Poate e doar boală de începători, dar câteodată așa mă ia lipsa de chef când vine vorba de sală!! Tocmai când antrenorul îmi spune că ar fi momentul să intensific antrenamentele. Sau poate e vremea de primăvară, acuș cu soare puternic, după amiază cu stropi de ploaie. Dar cel puțin 1 dată pe săptămână nu am chef. Și dacă mă las copleșită de nechef, simt că nici randament nu dau. Pentru că nu mă pot concentra suficient, nu am stabilitate, nu mă ascultă mușchii, respirația e aiurea. După câteva episoade din astea, mi-am dat seama că trebuie să fac ceva să mă motivez singură. Adică îmi e clar că nu vreau să renunț. Exclus, e proiectul anului, în are am decis că investesc timp, bani și energie. Plus de asta, cum o să le motivez eu pe clientele mele să facă mișcare, dacă eu mă las??
Antrenorul îmi spune că cel mai prost antrenament e cel pe care nu îl facem. Slavă cerului, până acum m-am ținut cu dinții de program. E drept, mi-am propus în mod realist antrenamentele. Nu mă mai supraestimez, că după aia voi fi dezamăgită și mi se va părea că nu fac bine nimic. Mai bine așa, planuri realiste și rezultate realiste. Plus că nu mă grăbesc deloc, nu plec nicăieri, sala rămâne pe loc, m-am obișnuit cu locul, cu oamenii, cu programul. Cumva, programul de sală și încă un alt proiect personal pe care îl am în mijlocul săptămânii m-au făcut mai eficientă, în general. Simt că am mult mai multă grijă de timpul meu. E provocarea anului, v-am povestit: să fac lucrurile mai eficient. Adică efort mai puțin și rezultatele dorite, pe scurt.
Așadar, sunt zile când nu am chef. Nu m-aș da jos din casă. Nu aș vrea să fac nici cel mai mic efort. Numai când mă gândesc la greutățile pe care trebuie să le ridic sau le unele exerciții care îmi pun la încercare mobilitatea și echilibrul, mă cuibăresc și mai bine între cearceafuri. Bine că am o minte zdravănă, exersată. Și că auto-motivația a funcționat dintotdeauna, mai puțin în momentele în care m-am lăsat învinsă că am vrut. 🙂
Deci, ce fac când nu am chef de sală?
- Să fiu sinceră, mă gândesc că mi-am luat angajament public că mă țin de sală! Știu că nu am tracking device și că nu știe nimeni ce fac eu zilnic, dar eu nu vreau să mint. Faptul că am promis aici că mă țin de treabă e sfânt. De ce să mint oamenii și să mă mint și pe mine? Pentru ce, care să fie miza? Deja simt că sunt pe marginea patului, în șezut, numai când îmi amintesc asta.
- Țin bonul de casă aproape, pe noptieră, lângă rezoluțiile pe anul acesta. Numai când mă uit la el, mă ia cu amețeală. Antrenamentele cu instructor sunt un serviciu premium. E una dintre cele mai mari sume pe care mi le aloc doar mie în fiecare lună. Prin urmare, sunt deja în picioare, nu vreau să arunc bani. Evitarea risipei e unul dintre principiile mele de viață.
- La dușul de dimineață, mă uit bine în oglindă. Îmi place că s-a subțiat talia. Și că încep să se contureze brațele. Mă trezesc de-a binelea. E clar că deja 1/2 din nechef mă părăsește. Dacă îmi pun și tricoul, talia se vede și mai bine, încep să simt entuziasm.
- În drum spre mașină, îmi amintesc obiectivul. Știți că mereu spun de momentele în care ne e greu și vrem să renunțăm la ceva. Cea mai bună strategie e să ne întoarcem la motivație și obiectiv. Îmi amintesc deci că anul acesta vreau să urc în Piatra Craiului, să mă apuc de înot și să aprofundez unul dintre sporturi. Deci am nevoie de antrenamentele cu S. Și nu îmi permit să lipsesc de la niciun antrenament, dacă vreau să îmi ating obiectivele.
- Nu imi place playlistul de la radio. Deschid youtube și îmi pun playlistul meu. După 5 minute sunt de-a dreptul entuziasmată. Nu mă mai deranjează nici moartea traficului din fața mea, deja țopăi la volan.
- Ajung la sală fredonând, mă întâlnesc cu prietena mea. Am corupt-o și pe ea să vină. 1 dată pe săptămână ne antrenăm împreună. Aștept cu nerăbdare data asta. Azi am râs de ne-am prăpădit și am bârfit o grămadă. Spre bucuria lui S., care tot număra acolo și noi depășeam seriile stabilite, fără să ne dăm seama. Vă zic, însoțirea la sală cu cineva drag/plăcut/amuzant/prietenos face minuni. Nici nu simți când trece timpul și parcă e mai fun, parcă nu simți că e de muncă.
Ce mai fac:
- Uneori îmi readuc în corp starea de energie pe care o simt după un antrenament. Mă ajută și asta.
- Tratez antrenamentele ca pe cele mai importante întâlniri din agendă. De fapt, asta și spun. Am o întâlnire. Deci în capul meu așa e poziționat antrenamentul. Altminteri ar fi la ”și altele”, care de obicei nu sunt luate suficient în serios.
- Câteodată asociez antrenamentul cu o recompensă plăcută. Au ei acolo o cafea bună. Mă motivez cu aroma ei, o simt în nări. Niciodată însă cu ciocolată sau brownie sau freshuri sau grăsimi. Oricum, antrenamentul e o recompensă, pentru că efortul pe care îl fac aduce după sine eliberarea endorfinelor în creier. Deci știu sigur că urmează o stare de bine. Trece un pic de timp până când creierul învaţă să recunoască antrenamentul ca pe o sursă de plăcere. După care e posibil să deveniți un freak al sălii de sport, adică genul care de Paști e la sală. 🙂
- O sun pe Carmen. E prietena mea care mă bate la cap să mă apuc de sport, de mulți ani. Abia anul trecut a reușit să mă convingă. Ea face yoga de 6 ani și anul trecut și-a luat diploma de instructor de yoga. Orele cu ea sunt o recompensă în sine. În concluzie, dacă vă înconjurați de oameni care au pe lista de priorități sportul e mai probabil să rămâneți motivați mai mult timp. E ideea cu anturajul, știți? 🙂
- Ieșirile în weekend, când merg pe jos sau urc pe vreun munte și nu gâfâi mă super motivează. Simt eu că am rezistență mai mare și că sunt capabilă de mult decât acum 3 luni.
- Ieri am ridicat o oală de mâncare cu o singură mână. 🙂 Era stânga, după aia mi-am dat seama. Nu mi-am propus performanța asta, dar am fost conștientă imediat că mi-am putut folosi un membru oarecum atrofiat muscular.
Deci unde se duce lipsa de chef când se duce? Nu știu și nici nu mă interesează. Probabil la altcineva. Eu mă bucur că nu mă mai târcolește pe mine. E perfect.
Așadar, am 3 luni de când mă antrenez și nu regret nicio clipă. A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o la finalul anului trecut.
Voi cum mai sunteți cu mișcarea? De câte ori vă antrenați pe săptămână? Ce fel de antrenamente faceți?
Sursa foto: arhiva personală
