Uneori, când îmi e greu….

Uneori, îmi e greu. Și uit de tot ce e frumos și bun. Nu mai văd alături și nu mai văd înainte. Mă plâng și plâng, de parcă ar fi sfârșitul lumii mele. Văd numai greșelile și prea puțin izbândirile. Mă uit numai în jos și deloc în sus. Uit să privesc cerul și nu mai ascult vocea norilor. Nu mai văd stelele, iar ochii mei înlăcrimați se îneacă de urâtul din deznădejdea mea. Îmi pierd încrederea și uit că nu sunt singură pe lumea asta. Uit în ce cred și uit să respir. Uneori îmi e atât de greu, încât uit să mai zâmbesc, ori zâmbetul meu e prea amar pentru albastrul și seninul zilelor. Dar când mă opresc și mă liniștesc, îmi amintesc de ceea ce am fost până acum în acestă viață și ce rost am avut.

Uneori, îmi e greu… și atunci îmi amintesc că am urcat munții

Cândva, am urcat munții. Eu, fata care am umblat prea mult cu liftul sau care am urcat scările doar preț de 2 etaje, târând după mine gândurile mele, de păr. Eu, fata, care nu am crezut niciodată că voi face fapte mărețe. Uneori îmi greu. Și atunci îmi amintesc că am urcat pe Muntele Sinai în toiul nopții și că am asistat de acolo la măreția răsăritului de soare, într-o țară pe care nici nu visam să o văd, la o vârstă la care nici nu visam că voi zbura într-acolo.

Uneori îmi e greu și atunci îmi amintesc că la 19 ani am urcat pe munți sub greutatea unui rucsac prea mare pentru umerii mei mici și pentru cât eram de copilă. Și acolo, în diminețile lui iulie, m-am răcorit la izvor…și doar cerul a fost mai sus decât mine. Acolo, pe lanțuri, am avut vise înalte și trăiri confuze. Uneori când îmi e greu îmi amintesc că…mi-a mai fost cândva. Și m-am scuturat și am mers mai departe.

Uneori, îmi e greu…și atunci îmi amintesc că am dat viață

Când îmi e mai greu și mă plâng, îmi amintesc de atunci, când am dat viață. Și corpul și mintea și sufletul meu își dau mâna și trăiesc deodată senzațiile acelea, înmulțit cu 2. De 2 ori, la interval de aproape 8 ani, am adus pe acest pământ 2 suflete, bucăți din carnea mea și din inima mea. Uneori, când îmi e greu, ascult cele 3 inimi care bat acum în mine, le ascult cum își vorbesc, cum râd gâdilat și cum chicotesc de zor. Și, oircât mi-ar fi de greu, îmi amintesc că am dat viață și că, pe cărarea mea, mergem acum toate 3 inimile, înlănțuite, de-a pururi.

Uneori, îmi e greu…și atunci îmi amintesc că am avut răbdare

Am plâns și am râs și am vrut. De toate, că așa ne e firea.. Nu am știut și nu am visat nimic din ce sunt acum. Am năzuit către alte zări și am avut multă vreme ochii orbi. Dar ochii sufletului mi-au șoptit să am răbdare. Și am mers către înainte, în șoaptele calde ale zilelor de azi și de mâine. Căci nu există om care să aibă răbdare și să nu primească. Iar ziua în care am primit a fost și ziua în care am recunoscut. Uneori, când îmi e greu, închid ochii și mă simt ca atunci. Și mă bucur că am avut răbdare.

Uneori, când îmi e greu, mă bucur că am cunosc iubirea

Uneori, când îmi e greu și nu mai știu încotro să mai caut scăpare, mă întorc înspre mine. Și iubirea îmi șoptește puterea cu care să mă ridic mai puternică și să mă alin înfiorată de dorul ei. Iubirea, cu tinerețea ei, care respiră peste mine și mă trage după ea, în sus, căci numai în sus știe ea să tragă…

Uneori, îmi e greu.

Dar evit să îmi acopăr inima cu ceva.

Uneori, îmi e greu.

Dar privesc înainte și mă hrănesc cu puterea dinapoi.

Vouă vă e greu uneori? Ce vă ridică în acele momente?

Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!

Sursa foto: aici