Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Ten curat, fără acnee și alte probleme – partea a 2-a

Mana sus fetele care o dată pe săptămână, cel puțin, stau cu ceva castraveți pe ochi! Aș vrea să zic că și eu, dar nu am mai făcut asta de ani buni. La un moment dat am găsit înlocuitori la castraveți, era mai simplu cu ei. Am scris AICI despre pad-urile de la DM Drogherie, care mi-au plăcut mult și mi-au revigorat zona din jurul ochilor, acum ceva vreme. Articolul de azi despre un ten fără acnee, curat și fără probleme de sănătate vine în continuarea celui de ieri, pe care îl găsiți AICI.  Este o introducere musai de citit când vine vorba de piele și ten. Continui azi cu un plan scurt pe care îl puteți urma, dacă vă propuneți ca anul acesta să aveți mai multă grijă de tenul vostru.

Atenție la chimicale – din mâncare, dar și din produsele cosmetice și de igienă!

Încep cu subiectul acesta, pentru că e cel mai serios. Așa cum e bine să evităm chimicalele din mâncarea mult prea procesată, așa trebuie să începem să fim mai atente și la produsele de îngrijire convenționale. În continuare, piața cosmeticelor este plină de produse care se vând în supermarketuri, drogherii și parfumerii ori chiar folosite în centre de spa și care conțin ingrediente care nu ar trebui aplicate pe piele, cunoscute fiind ca substanțe iritante și cu potențial alergenic, care declanșează și în interiorul corpului tot felul de reacții adverse.

Așa că alegeți produse care să conțină cât mai multe ingrediente naturale de care și voi să fi auzit vreodată și care să nu conțină substanțe sintetice. Dacă produsele conțin conservanți, uitați-vă să vedeți dacă au certificări din partea MadeSafe, the EGW, Natrue, ECOCERT sau Cosmos. Am scris AICI despre xenoestrogeni și cât de rău ne pot face, ajungând până la boli grave, nu numai pentru un ten cu acnee. Iar AICI despre aplicații cu care puteți scana produsele de care vreți să fiți sigure.

Dacă rămâneți cu ochii pe blog, zilele următoare vă voi povesti despre ingredientele produselor și ce anume să evitați, plus ce să alegeți când vine vorba de îngrijire.

Hrăniți  tenul din interior!

Pielea este formată din diferite proteine care se formează din interior, cu ce nutrienți sunt disponibili. Vitamine precum A, C, E, K și vitaminele din grupul B (în special biotina și niacinamidele) sunt pietrele cheie de rezistență, alături de tot spectrumul de aminoacizi. De aceea, dieta noastră ar trebui să conțină multe fructe și legume, bogate în vitamine și antioxidanți, plus proteine complete, precum cele din carne și ouă, în principal. Dacă nu mâncați carne, asigurați-vă că veți combina proteinele din surse vegetale în așa fel încât să completați aminoacizii, pentru că mare parte din ele nu pot asigura singure aminoacizii necesari corpului. Cât privește partea de îngrijire cosmetică, din exterior, alegeți produse cât mai naturale.

Protejați-vă cu ajutorul grăsimilor sănătoase!

Nu fugiți de grăsimi, nu sunt toate la fel! Plus de-asta, s-a dovedit că ceea ce ne face rău este zahărul, nu sunt grăsimile vinovate. Desigur, nu toate grăsimile sunt la fel și de aceea nu toate grăsimile sunt benefice tenului. Dieta noastră ar trebui să se bazeze pe alimente care conțin acizi grași esențiali, precum nucile și semințele, legume verzi închise la culoare, pește gras precum sardine, ton, hering, anchois, somon sălbatic, ficat de cod; ouă, pește, vită. Dacă luați suplimente, verificați că luați doza corectă pentru voi de DHA ( un acid gras esential, de tip Omega 3, polinesaturat, cunoscut pentru proprietatile pe care le are pentru ochi si creier) și EPA (un acid gras polinesaturat de tip Omega-3 sau Omega-6). Tot ce mâncați pentru sănătatea pielii vă va ajuta și pentru sănătatea creierului, cred că e un aspect important de menționat.

Nu uitați să alegeți produse care conțin uleiuri presate la rece din nuci sau semințe, ulei de măsline, argan, jojoba ori untul de shea.

Aduc aici în discuție apa – care este importantă și care este de folos pentru piele doar dacă rămâne în celule (celulele care se formează în interiorul corpului sau celulele din epidermă). Pierderea de apă, fie că e vorba de cea transcelulară sau transepidermală, se petrece atunci când nu sunt suficiente lipide prezente în membranele celulelor ori pe suprafața pielii care să prevină scurgerea apei de acolo ori evaporarea. De aceea avem nevoie de suficiente lipide în dieta zilnică și de îngrijire adecvată din exterior, cu produse specifice.

Apa și pielea din nou

Știați că pielea primește doar 10% din apa pe care o consumăm noi? Acest lucru se petrece pentru că ceea ce înghițim noi se duce întâi către organele vitale și până când ea ajunge la piele pot trece și 2 zile. Practic, resturile se duc către piele. Vă dați seama ce înseamnă acest lucru dacă voi nu vă hidratați în mod conștient?

În timp ce e extrem de important să vă hidratați din interior, hidratarea cu produse specifice care conțin ingrediente humectante care aduc umezeală pielii, precum gelul de aloe vera și glicerina vegetală. Alte moduri de hidratare pot fi infuziile de plante, hidrosolii și compresele.

Sfat: după ce ieșiți de la duș, lăsați apa să se absoarbă în piele, doar tamponând ușurel cu un prosop. Apoi aplicați crema hidratantă, ca să sigileze apa, să rămână în celule.

Arătați iubire și apreciere pielii voastre!

Cine sunt cei mai aprigi judecători ai imperfecțiunilor noastre? Noi înșine, nu-i așa? Ce facem dacă nu ne place ceva la tenul nostru, spre exemplu, chiar dacă el nu face altceva decât să ne transmită un mesaj, despre ceva ce e în neregulă în interior? Imediat aplicăm un scrub, spargem un comedom, frecăm petele negre vertiginos cu tot felul de peelinguri și tot așa. Ce ar fi să îi arătăm pielii noastre un pic de recunoștință pentru faptul că e un mesager minunat al problemelor noastre de sănătate?

Aplicați produsele de îngrijire încet și cu drag, fără grabă, ca parte dintr-un ritual, oricât ar fi el de scurt! Și asigurați-vă că vă zâmbiți în oglindă de fiecare dată când faceți asta. Pielea voastră va simți, vă asigur! Iar un ten cu acnee și alte imperfecțiuni se va bucura de o privire plină de grijă, atenție și iubire.

Atât pentru azi, în partea a 3-a a materialului vom vorbi despre cuvinte cheie de căutat pe lista ingredientelor și cum să interpretați etichetele produselor cosmetice.

Să vă fie de folos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.