Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Schimbați așternuturile des? Cât de des?

Nu știu voi cum sunteți, dar visul meu e să petrec timp în pat. Doar să mănânc în pat nu îmi place. În rest, ador să citesc, să dorm, deși un somn de 12 ore n-am mai prins de la prima sarcină încoace. Să beau cafea, să mă uit afară, să ascult păsările și foșnetul frunzelor de mesteacăn. Să văd lumina cum se înghesuie printre draperii, să îmi privesc perdelele albe cum se mișcă sub valurile vântului. Uau, aș scrie o carte din senzațiile pe care mi le lasă statul în pat. Un bine greu de descris. O senzație de dulce, de bunăstare, de siguranță. Și dacă e iarnă și cald și bine. Să văd fulgii de zăpadă cum se aștern alene. Visez o vacanță de iarnă, la munte, în vârful patului, printre cărți și muzică. Așa, acum că am aberat pe fond de sindrom de femeie obosită deja de școlile copiilor și munca proprie, să trecem la așternuturi. Voi de câte ori schimbați așternuturile pe lună?

Ha! Pe lună, nu pe sezon! 🙂 Există și astfel de cazuri, sunt sigură. Că suntem campioni aici în țară la nespălat pe dinți și la nespălat pe mâini. Nu pot să îmi închipui că oamenii ăștia își schimbă săptămânal așternutul, că râd singură, în gura mare.

E o treabă cu lenjeria asta, nu știu de ce nu e așa mare înghesuială pe schimbatul ei periodic. Adică cea de corp ar fi bine să fie zilnic. Nu trebuie să detaliem lenjeria de corp, nu? Apoi prosoapele, la câteva zile. Iar cea de pat la fiecare săptămână. Ok, nu stăm toată ziua în ea (ce rău îmi pare). Dar tot se mai aruncă cei mici cu picioare murdare, unii chiar cu hainele de stradă (bleah), murdăria de pe ten se transferă pe fața de pernă și tot așa.

Cică o treime din viață ne-o petrecem în pat. Așa că schimbatul lenjeriei chiar că ar trebui să ne preocupe nițel mai mult. Gândiți-vă cât transpirăm în așternuturi, la mătreață, praf și alte mizerii pe care le aducem în pat. Deci, de câte ori ați sărit peste spălatul pe dinți de seara? Probabil și peste duș, că ăsta e oricum mai complicat. E ok, oboseala, na. Zici că te speli dimineața. Dar duci în pat tot ce ai adunat pe tine peste zi. Lucru care oricum nu se vede cu ochiul liber, căci bacteriile alea sunt atât de mici încât doar microscopic se detectează. Noi n-avem bani de astea, dar au făcut americanii un studiu care zice că la ei odată la 25 de zile schimbă cetățeanul lenjeria de pat. Pe pariu că la noi trec 30 de zile și mai mult?

Când ne foim noi așa de colo dincolo prin pat, fără măcar să ne dăm seama, scăpăm de celulele moarte de la suprafața pielii. Toate se despun pe cearceafuri și pot rămâne pe ele, dacă spălarea se face pe modul eco, la temperaturi scăzute. Praful adus, în combinație cu ele, mătreața, toate la un loc pot provoca alergii, astm, eczeme și alte probleme de sănătate. De aceea e bine să schimbați așternuturile în fiecare săptămână.

Persoanele care au drept colegi de pat un animal drăguț de companie e bine să aibă grijă la igiena așternuturilor mai des, din cauza schimbului de bacterii și celule moarte care se vor răspândi pe pat.

Celulele moarte, traspirația, secrețiile de salivă și de toate felurile pot transforma patul vostru cel confortabil într-un mediu propice pentru dezvoltarea germenilor. Se pare că testele de laborator au descoperit că germenii din cearceafurile nespălate de mai mult de o săptămână găzduiau de 17.000 de ori mai multe colonii de bacterii decât mostrele luate de pe capacul vasului de toaletă.

Dacă aveți probleme cu tenul, fața de pernă trebuie schimbată mai des: la 2-3 zile. Toate cele de mai sus se vor îmbiba în acnee sau coșurile cu probleme și le vor inflama.

Dacă tocmai ați trecut printr-o perioadă de boală, voi sau partenerul de așternut, scoateți așternuturile și aruncați-le degrabă la spălat la temparatură înaltă. Cele mai multe bacterii ori virusuri pot supraviețui pe suprafețe de la minute la ore. Durata variază în funcție de microb/virus.

Pernele ar trebui spălate de 2 ori pe an și ele.

O săptămână poate fi prea mult dacă dormiți goi (uau), dacă mâncați în pat (cah), dacă dormiți cu cei mici (love) sau dacă transpirați abundent în timpul nopții (of).

Mediul umed încurajează bacteriile și virusurile, așa că poate e o idee să nu vă faceți patul frumușel repede, în fiecare dimineață. Dimpotrivă, să fie lăsat cu geamurile deschise la lumina soarelui.

Deci nu știu cât de des schimbați voi așternuturile, dar sper că aceste informații, pe scurt, vă vor fi de folos. Pentru că sănătatea se ține cu gesturi aparent mărunte și neînsemnate. Așa, ca spălatul pe mâini, pe dinți și schimbatul așternuturilor.

La rubrica SĂNĂTATE ȘI WELLBEING tot vom discuta despre astfel de lucruri.

Un răspuns la “Schimbați așternuturile des? Cât de des?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.