Categorii
Blog Food and nutrition

Mi-e foame, vreau mâncare adevărată, nu salată!

Ajung mai devreme, ca de obicei. Cu stresul parcării, sunt mereu prima la întâlniri. Așa sunt eu, nu îmi place să întârzii, chiar dacă mă întâlnesc cu prieteni. Răsfoiesc meniul, cu interes. De când mă preocupă mâncarea și din altă perspectivă decât cea de om care mănâncă și gătește, lecturez cu maximă atenție toate detaliile. Am timp până vine prietena mea să citesc toate categoriile, ingredientele, cantitățile și steluțele. Uau, 400 ml un bol de ciorbă! Dacă vreau să mănânc 2 feluri, m-aș putea mulțumi tu vreo 250 ml, dar văd că nu există opțiune. Dar să iau ciorbă pe vremea asta înseamnă că mă voi încălzi serios, cu tot AC-ul din restaurant. Poate o supă rece sau ceva asemănător. Dar stai, e vară, rubrica de salate îmi face cu ochiul! Mă opresc din savurat în gând, cu ochiul pe categoria salată, ca să o salut pe prietena mea, care ajunge nădușită și se prăbușește extenuată în fața mea.

Dialog cu o femeie înfometată

– Simt că leșin dacă nu mănânc acum, în clipa asta, ceva! lasă ea cuvintele să iasă, ca o amenințare cu Salvarea la adresa noastră, a mesenilor.

– Ți-a picat glicemia..îi zâmbesc îngăduitoare, cu gândul la salatele înșirate în toate pozițiile și detaliile pe meniu.

– Mi-a picat tot!! E cea mai proastă idee să țin o dietă vara! Nu simt decât foame, orice aș mânca! mi se confesează ea încet, de data asta. Deja simt că mă scoate din rolul de prietenă și mă introduce în cel de nutriționist.

– Nu cred! zâmbesc condescendent. Nu îmi place să dau sfaturi prietenilor despre nutriție, din mai multe motive. Unul dintre ele e că vreau să mănânc liniștită și să mă bucur de o conversație simpatică împreună cu ei, în loc să calculez macronutrienți și să le demonstrez că se îngrașă pentru că pur și simplu mănâncă mai mult decât consumă.

– Nu crezi ce?? Că îmi e foame sau că e o idee proastă să țin dietă vara?? se burzuluiește ea la mine. Simt că îmi piere cheful de mâncare, deși știu că nu trebuie să intru în polemică cu un om care are glicemia scăzută.

– Nu cred că tu ții dietă!! De ce?? Dar îmi pare imediat rău. Îmi mușc buza de jos, am pus o întrebare deschisă unui om deja iritat de lipsa glucozei.

Am noroc, nu începe să îmi explice, îmi aruncă doar cea mai urâtă privire pe care o are cu ea:

– Deci ce mănânc? Îmi e foame de nu mai pot! mă apostrofează ea.

– Eu imi voi lua o salată, răspund, ocolind subiectul.

Salata – Cenușăreasa bucătăriei

De aici o să vă scutesc de dialogul cu femeia înfometată. Pe scurt, povestea ei, ca a multora, e ceva de genul: nu se poate gândi la salată ca fel principal de mâncare, mai ales când îi e foame. Salata e ceva frivol, însoțitor, care nu ar putea să îi potolească apetitul în niciun caz. Nu e mâncare adevărată. Așa că mai pierd câteva minute prețioase într-o dezbatere despre cum putem trasforma salata dintr-o Cenușăreasă într-o regină, chiar în cele mai flămânde clipe ale vieții noastre. Între timp, ca să vă arăt de ce să nu duceți conversații serioase cu oamenii înainte de masă, vă las și acest articol.

Sfârșitul poveștii e că eu mi-am luat o salată cu ruccola și alte fruze verzi, cu roșii cherry și brânză halloumi, la care am însoțit niște focaccia cinstită și simplă, iar ea a cedat în fața unor paste cu 4 feluri de brânză. Deh, fiecare după obiectiv: al meu era să mănânc ceva ușor, chiar dacă după aceea urma să cam stau la baie cu periuța interdentară în acțiune, iar al ei era….dieta. Și nu râd de prietena mea (când ea o să vrea să învețe cu adevărat de la mine despre cum să abordeze pentru totdeauna procesul slăbirii, va veni ea la mine), ci vreau să vă spun 3 vorbe despre:

  • salată;
  • obiective.

Nu vreau să vă stric vara și vacanța la all inclusive și nici să vă dărâm miturile despre mâncare și slăbit. Vreau doar să vă spun 2 vorbe care vă pot ajuta, într-o manieră foarte simplă și pe înțeles de toată lumea.

