Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Retreat aniversar, 22 septembrie – de ce să te înscrii acum

Dragile mele, sunt atât de entuziasmată și vreau să împărtășesc asta cu voi: se împlinesc curând 2 ani de Wellness Fairy Retreat! Sunt cu atât mai bucuroasă cu cât această aniversare nu e doar a mea, e și a voastră, celor care m-ați încurajat să pun în acest proiect tot ce mă reprezintă pe mine și în acord cu nevoile voastre, pentru care sunteți aici. Da, a tuturor cititoarelor, chiar dacă nu ați reușit până acum să ajungeți într-un retreat cu mine, gândurile voastre bune m-au însoțit în acești 2 ani. Și sunt sigură că atunci când va veni momentul pentru voi, veți simți.

Se împlinesc 2 ani de când am deschis prima oară porțile acestei experiențe pentru femei și pensiunea Livada Bunicului este cea mai prietenoasă gazdă din toate locurile unde am fost până acum. Tot aici vom fi și în weekendul aniversar – 22-24 septembrie.

Au fost 7 ediții până acum și am atâtea povești de spus, încât cred că voi scrie o carte într-o zi. 🤩 De la ediție la ediție, au fost noi provocări, cerințe diferite, oameni cu nevoi diferite, chiar dacă au participat la mai multe ediții, locuri care ne-au găzduit diferite, relații create și, în general, multă bucurie sufletească pentru tot ce am obținut alături de voi și de ceea ce ați obținut voi, cum vi s-a schimbat viața celor care ați făcut parte din această experiență.

La ceas aniversar, am ales să văd și provocările tot ca pe o bucurie. Simt că totul a fost pentru creșterea și dezvoltarea noastră, ca femei, indiferent de obstacole. Și indiferent unde am ales să fim acum și ce să facem, înseamnă că acest proiect al meu și-a produs efectul. Uneori, e bine să parcurgi un drum ca să îți dai seama că poate nu e drumul tău. Sunt recunoscătoare Bunuțului pentru faptul că am reușit să creez alături de toate femeile minunate participante acest spațiu!

Dragile mele doamne, deși e doar luna mai, vreau să vă fac o super propunere: ce ziceți dacă în planurile voastre de vacanță de vară includeți și ceva doar pentru voi, la început de toamnă?

Un weekend pe care vi-l faceți cadou, în care vă concentrați pe lumea voastră interioară, pe corpul vostru, departe de task-urile și de responsabilitățile de zi cu zi? Fără soț, fără copii, doar voi și gândurile voastre, cu intenția de a obține răspunsuri de la corpul vostru, alături de o super comunitate de femei minunate ca voi!

Am deschis lista de înscrieri pentru cele 12 locuri (4 single și 8 în cameră dublă) pe care le am pentru Wellness Fairy Retreat, ediția a 8-a. Iar locurile au început deja să se ocupe.

Fac înscrieri în mai. În orice caz, nu știu nici cât de repede se vor ocupa, nici de către cine, deși intenții sunt multe anunțate. Dar vreau ca până plecăm în vacanța de vară, să avem acest angajament luat.

Nu știu voi cum sunteți, dar mie îmi place să îmi știu programul cu 6 luni înainte și fac tot posibilul să îl mențin așa cum l-am stabilit. E un mesaj pentru acelea dintre voi care îmi spun – ”vreau să vin, dar nu știu ce va fi atunci”. Ce să fie, atunci va fi ce stabilești tu să fie. ❤️ Dacă îți pui intenția să fii acolo, dai un avans și îți iei un angajament cu tine, că vei ține acel weekend liber pentru această experiență pe care ți-o oferi.

Să recapitulăm deci:

Când: 22-24 septembrie 2023

Unde: Pensiunea Livada Bunicului, jud. Argeș, distanță de 2 ore de București pe o rută neaglomerată.

Ce temă: ”Relația cu propriul corp și cu mâncarea, de la necunoscut la vindecare”.

Câte locuri: 12 (momentan 4 sunt date deja)

Cu cine:

  • cu mine, Florina Badea, coach și nutriționist, cu focus pe mâncatul emoțional și practici somatice de lucrul cu corpul;
  • cu Elena Iorga – psihoterapeut, cu experiență de lucru pe imaginea corporală și dependențe.
  • Carmen – instructor yoga.

De ce

Pentru a te conecta cu tine însăți, pentru a-ți îmbunătăți relația cu mâncarea, pentru a face pace cu emoțiile și a începe astfel să înțelegi că avem un corp care nu e un obiect, ci casa sufletului nostru, unde vom trăi toată viața.

Ce vom face

Ateliere tematice, cerc de femei, drumeții, relaxare în natură și timp liber, activități cu și pentru corpul nostru, totul într-un spațiu sigur și re-charging, în natură și în liniște.

Cum va fi meniul

Va fi construit de mine și gătit în ziua în curs de către doamna de la pensiune responsabilă cu mesele noastre.

Fiecare dintre participante îmi va comunica în avans nevoia ei: fără carne, fără lactate etc.

Cum se fac înscrierile

Înscrierile se fac prin plata unui avans în luna mai, pe principiul   ”prima venită – prima servită”.

Avansul se poate plăti ușor AICI. 

Eu mi-am pus intenția ca grupul acesta să fie pentru acele femei care au cu adevărat nevoie să fie acolo, în cerc de femei și să planteze semințe importante pentru schimbare. 

Dacă mai simte cineva nevoia să mă întrebe ceva, nu ezitați să îmi scrieți la [email protected].

La final, vă mai anunț doar în treacăt (revin pe această temă), că anul acesta mai aniversez ceva: 7 ani de când am început să fac coaching și consiliere nutriție și stil de viață sănătos, plus training pe nișa de corporate wellness. Iar acest lucru va aduce pentru voi noi surprize, care să vă ajute să treceți peste vara aceasta cu bine și să învățați cum se poate să nu luăm vacanță de la obiceiuri sănătoase și să ne și bucurăm, în același timp, fără senzația de privațiune. 😍

How cool is this, nu-i așa?

Un răspuns la “Retreat aniversar, 22 septembrie – de ce să te înscrii acum”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.