Ladies, am 6 cadouri pentru voi, pe care le-am creat împreună cu 6 femei minunate, sunt umbrela Self Love Talks. Ele pot fi accesate cu ușurință pe Instagram, de oricâte ori aveți nevoie. Nu știu dacă voi urmăriți și acolo conținutul pe care îl creez pentru voi, așa că m-am gândit să le fac pachet aici și să vi le las la îndemână.
Am gândit mult aceste 6 teme, precum și invitatele cu care să le dezvolt. Sunt toate femei pe care eu le admir foarte mult și cu care mă intersectez în diferite contexte profesionale ori cu care am lucrat de-a lungul timpului.
Fiecare înregistrare durează în jur de o oră. Poate vi se pare mult și, sincer, vă înțeleg. Vă împărtășesc însă cum fac eu să ascult podcasturi și să nu simt că fac un efort în acest sens. Am o cască în ureche la fiecare drum cu mașina sau sesiune de mers pe jos, atunci când calc sau împachetez rufe (și am mereu unități de timp destul de mari în acest sens) sau atunci când spăl sau fac curat la baie sau la bucătărie. Nu îmi fac musai mare plăcere aceste acțiuni și aș simți intens asta dacă nu aș fi ajuns la această formulă în care să simt că fac și ceva pentru mine – în acest caz să ascult un podcast.
Vă las mai jos linkurile unde puteți audia înregistrările, temele și numele invitatelor mele. Aveți și link pentru fiecare cu locul unde pot fi găsite online, dacă veți dori să le accesați ulterior.
Pentru că înregistrările sunt începute anul trecut, ordinea în care vi le las este de la cea mai recentă încolo:
1. Despre practica recunoștinței – invitată Ramona Sima – mindfulness coach și instructor certificat de yoga https://www.instagram.com/reel/C3pjTF2oUgy/?igsh=NnVnMGZrd28xdTFv.
Ramona este o colega faină, cu care am simțit eu că sunt pe aceleași valori și cu care am în plan un proiect în perioada care urmează.
2. Despre misiunea personală, cu Bianca Gheorghescu – business mentor pentru femei https://www.instagram.com/reel/C2MiRYmIsxZ/?igsh=ZmY0MXYzYjZqczVn
Raluca este unul dintre oamenii din online care îmi transmite mult profesionalism, însă nu doar atât, ci și multă omenie. Omenia și prietenia sunt valori ale ei, după care se ghidează și profesional și acest lucru se simte în orice interacțiune cu ea.
3. Despre obezitate și operația bariatrică prin care ea a trecut, alături de Alexandra Bogdan, de la Kilograme de fericire – https://www.instagram.com/reel/C1Y_PKnotvV/?igsh=MXNhcjBkaWsyZTdkNw==
Alexandra este activă în online și dornică își spună povestea, dacă simțiți că vă poate ajuta povestea ei îi puteți scrie. Mie îmi place munca ei prin care ne pune la dispoziție atât de multe resurse.
4. Despre conectare cu sine și obiective – cu Teodora Pile – trauma coach – https://www.instagram.com/reel/C1EiMt3osyf/?igsh=MWphNXVkZG1vM3pxdg==
Teo este cel mai blând terapeut care lucrează pe traumă. O recomand din toată inima în acest sens! Noi suntem colege în formarea de Somatic Experiencing (SE), însă ea are multe alte formări pe traumă.
5. Despre cum să avem mai multă grijă de noi, cu Madi Bozeanu – terapeut somatic și facilitator TRE – https://www.instagram.com/reel/C0ycyceIbgI/?igsh=eDV4ZDM1YnV6OGVu
Eu am urmat în trecut un program pe feminitate cu Madi și am simțit ce impact a avut asupra mea. Îi sunt profund recunoscătoare și mă bucur că o pot avea atât de aproape, aici, în live.
6. Despre energie și poftă de viață, cu Moga Camelia – terapeut somatic – https://www.instagram.com/reel/C0gVQVaI1Km/?igsh=MTJkM3p6N2FuNnY2OQ==
Cami este un alt terapeut somatic pe care îl recomand. Am fost în trecut la un workshop al ei de dans terapeutic, a fost transformator. În prezent programele ei sunt și mai complexe, poate aruncați un ochi pe rețelele sociale unde este activă.
Puteți salva articolul, ca să le aveți și în viitor sau puteți să trimiteți către o prietenă.❤️ Am zis că sunt cadouri pentru femei, nu-i așa?
O lună martie minunată să aveți! Sunt alături de voi pentru orice intenție de wellbeing aveți, care are legătură cu nivelul fizic, mental, corporal sau spiritual. Apropo, știți de Retreatul din martie, cu tema Reset your body? Încă mai sunt locuri, să știți.
2 răspunsuri la “6 cadouri pentru femei, de la 7 femei minunate”
Articolul acesta este o sursă minunată de inspirație și informație. Mulțumesc pentru că ai adunat aceste resurse valoroase și pentru că le-ai împărtășit cu noi. Sunt recunoscătoră pentru munca și dedicarea ta!
Cu drag, ma bucur mult!
Am scris mai putin în acest an, dar promit sa revin si mai inspirata! ❤️