Mă trezesc cu organizarea casei în cap. E clar că trebuie să mai sparg bula mea, că deja și-a făcut treaba: mesajele sunt în inconștient. În timp ce trag de pleoape, care nu se lasă și nu se lasă, încerc să îmi dau seama ce mă stresează. E totuși doar ora 7.00. Ce fac la 14.00, dacă îmi dă târcoale de acum?? Adevărul e că nu am plănuit nicio fantezie obositoare săptămâna asta. E Săptămâna Mare, totuși, de ce trebuie să mă preocupe până la obsesie casa? E o săptămână pe care am ocazia să o trăiesc în tihnă, nu mă zorește nimic și nici nu mă verifică nimeni.
Provin dintr-o familie unde, pe linie maternă, femeile s-au spetit mereu până la epuizare, înainte de Paști. Spuneți și voi, ai 6 zile la dispoziție, în care dacă nu preiei fiecare fir de praf din casă și nu iei la rost fiecare colț, nu ești fericită. În paralel, încingi cuptoarele, îți sumeți mânecile și îi dai motor pe tot ce se poate coace. Când vezi așa ceva de mic copil, nu ai decât 2 drumuri: ori urmezi calea asta întocmai ori îți promiți că nu vei face asta niciodată.
Am ales calea a 2-a. O vreme m-a ajutat chiar faptul că munceam pe brânci până în buza sărbătorii. Acum, dacă mă gândesc, nu știu dacă nu mi-am atras asta ca să scap de organizarea și curățarea casei în mod obsesiv de sărbători. Probabil simțeam că am ceva în genă și din lifestyle încercam să o dreg. 🙂
Mi-a ieșit cu nota 10. După care, nu am mai lucrat pentru alții și m-am aflat în căutarea echilibrului. M-am trezit în fața geamurilor în apropiere de sărbători, cu oalele în față și cu genele gata să izbucnească. M-am oprit sau m-a oprit Bunuțul, căci nu m-au lăsat copiii. Cu 2 copii în casă nu te poți dedica 6 zile non stop doar geamurilor și perdelelor și coacerii de bunătăți. Pentru că natura e deșteaptă, copiii cer mâncare și atenție. Adio gene, care va să zică!
Dar mai e ceva. În ultimii ani, de când ne-am mutat aici, am tot studiat metode de organizare a casei. E la mare modă Marie Kondo și mai sunt niște guru. Când dau click pe video-uri cu ei simt că mă apucă anxietatea. În afară de organizarea bagajului de călătorie, care mi se pare maxim de folositor (o știam oricum dinainte), nimic nu mă inspiră. Simt că nu se potrivește cu mine. O fi gena de vină?
De fapt, eu aveam deja un obicei, de la apartament și care se dovedește foarte eficient. Pentru mine, desigur. La fiecare trecere dintre anotimpuri fac o verificare de dulapuri și mă descotorosesc de tot ce simt că e inutil și nu mă mai reprezintă. Da, am citit toate categoriile alea după care trebuie să îți sortezi lucrurile, dar eu nu pot așa. Am dat o dată după principiul ăsta câteva lucruri, la care mă gândesc și azi. Sunt în stare să merg după ele la oamenii respectivi, să intru prin efracție și să le iau din dulap. De ce? Pentru că nu eram pregatită să le dau.
Noi, oamenii, ținem în dulapuri și în case lucruri nu pentru ele. Ci pentru noi, cei de atunci, când le-am achiziționat. Pentru viața noastră de la momentul ăla. Mi-a fost așa rău în prima sarcină și m-am îngrășat așa mult, încât la final, mi-am aruncat toate lucrurile de atunci. Aș fi fost în stare să le dau foc, ca să simt că dispare Florina cea lăbărțată și pătată de atunci. Nu același lucru se întâmplă cu lucruri din perioada în care l-am cunoscut pe soț sau cu lucruri de bebeluși. Am și acum câteva obiecte vestimentare de la unul dintre joburile care mi-a plăcut cel mai mult din viața mea profesională. Nu m-am putut despărți de ele, pentru că nu m-am despărțit de mine, cea de atunci.
Cam de asta nu cred în metode de organizarea casei, de Paști și mereu. Nu suntem roboți, suntem oameni, suntem emoții și amintiri. Nu suntem lucrători care intră la curățenie în casa altuia și aruncă tot ce li se pare gunoi. Suntem în coconul nostru unde am strâns bucăți din viața noastră, reprezentată de lucruri. Abia când vine ceasul să ne despărțim de trecut, le putem pune în pungi și le trimitem mai departe. Nu cred în lucruri făcute cu forța și bifate după experți.
La fel cu bucătăreala. Am gătit zilele astea mai mult ca terapie. Dar când stai în casă și nu faci mare efort, nevoia corpului de hrană nu e așa mare. Și dacă de acest Paști, în plină pandemie internațională, nu ne întâlnim cu nimeni, ce rost are mâncarea multă? Că doar n-o putem împărțim cu nimeni. La masă cu mama și cu tata, cu fetele, cu prietenii, mâncarea multă și diversă avea sens. Știți, la fel ce spuneam mai sus. Suntem oameni, nu roboți. Avem nevoi spirituale, nu doar de mâncare. E ceea ce ne deosebește de animale. Dacă nu suntem în comuniune, măcar să trăim cumpătat. La vorbă, la chip, în bucătărie și în relații.
Un Paști binecuvântat nouă, tuturor!
P.s: Mamă și tu, buna mea din cer, cu voi am avut cele mai frumoase sărbători! Nu vă faceți griji, am supraviețuit cozonacilor și salatelor boeuf, o voi face în continuare. Love, love!
Despre casă, organizare și ale bucurii
Am început să scriu despre casă, când ne-am mutat aici, acum 2 ani și jumătate. A fost un proiect important pentru noi, căutam de multă vreme o casă spațioasă.
Dacă vreți să vedeți cum arăta la momentul mutării, căutați Operațiunea casa nouă. E un proiect susținut de BeanZ, un brand de cafea cu care am colaborat la vremea respectivă. Sunt mai multe episoade, sper să vă placă.
Aici jeleam după apartament. 🙂 Câteodată mă bănuiesc și eu de bipolaritate, recunosc.
Apoi, după ce am mai prins experiență, am scris unul dintre articolele care s-au viralizat bine pe Facebook, văzut de peste 100.000 de oameni. Asta pentru că răspunde multor întrebări ale voastre, celor care cochetați cu ideea de a vă muta ”pe pământ”. Voi relua, căci mai sunt multe întrebări fără răspuns. Plus câteva idei pe care chiar vreau eu să vi le spun. Pentru că achiziționarea și organizarea casei sunt unele dintre cele mai importante decizii din viața oamenilor.
Aștept întrebările voastre, dacă aveți, pe tema aceasta.
Sărbători luminate să aveți!