Salata nu e Cenușăreasa bucătăriei. Probabil ați avut voi experiențe neplăcute cu ea. Poate v-au obligat părinții să mâncați salată sau poate altceva în afara de salată verde cu lămâie nu ați primit sau doar salată de roșii cu castraveți. Ei bine, universul salatelor e mult mai complex de atât și recunosc că noi, în România, suntem fără imaginație când vine vorba de salate. Deci nu e de mirare că am pus salata la colț și o privim cu silă și cu milă. Cu toate acestea, salata, după ciorbă, e cel mai complex fel de mâncare. Care ne oferă sațietate (legumele au acest rol în stomacul nostru), ne hidratează (implicit, datorită legumelor), ne oferă energie (grație carbohidraților complecși și al proteinelor), ne dă o stare de bine – pentru că simțim că ne-am hrănit corpul și creierul deopotrivă, ne aduce fibre în organism – foarte bună pentru digestie, deci mai știu câteva organe care se bucură de frunzele verzi și ingredientele colorate.

Să vă mai zic despre salată ceva tare de tot: încercați să luați cu salată tot ce se poate, din categoria mâncare nu foarte sănătoasă: o carne de porc mai grasă, o pizza, niște paste cu carne, o lasagna, cartofii, orezul. Dacă dublați cantitatea acestora cu salată, efectul lor nociv din stomac și din sânge va fi mult diminuat.

Așadar, salata ține de foame, puteți să o mai spuneți o dată! Și să i-o spuneți și celui care v-a zis invers acum mulți ani și care v-a convins atât de bine, încât nici nu mai vreți să știți altceva. Sala e mâncare adevărată, mai adevărată decât toate tocănițele și ostropelul pământului, unde legumele alea și-au pierdut orice proprietate fierte ore întregi și au devenit niște terciuri, a căror proprietate e doar gustul și el ajutat din plin de tot felul de MSG-uri. Iar oamenii care sunt în formă nu sunt așa pentru că trag cu obstinație de 2 frunze de salată fără gust, ci pentru că și-au făcut un obicei din a alege salate zilnic, sub diferite forme și combinații.

Și, pam pam! Salatele au vitamine din belșug oameni buni! Pe lumea în care trăim chiar avem nevoie de așa ceva.

5 salate gustoase și sănătoase

M-a pus cineva să fac un top al salatelor celer mai comune, dar cu aport semnificativ de nutrienți:

  • Salata de crudități

Varianta cu sos de iaurt, nu maioneză.

  • Salata verde cu spanac

Dacă vă displace spanacul în mâncare sau ciorbă și nici salată simplă nu tolerați, combinați cu salată verde și aruncați un ou acolo, o să mâncați până uitați cum vă cheamă.

  • Salata grecească

Cu ingrediente de vară, e o simfonie.

  • Salata de varză

Cu mărar și cu ulei de măsline, tăiată subțire și cu lămâie în loc de oțet, poate însoți multe grătare de vară și mâncăruri.

  • Salata de sfeclă roșie

Atenție la sosuri însă, care pot dubla numărul de calorii al salatelor. Alegeți să preparați în casă propriile dressinguri, cu ingrediente din cămară: cu ulei presat la rece și sucul de la o lămâie, cu oțet balsamic și ulei de măsline sau iaurt cu muștar dijon și suc de lămâie. Cu ierburi și frunze. 🙂 Și tot așa, limita e doar sus, la cer.

Despre obiective când vine vorba de mâncare

Ok, o să ziceți că am înnebunit de tot și vă îndemn să mâncați cu obiectiv. Adevărul e însă că dacă te așezi la masă fără obiectiv o să mănânci tot de pe masă și încă ceva în plus. Când zic obiectiv mă refer la momentul vieții în care te afli: mănânci ca să slăbești, mănânci ca să te menții, mănânci de plăcere și nu îți pasă prea mult de altceva, mănânci de regim pentru o anumită afecțiune etc. Așadar, de aceea, când ne așezăm la masă nu putem să ne judecăm alegerile unii altora. Datorită obiectivelor. 🙂

Și da, salatele au legătură cu obiectivele. Mai cu toate cele de mai sus, chiar și cu cel care are legătură cu mâncatul doar în scop al plăcerii absolute.

Tu ce obiectiv ai pentru această toamnă? Vrei să slăbești? Vrei să te menții? Vrei să înveți să mănânci așa încât să nu îți mai pui niciodată problema dietelor? Te aștept cu un email la adresa [email protected]. Încep curând programul Get Fit, ediția de toamnă. Vrei să te înscrii și tu?

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!

Sursa foto proiect: arhiva personală

2 răspunsuri la “Mi-e foame, vreau mâncare adevărată, nu salată!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.