În lunga mea vacanță de 2 săptămâni am avut vreme să și reflectez la câteva lucruri. Unele mai bune, altele mai puțin bune. Dintre toate, judecata celorlalți e cea cu care pierdem cea mai multă vreme. Din ambele părți. Că nu suntem niciuna fără pată și sărim repede să aplicăm filtrul propriu pe viața altei femei de lângă noi. Și când ea sau o alta face fix același lucru ne supărăm, nu-i așa?
Nu știu cine a scris și unde că femeile care au copii sunt mai presus decât femeile care nu au. Sau că femeile de business sunt mai tari decât cele care lucrează pentru cauze sociale. Sau că cele care gătesc sunt mai breze decât cele care nu. Sau că cele care au trecut printr-un divorț sunt niște eșuate. Sau că cele care locuiesc la oraș sunt superioare celor din mediul rural. Și lista ar mai putea continua.
Adevărul e că nu toate avem aceleași șanse în viață. Asta apropro de medii. De multe ori, șansele astea se hotărăsc înainte de a ne naște noi: părinți care se mută cu serviciul, cu locuința etc. Dar altminteri, ca adulți, depinde de fiecare în parte ce și cum alege să trăiască. Și de condiționări externe ori de limitări proprii – vocile din capul nostru, știți de ele, nu? 🙂
De ce să o judecăm pe femeia divorțată? Ce știm despre viața ei și despre drumul pe care l-a parcurs cu partenerul ei? Și ce te îndreptățește pe tine, din afară, să o judeci? Crezi că vreodată cineva vrea să se însoțească cu un partener și are în cap gândul despărțirii? Că vrea să ajungă aici?
Adevărul e că nu ai cum să apreciezi o situație în niciun fel, dacă nu ai trecut printr-o asemenea experiență. Și nici măcar așa. Pentru că nicio situație de viață nu seamănă până la confundare cu cealaltă.
Ca o regulă generală, de umanitate, dacă nu ai nimic bun de zis, mai bine taci. Femeia suferă oricum destul de mult, ca să mai adaugi și tu ulei încins peste rana ei.
Ai divorțat și tu? Dar poate motivul pentru care ai ajuns aici e diferit total de al celeilalte tipe. Așa că ce să judeci? Poate ei 2 au copii, iar voi 2 nu. E o mare diferență. Ei se vor vedea de acum încolo pentru că sunt părinții unor suflete nevinovate, în timp ce voi veți avea șansa să vă evitați.
Te-ai gândit vreodată că femeia la care tu te uiți cu superioritate (pentru că tu ai copii și ea nu are) se poate să fie una dintre multele femei care suferă de infertilitate și care face tratamente dureroase și scumpe pentru a avea copii? Și tu o rănești doar prin simpla prezență, darămite prin schimbul de replici?
Poți încerca să fii un umăr, un sprijin, nu un par care lovește în stânga și în dreapta. Cine te-a încoronat ca apostol al dreptății??! Și care dreptate?
Sau te-ai gândit că, în timp ce tu ești mereu deranjată pe unde te duci de copiii care țipă, mama lor e obosită după noaptea petrecută după suzete, lapte și scutece schimbate? Poate vrei sau nu copii, poate îți plac sau nu, dar puțin respect sau umanitate poți să arăți față de surata ta, nu? Sunteți amândouă femei, știi? Și lumea are o șansă să se schimbe în bine prin dragostea pe care noi, femeile, avem darul de a o răspândi. Asta doar dacă vrem. Că am senzația că vrem mai mult să ne transformăm toate în niște scorpii supărate veșnic, ba pe trafic, ba pe copiii care țipă în avion, ba pe faptul că ne simțim discriminate la birou de cealaltă femeie, care ba are copii și trebuie să plece la program, ba nu are și are timp de cafele cu șefimea și e mereu disponibilă și tot așa.
Depinde de papucii din care ne uităm. Și de ce vrem să găsim acolo unde ne uităm. Dacă mereu vei căuta răul, doar pe el îl vezi. Dacă vrei să vezi binele, răul nici nu există.
Nu aveți senzația și voi că parcă asta căutăm mereu, motiv de supărare? Parcă tot timpul ceva nu e bine. Dacă nu se încadrează pe lentilele noastre e strâmb, e greșit.
Cineva îmi zicea că se simte discriminată la birou pentru că are o colegă care pleacă mereu la ora de încetare a programului, fix cum se face ora. Am făcut ochii mari, că nu pricepeam. Femeia despre care vorbea era divorțată, avea ambii copii în îngrijire. Prin urmare, trebuia să ajungă la școală și la grădiniță să își ia copiii. Dar și cea care povestea are copii. Iar programul ei se încheia la aceeași oră. Doar că ea nu era divorțată. Și deci nu avea aceeași înțelegere de la șefa ei, femeie și ea. Divorțată și ea. M-am luat cu mâinile de păr. La urma urmei, din punct de vedere profesional, programul lua final de aceeași oră pentru toată lumea. Ce o împiedica pe cea care povestea să plece acasă conform programului? Și de ce să se simtă discriminată? Cât timp pierdea femeia asta gândindu-se la lucruri neimportante la un loc de muncă? Știți, lucrurile capătă importanța pe care le-ao dăm noi, oamenii. Iar unele lucruri sunt doar în capul nostru.
Fiecare trăiește povestea pe care și-o spune. La finalul zilei cu ce ai rămas – ai trăit și tu puțin sau ți-ai ocupat ziua doar cu ce face una sau altul?
Știți de ce ar fi bine să nu ne mai judecăm unele pe altele, de fapt?
Nu e timp, surorilor, nu e timp de mizerii. Abia ați clipit nițel și ați făcut 30 de ani. După care, mai dați un pic din gene și ați ajuns la 40. Ce ați făcut până acum? Ce ați simțit? Cu ce v-ați hrănit mintea și sufletul? Ați cultivat ambrozie sau levănțică? Ce ați cultivat, aia culegeți/mirosiți/simțiți, atât de simplu e.
Ca să nu mai vorbim de cum ajungi să fii în inima și în mintea celor din jur. Ești o scorpie cârcotașă pe care o evită toată lumea sau o persoană agreabilă, veselă, a cărei companie e căutată de toți din jur. Ești iubită sau evitată?
Ați putea zice că nu e important, că doar nu trăiți pentru alții. Bullshit. Relațiile sunt cele mai importante, fie că sunt de familie, ori de prietenie. De la un moment dat încolo, relațiile prelungesc viața oamenilor, la propriu. Dacă în prima tinerețe nu v-ați ocupat decât cu bârfa și răutățile, în partea a 2-a a vieții veți avea parte doar de ele. Din păcate, pentru că asta e legea firii, a compensației sau cum vreți să îi ziceți. Nu, nu vă pedepsește nimeni. Singure ați făcut-o, ocupându-vă doar cu judecata celorlalți.
Fiți voi bunătatea pe care vreți să o vedeți în lume!
Atât.
Îmbrățisări!
