecte gospodărești. Dar niciunul dintre noi nu aduce acest lucru în discuție și eu mă tem să deschid subiectul.
R: Citind rândurile de mai sus, am înțeles frustrarea legată de modificările aduse de viața în 3 și că ea e accentuată de temerea de a aduce acest subiect în discuție. Faptul că este o schimbare normală (mai ales dacă nu există ajutor din afara familiei nucleare), nu scade frustrarea faptului că partenerii de cuplu resimt o pierdere față de relația pe care au avut-o până la apariția copilului. Și sentimentul acesta ne arată că avem o nevoie neîndeplinită.
Fiindcă este vorba despre o nevoie care ține de relație, este greu să o gestionăm fără să discutăm. De aceea, ce mi se pare esențial este să abordăm teama de a deschide subiectul.
Când ne temem să deschidem cutia Pandorei, ne păcălim pe noi înșine că, dacă nu vorbim, poate mai există o șansă de a se rezolva lucrurile de la sine. De fapt, ceea ce facem este să ne ferim de suferință:
- Suferința de a privi în față îngrijorarea legată de schimbările apărute în cuplu;
- Suferința generată de gândurile catastrofice legate de ce înseamnă aceste schimbări pentru viitorul cuplului;
- Suferința legată de gândul că partenerul ar putea fi mai puțin interesat de discuția aceasta;
- Disconfortul de a aborda o temă de discuție care nu este la îndemână, pentru care nu ne-am format un pilot automat;
- Durerea legată de povestea pe care ne-o spunem despre noi ca urmare a acestor schimbari…
Reluând ideea despre acceptarea emoțiilor din episodul trecut, în încercarea de a nu suferi, noi ne provocăm mai multă suferință. În exemplul de față, decizia de a evita emoțiile neplăcute ce vin la pachet cu discuția despre starea relației, întreține problema prin faptul că nu se acționează la niciun nivel.
Cel mai probabil, în paralel, și partenerul suferă în tăcere, așteptând o schimbare în mai bine. Și, chiar dacă nu ar fi așa, deschiderea unui astfel de subiect nu arată decât interes pentru relație. Ce este foarte important este să abordăm nemulțumirile existente cu un vocabular din gama dorințelor și nu a reproșurilor. Vorbim despre ce ne dorim, nu despre ce nu a făcut celălalt.
Este adevărat că în viața după apariția copiilor, timpul nu va mai fi niciodată același, că avem nevoie să învățăm să dansăm în ploaie, să ne adaptăm din mers și să ne găsim timp pentru noi (noi înșine și noi în cuplu) printre picături; să valorizăm și să valorificăm fiecare 5 minute de liniște împreună.
Deși întrebarea nu conține neapărat vreun indiciu clar privitor la viața sexuală a partenerilor, aș dori să ating și acest subiect, deoarece face și el parte din relația de cuplu adultă.
Din păcate, sexualitatea este încărcată de atât de multe mesaje generatoare de critică și rușine față de propriul corp, încât devine și mai greu să deschidem o discuție despre ce ne dorim/ne place/ne lipsește.
Există trei tipuri de mesaje culturale negative pe care le primim de pe paliere diferite. Iar a fi conștienți de ele ne eliberează într-o măsură de sub puterea lor:
- Mesajul moral (Ești rea): direct sau voalat, ni se transmite mesajul că fetelor cuminți nu le place sexul. A fi atractivă sexual și a fi demnă de iubit par sa se excludă reciproc.
- Mesajul medical (Ești bolnavă): funcționarea sexuală trebuie să se întâmple într-o ordine precisă și, dacă nu experimentezi plăcerea în mod similar cu majoritatea, ai o problemă care trebuie rezolvată.
- Mesajul media (Ești inadecvată): dacă nu arăți ca șablonul social impus, nu ești dezirabilă. Ești simultan prea grasă și prea slabă, ai sânii prea mari și prea mici etc. Pe scurt, corpul tău nu este ok. Și dacă, totuși, îndrăznești să te simți bine în pielea ta, ești o înfumurată!
Cu toate aceste mesaje negative legate de sexualitate, este foarte greu să ne amintim că suntem minunate/minunați exact așa cum suntem, că toate tipurile de corpuri pe care le locuim sunt normale și frumoase exact așa cum sunt și că ne putem bucura de ele chiar acum, fără să mai așteptăm nicio schimbare. Și fără să ne facem griji pentru schimbările ireversibile care au apărut după aducerea pe lume a copiilor, în cazul femeilor.
Așadar, cum ai aborda discuția cu partenerul tău despre relația dintre voi, dacă ai avea garanția că nicio emoție pe care o vei experimenta nu te va doborî și că ești deja frumoasă, normală, iubită și dorită exact așa cum ești acum?
Eu aș spune, la final, că viața noastră după apariția copiilor va putea fi la fel de frumoasă sau chiar mai frumoasă, depinde doar de noi. Și, ca de obicei, cheia este comunicarea!
Resurse:
- Arta de a făuri oameni, de Virginia Satir (plină de exerciții frumoase de comunicare în familie);
- Arta sexualității, de Emily Nagoski (darâmă mituri despre sexualitatea feminină, într-un stil amuzant și științific).
