Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Sunt Florina și îmi plac întâlnirile!

Mărturisesc, da, îmi plac întâlnirile! În zilele în care am întâlniri mă trezesc veselă, mai plină de energie, chiar dacă în ziua respectivă am și rapoarte de dat, de scris sau de propus proiecte. Îmi place să mă întâlnesc cu oameni pe care nu îi cunosc, pe care îi văd în carne și oase pentru prima oară. Uneori ne vedem pe teren neutru, poate bem o cafea sau poate mâncăm împreună. Alteori le fac o vizită la birou, dacă mă invită acolo. Indiferent de loc, fiecare nouă întâlnire înseamnă ceva pentru mine, are un mesaj sau un learning.
Imi place să mă pregătesc mereu altfel, să aleg cu ce mă îmbrac și să mă învălui cu o stare de spirit bună. Uneori mă las inspirată și, în drumul meu, mă așteaptă câteva flori rebele și vesele, pe care le cumpăr să le dăruiesc. Sau pe raft am un pachet de cărți în plus și mă gândesc că s-ar potrivi cu oamenii pe care îi voi cunoaște – dar din dar se face rai, nu-i așa?
Sunt Florina și îmi plac întâlnirile! Îmi place să văd, să ascult și să simt dincolo de cuvinte. Nu merg mereu cu un scop precis la o întâlnire, dar niciodată pentru mine o întâlnire nu a mai fost doar o întâlnire și atât în ultimii ani. Asta e frumusețea: niciodată nu se știe cine dă și cine primește! Cineva mi-a spus odată că nu are timp să bea cafea. 🙂 Am rămas 3 secunde mută, după care mi-am dat seama că nu e un mesaj pentru mine, e un mesaj despre ea. Nici nu am insistat și nici nu am comentat. E drept, nici eu nu am timp sa dau cu aspiratorul mereu. 🙂 Facem lucrurile care sunt importante pentru noi și care ne ajută să respirăm, pentru ele găsim timp.
E drept, nu toate întâlnirile sunt bune, uneori oamenii întârzie și asta mă indispune. Alteori întârzie și mă bucur, că apuc să sorb câteva guri de cafea în liniște sau să îmi pun 3 gânduri în ordine. Alteori, la o întâlnire de business înțeleg lucruri care mă ajută în viața personală. O perspectivă asupra banilor și încă una asupra investițiilor de la 2 întâlniri recente m-au ajutat să îmi pun un obiectiv pentru perioada următoare. O idee, un gând, un mod de a încadra lucrurile, o persoană pe vibrația mea înaltă și se deschid canale de comunicare și căi de colaborare la care nu m-aș fi gândit cu zile în urmă.
Apoi sunt locurile. Fiecare nouă întâlnire înseamnă un loc nou în care merg. Așa a luat naștere proiectul meu Turul Restaurantelor.
Apoi e mâncarea. O, mâncarea, love of my life! Nu cred că există situație mai tristă decât să iei masa singur zilnic. Omul e făcut să împartă mesele cu ceilați. Mâncatul cu ceilalți e un act intim, dar atât de frumos. Am scris aici despre magia meselor luate împreună cu ceilalți, ca să vedeți cât de importante sunt lucrurile, de fapt.
Dar cel mai și cel mai tare lucru dintre toate e schimbul de idei. Sunt întâlniri în care ideile străbat aerul de la unii la alții, le prindem pe rând, le dăm mai departe, mai puternice și mai cu potențial. Uneori ideile sunt puse pe modul de așteptare, alteori înfloresc imediat și prind contur într-un proiect, iar adesea ajung să schimbe lucruri. Ce e o idee dacă rămâne doar la stadiul de idee?
Da, eu sunt Florina și mor după întâlniri, unde beau cafea, mănânc și mă bucur că am ocazia să fac schimb de idei, să râd și să povestesc, să ascult și să îmi spun părerea. Nu e timp pierdut, e viață, e conectare, e comunicare și e comuniune!
Voi cu cine v-ați văzut ultima oară la o cafea bună sau un prânz pe cinste? Cum v-a făcut să vă simțiți?
Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!
Sursa foto: aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.