Eram concentrată pe ceva la birou, cu ochelarii pe nas. Soră-sa lucra pentru școală. O liniște cum rar trăiesc de când a început izolarea asta. Și care durează de obicei extrem de puțin. Așa că nu îmi doresc niciodată să o tulbur. Și în liniștea aia, Fetița Surpriză mă întreabă: ”Mami, de ce mi-ai ales numele Maria?”. Uau, am rămas cu mâna în aer, în drumul ei către tastele laptopului. De uimire, n-am mai înghițit nici gura aia de cafea. M-am trezit că mă înec cu ea, în timp ce am luat-o în brațe pe micuța cu ochii verzi.
”Iubita mea, ce întrebare frumoasă!” – atât am putut să rostesc în timp ce mă înecasem.
Dar copilul voia răspunsul. S-a desprins din îmbrățișarea mea și m-a mai întrebat o dată: ”Mami, de ce mi-ai ales numele Maria?”.
M-am dat jos de pe scaun și m-am așezat lângă ea. I-am spus simplu, așa cum simțim noi: ”Pentru că Maria este numele celei mai iubite și mai importante femei, Maica Domnului, mama lui Iisus. Care are mereu grijă de noi și ne ocrotește cu iubirea ei.”
Copilul s-a uitat la mine ochii lui mari și verzi, cu genele lungi și mi-a răspuns:
”Nu, mami, tu ești cea mai importantă și iubită și care ne ocrotește!”.
Șah, mat. Am plâns, ferindu-mi ochii de ai ei.
Am luat-o în brațe și i-am mulțumit încă o dată Mariei de sus, mama Bunuțului, pentru copiii mei minunați pe care mi i-a oferit când nici nu mai visam.
