Sărbătorim 1 an în casă nouă! Cum a fost pentru noi acest an

Ultimul an a fost pentru noi un an foarte bun, din multe puncte de vedere. Dar, pe de altă parte, un an greu. Cumva, lucrurile s-au schimbat în viața noastră de când am renunțat acum 4 ani la statutul de angajat, dar nu numai datorită acestei schimbări. Un mare cumul de factori și conjuncturi au făcut din toți acești ani un carusel nebun, în care și-a făcut apariția și o casă nouă. Ne-o doream demult, dar nu o căutasem niciodată foarte serios, ci doar în salturi: începeam căutări, vizionam ceva, după care renunțam, pentru că nu era ce ne doream sau avea un buget revoltător. All in all, să te muți în casă nouă e o adevărată aventură. Să vedeți cum am ajuns acolo, de fapt!

Din ziua în care am aflat că sunt însărcinată, prima întrebare a fost: aoleu, ce ne facem, că nu vom mai avea loc în casă?? Prima panică. Justificată, zic eu, nejustificată, după părerea soțului, răbdător și liniștit pe subiectul ăsta, de când suntem noi împreună. Deși, trebuie să mărturisesc că răbdarea lui a făcut să nu ne găsim pe listele celor afectați de marea bulă imobiliară din anul 2008 sau să nu fim în incapacitate de plată azi, pentru vreo garsonieră de 30 metri luată la preț de apartament de 3 camere. Pentru cunoscători, aceste situații nu au fost puține. 🙁 Să revenim însă la povestea noastră. Așa au început căutările, pentru că apartamentul nostru era draguț și ok, dar încăpător doar pentru noi 3. Nu mai era loc să arunci niciun ac în plus, pentru că totul era gândit și amenajat pentru noi, fiecare piesă de mobilier pe locul respectiv, custom made. Așa că am început să căutăm. Vai, am povești pentru case/apartamente din Drumul Taberei, pentru fiecare zonă. Am văzut unele debarale cu prețuri de palate, am văzut frumusețuri ok ca preț, dar în Bragadiru, am fost alergați de câini în niște zone dubioase, am visat pe gazoane superbe, am alunecat pe scările unor imensități de case. Oo, voi scrie o carte într-o zi când voi avea timp și chef pe subiectul ăsta. Dar casa noastră nu se arăta, pur și simplu simțeam unde intram că nu e a noastră. Și ne întorceam acasă obosiți și dezmăgiți. Așa că, într-o zi, la început de vară, cu 1 lună înainte de a naște, am dat de pământ cu telefonul și i-am zis soțului că eu nu mai am nici răbdare și nici timp să mai caut nimic și nici nu mai vreau. Vorbeau hormonii din mine, evident. Soțul, liniștit, m-a rugat să nu mă impacientez, că îi fac rău bebiței. Și mi-a reamintit că ce e al nostru e pus de-o parte. Am râs de el și i-am mormăit printre dinți: ”Sigur, e foarte bine pus. O să primești tu un telefon și cineva te va invita să îți vândă casa perfectă pentru tine”.

Poate veți râde, dar așa a fost. Am reluat căutările după ce a venit bebe, am mai intrat în niște șantiere cu bebe la purtător sau în cărucior, am urcat scări in construcție, am simulat trasee cu mașina pe niște drumuri și pe jos pe străzi care erau vândute foarte aproape de transportul în comun. Nimic nu era potrivit. Eu m-aș fi mulțumit și cu un apartament cu 4 camere, dar ce să vedeți, la noi în cartier e greu să găsești așa ceva. Am fost foarte aproape de vreo 2-3 ori să ne călcăm pe indicatorii stabiliți și să dăm un avans. Dar ne-au lovit epifaniile exact înainte de semnarea precontractului și am anulat. Într-o zi, un prieten ne-a sunat și ne-a povestit despre o casă, pe care un prieten de-al lui tocmai și-o cumpăra. Era foarte aproape de noi și el, prietenul, știa că e exact ce ne trebuie nouă. 🙂 Eu nu l-am luat în seamă, iar soțul, cred că de jena mea, a mers într-o dimineață de sâmbătă să vadă casa. Nici nu am avut timp să vorbim despre asta până a 2-a zi. M-a dus direct să o văd. Se întâmpla duminică și marți eram la notar, să semnăm pentru ea.

Cam asta e povestea casei noastre. Mai are și un epilog. A durat 8 luni până am semnat contractul final și încă 3 luni până am finisat-o și am mobilat-o. Minimalist. A trecut 1 an de când, împachetați foarte repede și pe grabă, ne-am mutat într-o sâmbătă, cu toate lucrurile într-o dubă. Sigur că ne-a mai luat încă 4 luni să luăm tot din apartament, nimicuri nefolositoare, însă extrem de personale. De fapt, am prelungit cu toate aceste luni pentru că ne era greu să ne despărțim de apartamentul nostru călduros și primitor.

Și iată-ne în casă nouă, toți 4. Timp de 1 lună, au tot fost aventuri. Cu băile, cu bucătăria, cu scurgerile. Oh, câte nu au fost. Azi, sunt deja uitate. Mai totul e la loc, am încercat să nu ne sufocăm de lucruri inutile. Nu ne-am ocupat deloc de decorațiuni, de exemplu. Ne-am promis că facem acest proiect în decembrie, acum, după 1 an. Holul de jos și bucătăria sunt neterminate, va trebui să mai facem o baie, iar la noi în cameră încă nu am decorat, camera pisicuței e pe minim, o, iată câte mai sunt de făcut! Dar trăim, e bine, respirăm, simțim să avem loc, fiecare are colțul lui preferat, unde poate citi, poate scrie sau desena. Da, nu avem super mega plasmă sau sistem surround, deși loc pentru ele avem, dar nu ni le dorim. E atât de liniște aici, vara auzim câinii în depărtare și ne cântă păsările la geam. Iarna, totul e înghețat, nins și calm. E o atmosferă de Vasile Alecsandri exact când scriu rândurile astea și afară noaptea se pregătește să trimită la plimbare ziua scurtă de iarnă.

Nu știu când a trecut 1 an. Poate printre toate drumurile pe care le-am făcut, toată munca zilnică din afara casei, toate vacanțele în țară și în Europa, odată cu orele petrecute pe teme pentru acasă sau cele în bucătărie sau odată cu grijile care ne-au lovit din plin în ultimul an. Abia acum mai simțim că respirăm nițel și ne așezăm. Sperăm în sărbători tihnite și pace în suflete, în griji și decepții mai puține. A fost un an bun în casă nouă și îmbelșugat. Un an în care noi ne-am transformat în alți oameni, iar fetele noastre au mai crescut un pic. Pentru noi, pe lângă alte aniversări, decembrie va fi și luna în care ne-am mutat la casă nouă.

Așa cum a fost, a fost primul nostru an aici. Și, ce e mai bine, nu mai suspinăm după apartamentul nostru micuț și călduros. Ne bucurăm că cineva drăguț îl îngijește de câteva luni bune și se simte bine acolo.

Ne dorim ca anul care ne va prinde aici să fie cu mai puține peripeții, cu mai multe bucurii, cu ceva renovări și finisări, cu decorațiuni în plus și amintiri frumoase! 🙂 Cu mai multe râsete și mai multă voie bună. Cu ceva mai puține datorii la casa asta nouă și mai multe idei despre cum să ne facem viața și mai frumoasă aici.

La mulți ani, căsuța noastră!

p.s.: foto nu a e noastră, promitem să postăm după ce mai terminăm cu renovările pe aici. 🙂