Nu trebuie să faci nimic deosebit și să dai nimic, dacă simți că nu poți

Nu ne place nici nouă ce se petrece, avem multe întrebări și multe neliniști. Suntem conștienți că deși noi facem tot ce ne stă în putere ca să fim sănătoși noi și ai noștri, nu totul depinde de noi. Toată comunitatea poartă răspunderea pentru binele general, de la micro la mare. Suntem îngrijorați pentru sănătate, dar și pentru cum va arata viața noastră de acum încolo. Psihologii ne spun să o luăm ușor, să trăim azi pentru azi, mâine pentru mâine, că așa ridicăm nivelul de conștientță și îl reducem pe cel de anxietate. Tot ei ne spun însă că scopurile sunt bune, prin urmare n-avem cum să nu ne gândim la viitor. Una din prietenele mele îmi spunea că ea abia așteaptă să se deschidă granițele la vară, că e prima la poartă. Apropo de scopuri. N-am vrut s-ai dai în cap scopului ei, așa că doar am râs.

Noi ne ferim de știrile excesive și de rulat canale obsesiv, ca să mai putem dormi noaptea. Ne petrecem timpul în bula noastră cu alte lucruri, fiecare după scopul lui. Eu scriu pentru blog, multe din proiectele de la început de an s-au pus pe hold, însă au apărut și altele, soțul scrie la lucrarea de doctorat. Desigur, încercăm să facem toate astea după un program de lucru, deși nu ne putem lauda că suntem maxim de organizați. Copilul mic face pipi foarte des (glumește, îi place la baie) și vrea să fie însoțit mereu, gustările sunt dorite din oră în oră, temele și lucrările pentru clasa a 5-a curg gârlă și, deși ne-am putea retrage fiecare în camera lui, să zicem, preferăm să stăm toți în dining, la masa plină ochi cu cărți, laptopuri, telefoane, tablete, cărți de colorat, acuarele și alte asemenea. O masă care de sărbători strânge 10 persoane, cel puțin, iar acum ne are pe noi 3, cu pitica din când în când cățărându-se pe ea.

Copilele noastre sunt ok, deși eu mă îngrijorez pentru ele, pentru faptul că nu le mai vede soarele zilnic, nu mai aleargă și nu se mai joacă cu prieteni. Asta-i esența izolării, nu-i așa? Deși tot asta e și esența vieții și a dezvoltării copiilor: mișcarea în aer liber și la lumină, plus joaca și interacțiunea. De o lună încoace, nu le-am lăsat nici măcar în curtea interioară, pe care o împărțim cu alte 9 familii și care e plină de trotinete, biciclete, mașinuțe, mingi și avem chiar un coș de baschet instalat de un vecin care lucrează în domeniu. Un paradis până acum 1 luna. Dar, după părerea mea, la fel de periculos că în parc, în vremurile astea. Căci o e zonă pe care o împart 30 de oameni, cu o poartă comună, clanțe și obiecte pe care le atingem toți.

Le e dor de bunici și cea mică nu poate înțelege de ce nu mai vin mamaia și tataia pe la ea. Le e dor de colegi și de prieteni, de doamna educatoare și de profesori. Le e dor de viața lor și probabil că singurul motiv pentru care nu plâng și nu se dau cu fundul de pământ e că noi ne păstrăm calmul.

Aș vrea să va spun, ca mulți din coach-ii din online despre cât de echilibrată sunt eu în această perioadă, cât de multe cărți am citit și cât de multe idei am pentru voi. Despre programul meu riguros, de care mă țin cu sfințenie. Adevărul e însă că nu e una dintre cele mai productive și organizate perioade din viața mea. Mai ales din cauza grijilor pe care mi le fac și mai ales pentru copii și sănătate. Practic, aș fi împotriva naturii mele omenești dacă aș continua să fac neclintită, ca un roboțel, ceea ce făceam și înainte. Ba, mai mult, am descoperit ce intuiție am, căci la începutul anului decisesem deja să reduc mult din activitățile anului trecut, urmând ca abia din iunie să reiau consilierile. Și nu mai vorbesc de faptul că una e să locuiești singur sau cu cel mult un partener și alta e să ai și 2 copii zilnic de mână în casă.

În aceeași ordine de idei, azi dimineață am citit o postare în online, care vorbea despre cât de răspunzători sunt creatorii de conținut în aceste perioade și cum ar trebui ei să se adapteze la vremurile acestea. Cum ar trebui ei să dea mai mult, decât să primească. Săptămâna trecută, altcineva spunea să nu ne mai uităm în gura bloggerilor care recomandă mâncare, că ei au de câștigat din recomandări, că e vremea online-ului acum. Aseară am vorbit cu o clientă care îmi spunea că remarcă reținerea mea zilele acestea. Azi m-a sunat o prietenă din altă țară care mi-a povestit că nu se simte deloc creativă, în timp ce în jurul ei pare că toate lumea face lucruri speciale acum. Ar mai fi câteva, dar cred că ați prins ideea.

După mine, ideea e așa: e bună și criza asta la ceva, că vedem exact oamenii, omenia lor, empatia și întunecimea minții fiecăruia. Părerea mea e că, uneori, reținerea spune multe despre un om. Nu, nu e obligatoriu să faci nimic, dacă nu simți că trebuie să faci sau dacă nu poți face. Dacă nu e plin rezervorul tău, cu greu poți da oricum ceva. Și nu trebuie să fim toți suflete speciale, pline de dăruință. Criza asta ne-a prins pe toți în momente speciale. Și da, este o criză, acum nu mai sunt zile normale. Din diferite puncte de vedere, ne-a prins cam cu pantalonii în vine, pe mulți dintre noi. Așa că hai să jucăm măcar cartea omeniei și a bunului simț fiecare, să stăm pe acasă cât de mult putem, să ne ținem copiii cu noi, să ne păzim părinții de boală și să vedem cum ne putem salva fiecare ce avem de salvat – joburi, proiecte, falimente, credite și alte necesități, că de lux putem vorbi puțini dintre noi. Mai ușurel cu invidia pe bloggeri și creatori de conținut (dar nu numai), că dacă ar fi fost așa de simplu făceau și alții ce fac ei, mai ușor cu părerismul legat de devoțiunea pentru comunități atunci când în grija ta ești doar tu și cel mult o pisică, când n-ai probleme de sănătate care să te țină zilele astea prin spitale și, când, în general, te cam plictisești declarat muncind de acasă și ai toată vremea din lume să ai opinii pe orice. Fără măcar să vezi bine nici vârful eisbergului, darămite ce e sub apă tulbure.

Dragi prieteni, e presiune destulă zilele acestea. Învățăm toți să ne adaptăm unei alte realități. Nu știm ce va fi după, dar nu mai presupuneți că toată lumea vrea la munca pământului și că toți vor întoarcere la lucruri simple (ce-o fi însemnând asta pentru fiecare). Mulți dintre noi eram chiar fericiți cu viața noastră și știam asta, nu am avut nevoie de criză ca să devenim conștienți. Ne vrem viața înapoi, că n-am alergat niciodată după cai verzi pe pereți. Nu, nu e nevoie ca unii să răsară pe aici și să îi facă pe alții să se simtă vinovați că nu dau suficient sau nu fac suficient pentru alții. Avem destule probleme deja, haideți să ne vedem fiecare de treaba lui și să ținem aproape unii de alții, cu gânduri bune și fără judecați. Și să dăm atât cât ne simțim în stare, azi, aici, acum. În speranța că poate mâine ne vom putea aduna de pe jos și vom reuși să dăm mai mult.

Rămâneți sănătoși, că e cel mai important!