Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Ne vedem vineri la Gaudeamus 2023? La ora 17.30

Vineri, la 17.30, sunt la Târgul de Carte Gaudeamus 2023, din București, pentru o dezbatere despre corp organizată de Editura Herald. Particip în panelul de vorbitori, alături de Cristina Bâra – terapeut somatic și formator Compassionate Inquiry și Monica Măgureanu – practician Compassionate Inquiry. Dezbaterea va fi moderată de Anca Mazilu – realizator TV.

Participarea mea este în calitate de health coach și practician Somatic Experiencing în formare, de facilitator și mentor pentru sute de femei în ultimii 7 ani, care au învățat că nu este suficient să avem grijă la mâncare pentru un stil de viață sănătos. Și că atunci când vorbim despre mâncare și kilograme, pe termen lung nu ne ajută număratul de calorii, ci relația cu propriul corp.

Dezbaterea e prilejuită de apariția în vara acestui an a cărții          ”Somawise” a lui Luke Sniewski, autor căruia i-am și luat interviu în exclusivitate când a venit în România. Puteți citi AICI interviul, dacă nu știți de el.

Cu ocazia Târgului Gaudeamus 2023, ne găsiți la standul nr 17, începând cu ora 17.30. Dezbaterea va dura o oră și sper ca după aceea să mă întâlnesc cu aceia dintre voi care doresc să ne salutăm în persoană.

Dacă nu ați auzit până acum despre ”somawise”, trebuie să știți că Luke o definește ”cunoaștere de sine prin intermediul corpului”.Îmi place mult cartea scrisă de Luke pentru că mesajul lui este de a coborî din minte în corp, dar nu de a exclude mintea total. La urma urmei, pentru echilibru, extremele nu sunt bune deloc și a nu-i da minții rolul important în viața noastră ar fi o extremă.

Am regăsit în carte o mulțime de concepte pe care eu deja le foloseam la retreat-urile și în programele mele până să citesc cartea. De altfel, am aflat că autorul însuși a făcut health coaching și consiliere de nutriție înainte de a deveni terapeut somatic și practicant al metodei lui Gabor Mate. Printre concepte se numără: disconfortul conștient, nemișcarea tăcută, acceptarea radicală de sine și aducerea corpului în relații.

V-am făcut curioși? 🙂 AICI este cartea și sunt sigură că va fi cu reducere la târg.

În ultimii 3 ani corpul a devenit filtrul prin care judec lumea înconjurătoare și relații. Toate răspunsurile s-au găsit acolo și continuă să mă uimească acest fapt. O parte din misiunea mea actuală include și să îi fac pe alți oameni să își descopere răspunsurile la toată întrebările, care se află depozitate în corpul lor.

Ne vedem deci vineri, 24 noiembrie, la târgul de carte Gaudeamus, la standul 17, al editurii Herald? M-aș bucura de o strângere de mână sau de o îmbrățișare generoasă.

See you soon!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.