Categorii
Blog Travel, Sports & Fun

3 ținute de Paști. Căci e tot Paști! E luminat, e fericit, chiar dacă e diferit!

În plină pandemie, izolată acasă și tot nu pot spune că îmi ajunge timpul. Nici nu știu cum reușesc unii oameni să se plictisească. Azi, cum făceam eu planul de bătaie pentru puținele lucruri pe care le vom găti de Paști, am avut o sclipire. Mi-am amintit de proiectul drăguț al Ionelei Năstase, unul din ele. Ea și soțul ei, de când a început izolarea, iau masa sâmbătă seara în oraș. Vorba bine. Adică se îmbracă drăguț și servesc cina în diningul lor, cu mâncare comandată. Apoi el o invită la dans sau așa îmi imaginez eu. Știți că sunt foarte sensibilă la romantisme, așa că nu am linie clară între realitate și imaginație. Prin urmare, m-am lăsat inspirată și am zis că îmi voi compune câteva ținute de Paști.

Ca în copilărie. Și ce dacă e pandemie? E tot Paști, e luminat, e fericit, chiar dacă e diferit. Și nu trebuie să fie trist, cu noi în pijamele. E suficient că în oglindă nici nu ne mai vedem de bărbi (poate domnii), ori de sprâncene (poate doamnele). Dacă inima e ușoară și zâmbetul larg, tot Paștele nostru e. Tot noi suntem. Tot aici, pe pământ, la noi acasă, cu ai noștri.

Așa că am fugit repede la dressing și am început să scotocesc prin el. Uau, de câtă vreme nu am mai luat la mână hăinuțele mele dragi! Am observat imediat că am 3 piese cu etichetă. Le primisem chiar înainte de nebunia asta. Dar era februarie, era frig și nu am avut unde să le port. Așa că voi avea 3 ținute de Paști. Gata cu pijamalele, gata cu jeanșii!

Fiecare dintre cele 3 ținute de Paști are și o poveste. Nu doar că nu am apucat să port hainele respective.

Să vă povestesc. Ziua mea e în februarie, cea mai bună perioadă pentru a cumpăra haine. Mă rog, asta nu e o poveste. Poveste e faptul că anul acesta am participat și am și câștigat la un concurs pe pagina de Instagram a brandului BooLina. 🙂 Ceea ce eu nu prea fac. Adică nu particip la concursuri, prin urmare îmi scad și șansele de a câștiga, normal. Mai poveste e că eu deja o cunoscusem pe creatoarea brandului, fusesem să văd și niște haine cu ceva vreme înainte. Și frumos a fost când a venit să mi-o aducă și a zis: ”Ce mă bucur că ai câștigat tu rochița cu buline, știu că vei avea grijă de ea!”. 🙂 Da, draga mea, o voi pune în ziua de Paști pe mine, pentru prima oară. Cu adevărat grijă! 🙂

ținute de Paști
Ținuta Paști 1

Ținutele 2 și 3 au legătură cu reducerile din februarie și cu mamele mele. Care nu se pot abține să trimită bani pentru ziua mea, deși am și eu o vârstă deja de ceva vreme. 🙂 Așa că anul ăsta, pentru că eram cu ochii pe creatoarele de branduri locale, mi-am lăsat inima pe site-ul Biancăi Popp. Și ce credeți?

Mama mi-a făcut cadou, fără să știe, cea mai vaporoasă fustă ever, din fotografia de mai jos. Pe care am să o port cu o creație Maison Ilia, tot brand românesc, pe care am primit-o acum ceva vreme de la creatoarea brandului. La Dacia 24 găsiți astfel de creații, ca să știți.

ținută Paști
Ținuta Paști 2

Iar mama 2, mama soacră, mi-a făcut cadou rochia cea mai cool ever:

ținută Paști
Ținuta Paști 3

Mânecile sunt bufante, ceea ce pentru umerii mei mici și brațele destul de slabe sunt exact ce trebuie. Rochia e un pic lărguță,  mi-a fost modificată la cerere de către Bianca. Pentru că, deși e M, era un pic mare pentru mine. Iar materialul pică greu, un pic grosuț. Un albastru marin, care mă duce cu gândul la vacanțe în țări îndepărtate (suspin).

Și cu Bianca am avut o experiență agreabilă, am comunicat pe Facebook un pic. Apoi am fost eu cu rochia la modificat, mi-a explicat ce poate face. Când a fost gata, am revenit tot eu să o ridic, show room-ul e pe undeva prin Crângași, loc de parcare berechet.

La final, o să vă rog să mă iertați că nu am îmbrăcat cele 3 ținute pentru foto. Încă mai sper să mai salvez ceva din look-ul meu până duminică. Momentan nu sunt în grafic. 🙂 Mă-nțelegeți că nu eram prea instagramabilă.

Am scris aici și de unde mi-am cumpărat haine anul trecut, dacă mai vreți să aflați lucruri despre unde se duc și banii mei, nu numai ai mamelor mele. 🙂

Un Paști binecuvântat să avem!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.