Suntem soarele lor cel puțin până la adolescență. Sunt copiile noastre fidele. Nu vor decât să fie văzuți, acceptați și iubiți de către noi. Până devin adulți și chiar atunci. Oricând, indiferent de ce fac, tot timpul. Au nevoie de vorbe bune și îmbrățișări calde, chiar și pe caniculă. De umeri pe care să plângă și piept pe care să se smiorcăie. De morală puțină și de modele puternice. De părinți înfipți pe picioare, cu valori și principii sănătoase, de la care să nu se abată. De omenie și respect. De oameni drepți, într-o lume strâmbă. De repere. De limite, nu limitări. De părinți cu simțul responsabilității și cu spiritul dreptății. De oameni care ajută alți oameni și cărora le pasă, care se implică. Care sunt prezenți și care se procrastinează puțin. Tu ce ai vrea să-și amintească despre tine copilul tău când va fi mare?
În termeni mai expliciți și mai științifici, în psihologie se spune că totul pleacă din copilărie. Lumea pe care părinții o creează copiilor lor e lumea pe care o duc aceștia mai departe, când devin adulți. Răni create în copilărie sângerează până târziu. Anxietăți cu care pleacă din prima lor familie îi însoțesc până târziu. Uneori se vindecă, alteori nu, ba chiar se intensifică și se transformă în adevărate boli ale sufletului și minții. Mamele au roluri mari încă de când bebe e în burtică, până îl pun la sân și până se despart noaptea de el și îl culcă în camera lui. Tații au rolul lor în viața băieților, iar relația lor cu fetele stă la baza relațiilor pe care acestea le vor avea în timp cu partenerii lor. Iubirea care pleacă de la părinți sau lipsa ei umple rezervoarele copiilor sau, dimpotrivă, îi lasă goi și fără sens pe lume.
Tu ce ai vrea să își amintească despre tine copilul tău? Știi cât de bine rămân imaginile imprimate pe retina sufletului? Indiferent de ceea ce îl înveți tu pe copil, în mintea și inima lui va rămâne ce vede la tine. Arunci pe stradă șervețele folosite? Nu numai că își va aminti, dar copilul tău va fi adultul care va arunca șervețele pe stradă.
Când te strigă, lași totul și te duci la el? Îl iei în brațe când țipă sau când plânge, il cerți sau îl consolezi?
Țipi de când a intrat pe ușă de la școală și îl critici continuu? Sau, dimpotrivă, stați împreună la masă și povestiți de peste zi?
Muncești fără încetare, acasă și la birou? Îți iei doar 1 săptămână de vacanță pe an? Nu e treaba mea, nu te judec eu, e un exemplu la întâmplare. Eu doar vorbesc cu adulți care nu își amintesc vacanțe cu părinții din copilărie. Iar ochii le sclipesc și acum de suferință.
Sau poate preferi vacanțele doar cu soțul, ”ca să înțelegi ceva din ele”? Copiii își vor aminti vacanțele la bunici, e super bine. Dar nimic nu întrece în grozăvie vacanța cu părinții.
Te porți urât cu mama copiilor tăi și, în general, cu femeile? Asta vrei să își amintească băieții sau fetele tale despre tine? Fii sigur că da, un astfel de comportament nu se uită ușor. Și se imită ușor. Dacă copiii au deschis ochii într-un mediu în care bărbatul familiei proliferează o astfel de atitudine, vor trăi cu ea, pentru că asta e realitatea lui.
Mesele voastre sunt numai certuri și țipete, pentru că ăștia mici nu vor să mănânce? Nu e de mirare, de frică se blochează și nu le mai trebuie mâncare.
Înjuri în trafic, conduci nebunește? Știu oameni care nu pot circula cu mașină, le e frică…
Îți ajuți familia și prietenii, petreci timp cu ei? Când cineva din familie se îmbolnăvește îl ajuți, ești alături de el? Copiii învață ce văd din astfel de situații, de neevitat în viața noastră.
Citești? Dacă nu, de ce te miri că nu citește copilul tău? La cine să vadă acest act simplu și care umple sufletul și imaginația?
Îți faci timp pentru serbările copilului, ședințele cu părinții, pentru momentele importante pentru el?
Ești acolo când suferă pentru că l-a părăsit un prieten, l-a umilit ori l-a rănit atât de tare încât nu poate duce singur suferința?
Ce îi spui când greșește? Îl cerți sau îl încurajezi în avans pentru dățile în care sigur va mai greși? Îl alungi, îi spui că îl dai afară din casă?
Cum reacționezi când lucrurile nu ies cum vrei tu, când treceți prin dificultăți? Știi că cei mici învață de la noi modul cum ne raportăm la problemele vieții?
Ești mereu morocănos/morocănoasă sau îți cultivi veselia, chiar dacă greutățile vieții te copleșesc?
În general, ai gânduri bune sau ți se pare că toată lumea e greșită și doar tu ești corect(ă)? E un gen de abordare care strică pe viață copiii, din păcate.
Îi tratezi pe copii ca pe prioritatea principală, sau ei și nevoile lor sunt de obicei pe ultimele locuri?
Îi tratezi cu respect, îi auzi când vorbesc, le ceri părerea și ții cont de ea?
Dacă educația e printre cele mai importante valori ale tale, sigur îi vei transmite și copilului tău asta. Pentru că așa e cu valorile: le cultivi atât de mult și crezi așa de mult în ele, încât se face transfer și asupra copilului tău.
Faci orice, dar orice pentru bani și nu eziți să spui asta? Să nu te miri că asta îi vei transmite și copilului tău: că nu e nimic mai presus decât banii.
Ești violent(ă), îți verși furia pe partener sau pe copii, după care le spui că îi iubești? Din asta vor învăța că e normal ca cel care te iubește să te și lovească, din când în când. Că e formă de iubire. Vezi generațiile trecute de femei, alergate cu parul de bărbați, care consideră că e ceva normal.
În ce investești timpul tău liber? TV, tabletă, telefon, citit, film, teatru, operă, ieșiri cu prietenii? Cam așa vor fi tentați și copiii tăi să aleagă. Deși, cu timpul, mediul le va influența destul de mult alegerile în acest sens.
Cât de echilibrată ești când vine vorba de buget? Ești chibzuită sau cheltuitoare ori zgârcită? Cine gestionează finanțele în familia voastră?
Cât de echilibrată ești când vine vorba de mesele familiei, ce alegeri faci, cum te raportezi la mâncare? Consideri că gătitul este absolut necesar ori gătești din când în când și o faci cu drag, ori din obligație?
Ești veșnic la dietă, îți privești cu asprime corpul și faci comentarii de față cu fetițele tale despre el? E posibil să faci transfer asupra lor și ce vei obține va fi niște femei cu aceeași abordare lipsită de blândețe când vine vorba de corpul lor.
Copilului tău îi e frică de tine? Va ajunge să nu aibă pic de încredere în el și se va trata timp îndelung pentru asta.
Gândește-te bine azi: ce îi transmiți copilului tău prin vorbe și prin fapte? O vorbă nu e doar o vorbă, iar faptele valorează cât zeci de vorbe.
Deci, tu ce vrei să-și amintească copilul despre tine când va fi mare?
Rubrica PARENTING e actualizată permanent cu articole despre părințeala unei mame cu 2 copii, de 10 și respectiv 3 ani.
